Pompierii sibieni au intervenit miercuri pe strada Rampa Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu, izbucnit în interiorul a două hale dezafectate.
Actualizare ora 14.41 Având în vedere faptul că incendiul a izbucnit în interiorul a două hale dezafectate, în urma verificărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă de izbucnire a incendiului ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Din fericire nu au fost victime.
Știre inițială. Au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, autospecială de hidroperforare și un echipaj SMURD, anunță Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta cu degajări de fum. În interiorul uneia dintre hale a ars, în totalitate, un autoturism vechi, iar în cea de-a doua, au ars resturi menajere.
Incendiul a fost lichidat, iar pompierii lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului, precizează sursa citată.
Foto: ISU Sibiu/cititor Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2288
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Adina
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Mic
Acum 4 ore
Gigi