Miercuri,
30.04.2025
Innorat
Acum
9°C

FITS 2025 - „o ediție grea, dar deja pregătită”. Cele mai importante spectacole și numele care vor apărea pe Aleea Celebrităților - actorii americani Bill Murray, Kathleen Turner și cel mai cunoscut scriitor nigerian, printre acestea

FITS 2025 - „o ediție grea, dar deja pregătită”. Cele mai importante spectacole și numele care vor apărea pe Aleea Celebrităților - actorii americani Bill Murray, Kathleen Turner și cel mai cunoscut scriitor nigerian, printre acestea

Peste 800 de evenimente sunt programate pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ajuns la a 32-a ediție. În cadrul festivalului, pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății vor apărea cel puțin șase stele noi, cu numele unor actori și regizori celebri, precum și al unui laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de miercuri, 23 aprilie. Publicul va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a consulta programul FITS şi a stabili spectacolele la care vrea să asiste în perioada 20 iunie - 29 iunie.

Citește și: Constantin Chiriac - Bilete la FITS nu se scumpesc în acest an. 57% din spectacole sunt cu intrare liberă

Pe site-ul festivalului www.sibfest.ro sunt disponibile informații despre spectacolele indoor susținute de artiști de renume internațional, precum și despre impresionantele reprezentații în aer liber pregătite de FITS pentru ediția din acest an. Astfel, publicul își poate planifica cu ușurință programul pentru a se bucura din plin de experiența completă oferită de Festival.

Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 23 aprilie, începând cu ora 12:00, atât online, pe site-ul www.sibfest.ro, cât și la Agenția de bilete a TNRS, aflată pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17, în Sibiu.

„Mulțumesc” - între „lipsă de normalitate” și „pregătit din toate punctele de vedere”

Amintim că tema din acest an a festivalului este „MULȚUMESC”. 

„E o ediție grea – avem o lipsă de normalitate, de predictibilitate, o lipsă de bugete, de dialog, de incertitudine la nivel mondial. Dincolo de aceastea, programul festivalului este gata și vom face un lucru fără precedent. Nu s-a mai ntâmplat niciodată ca în acest moment, la această oră, să avem pregătit festivalul din toate punctele de vedere”, a anunțat Constantin Chiriac.

„Din 23 aprilie, ora 12 dăm drumul la bilete. Și atunci nimeni nu o să poată să zică că nu a văzut, nu a fost pregătit. Cred că e cea mai elegantă formă de a pune în valoare ceea ce facem. Acest mare „Mulțumesc” îl transmitem spectatorilor, artiștilor, tuturor sprijinitorilor, pământului, soarelui, lui Dumnezeu. Încercăm să dăm un semn că e important ca să mulțumim trupului, minții noastre, partenerilor, celor care ne stau aproape. Uneori e bine să mulțumim inclusiv dușmanilor (...)

Primăria Sibiu rămâne principalul finanțator al FITS. Este singura certitudine că festivalul a fost și va fi (...) Am negociat de-a lungul timpului cu mai mult de 35 de miniștri ai Culturii, cu nenumărate Guverne. FITS s-a dezvoltat în acord cu viața. N-am venit niciodată în 32 de ani în fața dvs. să mă plâng. Chiar și atunci când s-au tăiat lefurile, am venit cu o temă pe măsură – Crize. Cultura face diferența.”, a adăugat președintele festivalului.

În cadrul evenimentului, Preşedintele FITS a anunţat şi primele şase nume care vor fi distinse cu stele pe Aleea Celebrităţilor. Actori, regizori, coregrafi şi autori vor fi celebraţi la Sibiu şi vor rămâne în istoria Festivalului alături de celelalte 70 de nume care sunt deja pe Alee.

Cele şase personalităţi confirmate în acest moment sunt: actorul american Bill Murray, actriţa americană Kathleen Turner, scriitorul nigerian Wole Soyinka (laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1986), actorul japonez Kuranosuke Sasaki, coregraful belgian Alain Platel şi dramaturgul şi regizorul francez Alexis Michalik.

Spectacole FITS 2025

Iată câteva dintre cele mai importante spectacole care vor fi parte din FITS32:

Lumi noi / New Worlds, un spectacol-concert cu legendarul Bill Murray, pe 29 iunie la TNRS.

Ascultă-mă / Listen to Me, un spectacol cu Kathleen Turner, între teatru și circ contemporan, pe 26 și 27 iunie.

Între ziduri / Intra Muros, o creație semnată Alexis Michalik, pe 24 și 25 iunie la Filarmonica de Stat.

Lovitura de grație / Coup Fatal, un spectacol de muzică și dans contemporan realizat de Alain Platel & La Comédie de Genève, pe 27 și 28 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Eugenio Barba.

Vizionara / The Seer, un spectacol de Milo Rau & Schaubühne Berlin, pe 21 și 22 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Eugenio Barba.

Morții nu mai mănâncă iaurt / No Yogurt for the Dead, un spectacol semnat de Tiago Rodrigues & NTGent, pe 20 și 21 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Faust.

Iona / Jonah, în regia lui Silviu Purcărete, o coproducție Teatrul Național Radu Stanca & Tokyo Metropolitan Theatre, pe 26 iunie la TNRS.

Best off Kibbutz / The Director’s Cut, un spectacol intens de dans contemporan al Kibbutz Dance Company, pe 24 și 25 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Pâinea din cer / Mana, dans contemporan cu Vertigo Dance Company, coregrafia Noa Wertheim, pe 22 și 23 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Macbeth, într-o reinterpretare modernă de la Schauspielhaus Bochum, pe 24 și 25 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Lulu.

Unchiul Vanea / Uncle Vanya, în regia lui Neil LaBute, o montare a Teatrului Național Radu Stanca, pe 24 iunie la TNRS.

Viitor pentru ?! / Futur4, o experiență teatrală marca Rimini Protokoll, pe 20 și 21 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Lulu.

Origini / Origin, dans contemporan cu Scapino Ballet Rotterdam, pe 23 și 24 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Faust.

Perfecțiunea circului / Ten Thousand Hours, un spectacol de circ contemporan plin de energie de la Gravity and Other Myths, pe 22 și 23 iunie la Fabrica de Cultură – Sala Lulu.

11 luptători / 11 Warriors, o combinație spectaculoasă de arte marțiale și dans contemporan cu Jackie Chan's Long Yun Kung Fu Troupe, pe 25 și 26 iunie la Sala Faust.

O istorie a omenirii / Neandertal, o producție Compagnie Lieux Dits, pe 20 și 21 iunie la TNRS.

Flamenco Fusion, o explozie de ritm și pasiune adusă de Spanish Flamenco Ballet, pe 20 și 21 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Trăiască flamenco! / Viva!!!, un spectacol electrizant semnat Manuel Lián, pe 27 și 28 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Violoncelul / The Cello, un spectacol de dans contemporan creat de Jo Strømgren Kompani, pe 22 și 23 iunie la Sala Studio.

Lungul drum al zilei către noapte / Long Day’s Journey Into Night, în regia lui Timofey Kulyabin, o coproducție Teatrul Național Radu Stanca, pe 25 iunie la TNRS.

Trilogia memoriei / Trilogy of Memory, o creație semnată Radu Afrim & Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, pe 27 iunie la Sala Faust.

 

Conducerea FITS va anunța pe 29 mai partenerii festivalului şi evenimentele incluse în program.

Foto principală: FITS/Alex Condurache

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Sibian

Acum 2 săptămâni

Cineva să aibă grijă și de dl. Chiriac că sa nu mai ajungă la Urgente.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus