De la olimpiadele de știință la scena teatrului și terenurile de sport, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 21 din Sibiu demonstrează că talentul, ambiția și munca pot merge mână în mână cu performanța.
În această primăvară, elevii Școlii Gimnaziale nr. 21 din Sibiu au obținut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare. Printre premianți se numără Emil Cherciu (limba germană), Antonia Răduț și Ștefan Cercel (șah), Aurora Murar, Ștefan Cercel, Cristian Maier, Ioan Maier, Robert Luncean și Eduard Morar (geografie). La fizică, Aurora Murar și Cristian Maier au câștigat medalii de bronz la etapa județeană. O parte dintre acești elevi s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor. La succesele acestor elevi au contribuit profesoarele Mirona Câmpean, Cristina Roșca și Dobrița Pascu.
Pe plan artistic, eleva Ana Maria Ciobanu a obținut premiul II la un concurs de creație plastică, acelaşi premiu obţinându-l Petru Vulcu şi Iarin Casangiu pentru creaţie literară, la un concurs naţional desfăşurat la Baia Mare. Tot pentru creaţie literară, Petru Vulcu a fost recompensat cu premiul I la concursul regional „ECO-ul Naturii". Îndrumătoarele acestor elevi au fost profesoarele Verginia Marin şi Luminiţa Albu.
Sportivii școlii au impresionat la rândul lor:
Premiul I cu excelență – echipa de dans și majorete (clasele II–IV), la Concursul Regional „Școala mea are talent”, organizat de Palatul Copiilor Sibiu și Asociația Domy Music Star (CPEERI 2024–2025).
Locul I – echipa de dans și majorete (clasele V–VI), la concursul județean „În pași de dans”, cu calificare la etapa națională (CPEENI 2025).
Locul I – echipa U10 la fotbal (faza municipală, O.N.S.Ș.)
Locul II – echipa U10 la fotbal (faza județeană, O.N.S.Ș.)
Locul III – Ioana Vulcu (cros, faza municipală)
Locul III – Antonia Răduț (șah, faza municipală)
Locul V – Antonia Răduț (șah, faza județeană)
Locul VIII – Ioana Vulcu (cros, faza județeană)
Locul III – Ștefan Cercel (șah, faza municipală și județeană)
Coordonatori: prof. Sandina Răduț și prof. Teodora Bobeș.
Premii și la teatru
La concursul „Şcoala mea are talent", dramaturgii trupei de teatru a Şcolii, The Puppets (nume ales de membri ai trupei dramatice a şcolii la înfiinţarea acesteia, în 2019), cei care au scris repertoriul trupei în ultimii doi ani, au participat la secţia de creaţie literară cu o operă colectivă. Cei şapte elevi: Miruna Popa, Andra Roșca, Daria Mira, Aurora Murar, Izabela Toader (toate de la cl. a VI-a A), Petru Vulcu (cl. a VIII-a C) şi Vlad Cătălinoiu-Mladinovici (cl. a II-a C), coordonaţi de prof. Lucian Mărginean şi bibliotecar Cristian Cătălinoiu, au câştigat premiul I de excelenţă.
Astfel, prin prestaţia dansatoarelor şi a creatorilor literari, Școala Gimnazială nr. 21 a câştigat premiul I de excelenţă la „Şcoala mea are talent”.
Pe lângă aceste reușite, două trupe de teatru ale școlii, înfiinţate ad-hoc pentru acest eveniment, se pregătesc să participe la un concurs dramatic organizat de Școala „Vasile Alecsandri” din Roman, în data de 7 mai. Repetițiile și filmările scenetelor vor avea loc în biblioteca școlii.
Trupa „Per aspera ad astra” va pune în scenă piesa „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Din distribuție fac parte: Andreea Vinersar (VI C), Bianca-Elena Vinersar, Roxana-Maria Ciorogar, Ioana Țeican, Vlad Vulea și Cristian Maier (VII A).
Trupa „Făuritorii de imagini” va interpreta piesa „Vrem să vă dăruim câte o fereastră” de Matei Vișniec, cu: Ioana Vulcu (V A), Petru Vulcu (VIII C) și Vlad Cătălinoiu-Mladinovici (II C).
„Toate aceste realizări nu ar fi posibile fără colaborarea strânsă dintre elevi, cadre didactice și părinți. Rezultatele obținute reflectă preocuparea constantă a tuturor actorilor implicați în actul educațional, evidențiind faptul că succesul în educație este rodul muncii comune, al susținerii reciproce și al conștientizării importanței unei educații solide pentru viitorul fiecărui copil. Avem convingerea că prin astfel de eforturi susținute, vom continua să formăm tineri responsabili, bine pregătiți, capabili să facă față provocărilor unei societăți în continuă schimbare și să contribuie activ la dezvoltarea comunității din care fac parte”, spune profesoara de fizică Dobrița Pascu.
Conducerea și reprezentanții școlii îi felicită pe acești elevi și le urează succes celor care vor participa la competițiile naționale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: premii scoala 21 , scoala nr 21 sibiu ,
Vizualizari: 2053
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Mic
Acum 3 ore
Gigi