Vineri,
12.09.2025
Partial Noros
Acum
16°C

Mădărășanu: Din tot acest sezon, cred că îmi este cel mai greu să aleg un prim 11 mâine

Mădărășanu: Din tot acest sezon, cred că îmi este cel mai greu să aleg un prim 11 mâine

Antrenorul AFC Hermannstadt, Marius Mădărășanu, a prefațat meciul de duminică împotriva Gloriei Buzău, declarând că după victoriile cu Sepsi și Reșița, o victorie acasă a fi încununarea a zece zile perfecte.

”Ce aș putea să spun despre echipă este că din tot acest sezon, cred că îmi este cel mai greu să aleg un prim 11 mâine pentru că venim după un 2 la 0 la Sepsi și un 4 la 0 la Reșița în Cupă, cu schimbările de rigoare. Îmi va fi greu să aleg acest prim 11. Sper să fiu inspirat și cei care vor intra, plus cei care vor veni de pe bancă, să aducă cele trei puncte atât de importante.

Deocamdată nu am câștigat nimic, este o distanță destul de mică între noi, pe primul loc, și primul loc de baraj, se poate întâmpla orice. Am tot vorbit în perioada aceasta despre motivație și importanța unor puncte care ne pot ajuta pentru următoarea perioadă. Ne trebuie, pe lângă puncte, să rămânem cu moralul bun și să putem avea un joc dezinvolt”, a declarat Marius Măldărășanu.

Totodată, Măldărășanu a făcut apel și la suporteri, meciul fiind programat de la ora 13:30 pe Stadionul Municipal din Sibiu.

”Și dacă oamenii merg la biserică, cu siguranță au timp să ajungă și la meci. Suntem într-o formă bună, cu joc plăcut, ar fi foarte binevenit un suport”, a spus antrenorul AFC Hermannstadt.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Poseidon

Acum 5 luni

(Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Escu

Acum 5 luni

nooo, se pare ca nu o nimerit unsprezecele ideal
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus