Miercuri,
21.05.2025
Cer Senin
Acum
8°C

Contabila care și-a delapidat de 131 de ori grădinița și școala a primit un an și jumătate de închisoare, cu suspendare. Fura din salariile profesorilor și plătea servicii fictive firmei sale

Contabila care și-a delapidat de 131 de ori grădinița și școala a primit un an și jumătate de închisoare, cu suspendare. Fura din salariile profesorilor și plătea servicii fictive firmei sale

Judecătoria Sibiu a condamnat-o la un an și jumătate de închisoare, cu suspendare, pe Liliana Elena Onac, contabila despre care procurorii au descoperit că a furat aproximativ 70.000 de euro din conturile Școlii nr. 23 și a Grădiniței nr. 15 din Sibiu. O parte din banii furați era pentru plata contribuțiilor sociale ale angajaților celor două unități de învățământ, iar restul reprezentau plăți către firma deținută și administrată de contabilă, realizate pentru servicii sau furnizări de bunuri care nu au fost nici contractate, nici prestate sau recepționate.

Liliana Elena Onac a fost condamnată, pe fond, de Judecătoria Sibiu după ce aceasta a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii care au instrumentat dosarul. „Condamnă pe inculpata Onac Elena Liliana la pedeapsa de un an şi șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii delapidarea în formă continuată (131 acte materiale) (...). Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (...) pe o perioadă de doi ani. (...) pedeapsa complementară aplicată inculpatei se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prin care s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei. (...) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani”, se arată în minuta dată publicității de Judecătoria Sibiu, în cursul zilei de joi, 3 aprilie. 

Conform sentinței, Liliana Onac trebuie să presteze și 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Primăria Șelimbăr, fie la cea din Sibiu. Fosta contabilă a fost condamnată și la plata a 2.500 de lei cheltuieli judiciare. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Facturi pentru „întreținere camere video”

Liliana Onac lucra la Grădinița cu program prelungit nr. 15 din 2003, iar la Școala nr. 15 se ocupa de contabilitate din 2005, conform datelor culese de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, care au instrumentat cazul. Aceștia au descoperit că, începând cu toamna lui 2021, Liliana Onac a început să transfere diferite sume de bani în conturile firmei administrată și deținută de aceasta sau în conturile firmei surorii sale, ale cumnatului sau mătușii sale.

„Având în vedere cunoștințele vaste în domeniul financiar-contabil, confirmate de vechimea în postul de contabil al celor două unități de învățământ de stat, precum și faptul că Onac Elena Liliana are calitatea de asociat unic al societății comerciale Aleksandr Bijoux Holdings SRL, ce are ca obiect de activitate principal conform CAEN, codul 5610 – restaurante, aceasta a speculat oportunitatea de a-și însuși în interes personal, pe nedrept, sume de bani din conturile deschise la Trezoreria operativă a municipiului Sibiu de cele două unități de învățământ la care își desfășoară activitatea profesională”, descriu procurorii, conform motivării publicată prin intermediul ReJust.ro (motivarea este publicată în format anonimizat, datele fiind completate de redactorul Turnul Sfatului).

Liliana era contabilă a Școlii nr. 23 de 19 ani, în momentul în care a fost reținută de procurori. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului

Ca urmare a faptului că avea acces la conturile celor două unități de învățământ, în 2022 și 2023, Liliana Onac a virat în conturile firmei sale 42.000 de lei din conturile Școlii nr. 23 și peste 107.000 de lei din conturile Grădiniței nr. 15. Sumele au fost transferate prin 76 de tranzacții. „Pentru ca aceste tranzacții să nu ridice suspiciuni reprezentanților Trezoreriei Operative a Municipiului Sibiu, la rubrica explicații numita Onac Elena Liliana a invocat mai multe facturi fictive reprezentând așa zise servicii sau bunuri furnizate de SC Aleksandr Bijoux Holdings SRL cum ar fi: «SF Fact nr 8 servicii pentru funcționare, SF Fact nr 97 alimente, SF Fact nr 49 servicii, SF Fact nr 11 servicii pentru întreținere camere video protecția muncii, SF Fact nr 11 servicii pentru întreținere camere video, SF Fact nr 49 din 241123 materiale de funcționare, SF Fact nr 43 alimente creșă». În realitate serviciile nu au fost prestate, iar bunurile nu au fost furnizate către unitățile de învățământ în cauză”, au documentat procurorii conform sursei citate. Din conturile firmei sale, Liliana Onac își transfera mai apoi banii astfel furați fie în contul său de Revolut, fie în conturi deschise pe numele fiului sau mătușii sale.

Citește și Tribunalul Sibiu a respins contestația Elenei Onac de suspendare a contractului de muncă de la Grădinița 15. Contabila este acuzată de delapidare

A furat și din salarii

Din 2022, au mai descoperit procurorii, Liliana Onac a început să fure și din banii angajaților celor două unități de învățământ: în ziua de salarii, contabila vira chenzinele în conturile profesorilor, educatoarelor și personalului TESA, dar banii pentru impozitele cu reținere la sursă (contribuțiile pentru asigurările sociale, cele pentru sănătate, impozitul pe salarii etc) erau redirecționați în conturile unor apropiați sau ale firmei surorii sale.

„În ziua respectivă (13 iunie 2024 – n.r.) am întrebat-o pe sora mea, Onac Elena Liliana, de unde au apărut acei bani în contul meu și aceasta mi-a răspuns că nu trebuie să știu nimic și să opresc din ei o rată pe care ea o avea la CAR  Învățământ (unde sora mea  avea un împrumut în suma de cca 1.200 lei) pe care urma să o plătesc eu acolo și restul de bani, respectiv suma de 15.390 de lei, să îi transfer în contul mătușii ei (...), în contul ei de la CEC Sibiu. În acea zi am făcut transferul respectiv on line”, a declarat sora contabile, de exemplu, în fața procurorilor.

În acest mod, începând cu 2022, Liliana Onac a realizat 55 de transferuri din conturile grădiniței și școlii în conturile sale sau ale apropiaților săi 238.420 de lei, fără a avea nicio justificare legală pentru acțiunile sale. Astfel, s-a ajuns la delapidarea unei sume totale de 346.197,42 de lei.

Mai sunt calcule

În stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere faptul că Liliana Onac a fost de acord să acopere prejudiciul. „În ceea ce privește persoana inculpatei, se reţine faptul că aceasta are vârsta de 56 de ani, are studii superioare, nu are antecedente penale şi încă de la început a colaborat cu organele de urmărire penală, iar în cursul procesului penal a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, fiind de acord cu repararea integrală a prejudiciul cauzat și a dorit încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției”, se arată în motivarea citată.

Care este exact prejudiciul urmează să fie calculat: în fața instanței, reprezentanții Grădiniței nr. 15 și Școlii nr. 23 au arătat că sunt în derulare acțiuni de audit.

Citește și Angajații școlii și grădiniței delapidate sunt în stare de șoc. Director: „În 19 ani de când era angajata unității nu am avut nicio sesizare”

Sursa foto principală: IPJ Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

X

Acum 1 lună

Model de justiție sibiana. Asta de a furat 70.000 de euro, încontinuu, ani la rand și nu a plătit contribuțiile profesorilor la sănătate și pensii, nu a făcut pușcărie . Cealaltă, de la pensii, care a primit, fără sa ceara, cate 100 de lei , și si-a făcut treaba la fel de bine , a primit , pentru 1700 de lei vreo 3 ani. Bașca a mai stat și vreo 3 luni în arest. Nu îmi explic decât ca justiția e oarba, dar și proasta...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

LEX ET HONOR

Acum 1 lună

Justiția se face la tribunal si judecătorul si procurorul cu politia care anchetează cazul decid, tine de ancheta, adică gravitatea faptelor si daca se pot influenta martorii, in cazul de la pensii este grup infracțional organizat unde se puteau influenta martorii si tanti contabila nu are ce martori sa influențeze. Presa nu face justiție si ancheta jurnalistica nu e aceeași treaba cu ancheta penala, judecătorul decide in funcție de probele de la dosar, sunt doua cazuri diferite care au diferite încadrări, într-un caz ai infracţiunea de luare de mită în formă continuată care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani , iar in al doilea caz ai delapidare care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Dupa cum vezi gravitatea faptelor difera, ai grup organizat cu luare de mită în formă continuată si delapidare, judecătorul decide arestul sau pedeapsa in funcție de gravitatea faptei si pericolul social. Ambele femei au recunoscut si regretat faptele si au colaborat cu autoritățile si au luat pedepse cu suspendare, se iau in considerare multi factori. Daca nu ai citit legile si nu ești judecător, mai bine stai cuminte
Raspunde

Alegător

Acum 1 lună

Pt.X:exact la asta mă gândeam, înainte de a vă citi comentariu!
Raspunde

Alegător

Acum 1 lună

Mare grup infracțional,format dintr-un portar și o angajată!
Raspunde

LEX ET HONOR

Acum 1 lună

sunt unii de au făcut închisoare pentru o găină furata si mai sunt unii care chiar nu înțeleg cum funcționează justiția si legile, iei doua cazuri particulare si distincte si le compari, pai tu compari mere cu pere si explici tu mie ca strugurii sunt acrii. plus ca argumentele solide lipsesc cu desăvârșire din comentarii, avem de a face cu niște păreri si niște voturi total aiurea si va mai mirați ca il votați masiv pe unu care va spune pe tik tok ceva fascinant despre apa, mergeți bă la școală și învățați limba română ca va îmbolnăviți de semi analfabetism si daca eliminați anal, rămâneți semi alfabetizați. într-o tara in care ai candidați la președinția tarii sa reprezinte un popor ca Nicușor Dan si Elena Lasconi ... pai asta nu mai e democrație e dictatura proștilor ...
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Asta da justitie! Furi si primesti cu suspendare!
Raspunde

Justiție strâmbă

Acum 1 lună

Zero zile de închisoare, iar pe cetățeanul de pe Bieltz, l-au băgat la zdup 24 ore pentru niște tablouri ce le avea în casă lui! Dictatură militieneasca ce vrea stabilitate - stabilitate a lor la putere.
Raspunde

@X

Acum 1 lună

N-ati înteles, contabila a "fortat"mai mult decat angajata de la pensii, stiind ca "balanta" se inclina...INVERS ! ... Daca ar fi ajuns la 30 milioana euro...beneficiau de PRESCRIPTIE ! (vezi cazul recent Vanghelie !...)
Raspunde

Gicu

Acum 1 lună

Ghinion, d-na de la "penzii" sigur a gresit "mult" la...."SPECIALE" !
Raspunde

Y

Acum 1 lună

"În ceea ce privește persoana inculpatei, se reţine faptul că aceasta are vârsta de 56 de ani, are studii superioare, nu are antecedente penale şi încă de la început a colaborat cu organele de urmărire penală, iar în cursul procesului penal a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, fiind de acord cu repararea integrală a prejudiciul cauzat " Întreb dacă ai studii superioare și furi, nu tot hoț ești considerat ? sau ești așa ...mai cu ștaif și ești iertat.
Raspunde

Adina

Acum 1 lună

Asta e justitie??? Intre timp oameni nevinovati stau inchisi si sunt detinuti politic, vezi cazul Bogdan Peschir. Inchis pentru ca a ajutat prea multi oameni si nu a ajutat pe cine trebuie. Mergem din rau in mai rau dar unora care sunt spalati pe creier li se pare ca traim intr-o tara minunata.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus