Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu anunță începerea lucrărilor la noul campus dual de pe Calea Dumbrăvii, investiție de peste 64 milioane de lei.
Ministerul Educației și Cercetării a validat la începutul acestei săptămâni documentația tehnică, ultimul pas înainte de începerea efectivă a lucrărilor.Pin urmare, construcția Campusului dual va începe pe 23 aprilie 2025.
„Este un moment cu adevărat istoric pentru Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, pentru companiile private și pentru sistemul de educație din România, în general. Termenul asumat de finalizare a lucrărilor, de numai 14 luni, reprezintă o provocare, dar avem încredere în tehnologia modernă folosită în construcții și în seriozitatea și competența partenerilor noștri de la Con-A Operations SRL. Ne-am propus să vă ținem la curent cu toate fazele construcției, fiindcă acest proiect de amploare nu este doar al Universității, ci al întregii comunități sibiene. Le mulțumim încă o dată partenerilor noștri din Consorțiul pentru învățământ dual-PRODUAL și Primăriei Municipiului Sibiu, care a donat terenul, investind astfel în educație și în noile generații”, a spus prof. univ.dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.
Pe 12 decembrie 2024 rectorul anunțase semnarea ordinului de începere a lucrărilor pentru Campusul dual, cu o asociere de 12 societăți subcontractante, condusă de Con-A Operations SRL, beneficiara contractului de proiectare și construire. Valoarea totală a lucrărilor pentru această fază a proiectului este de 64.198.446,52 lei. Termenul de finalizare a construcției este de 14 luni, dar nu mai târziu de 31 mai 2026.
Proiectul a fost depus în urmă cu un an de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitate de lider al parteneriatului și de Primăria Municipiului Sibiu, cea care a cumpărat și a pus la dispoziție terenul de 20 000 mp, aflat pe Calea Dumbrăvii. Directorul de proiect din partea ULBS este prof. univ. dr. ing. Sever-Gabriel Racz. Valoarea totală a contractului este de 26 milioane euro.
Campusul, dimensionat pentru un număr de 250 de persoane (elevi și studenți care vor studia în același timp) va avea patru corpuri de clădire, fiecare cu o funcționalitate diferită. Astfel, Corpul A va fi dedicat sălilor de curs și laboratoarelor, Corpul B va acomoda cantina și biblioteca, Corpul C, aula și spațiul multifuncțional, iar Corpul D va fi un cămin cu o capacitate de 150 de persoane. La nivelul solului se propune realizarea a patru parcări cu un total de 140 de locuri de parcare pentru automobile, o zonă cu două locuri de parcare pentru autobuze și un spațiu pentru biciclete. Planul prevede și amenajarea exterioară a două terenuri de sport, unul de baschet (627,00mp) si unul de volei (360mp).
Sursa foto: ULBS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Adina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Mic
Acum 2 ore
Gigi