Tribunalul Sibiu a respins, în cursul zilei de joi, acțiunea deschisă de Corina Bokor (foto), fost viceprimar al municipiului, împotriva Consiliului local.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Bokor Corina în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Sibiu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta dată publicității de Tribunalul Sibiu în prima parte a zilei de joi, 17 aprilie.
Procesul a fost deschis în luna iulie a anului trecut, după ce, în luna aprilie 2024, Corina Bokor a fost înlocuită în funcția de viceprimar prin votul consilierilor locali din vechiul mandat. Schimbarea din funcție a fost inițiată de reprezentanții FDGR, ca urmare a înscrierii Corinei Bokor în PSD, partid din partea căruia a candidat mai apoi, câștigând un nou mandat de consilier local.
Corina Bokor a cerut instanței să constate că hotărârea prin care a fost destituită din funcție nu este legală, deoarece ar fi fost adoptată cu mai puțin de șase luni înainte de încheierea mandatului, acuzație respinsă atât de deliberativul local, cât și de instanța de la Sibiu, pe fond.
Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4318
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Adina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Mic
Acum 2 ore
Gigi