Marcel Ciolacu și-a depus marți demisia din funcția de președinte al PSD în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al partidului. Acesta a postat un mesaj pe pagina de Facebook, prin care le mulțumește colegilor și românilor, și afirmă că PSD-ul rămâne „cel mai puternic brand politic românesc.”
Actualizare ora 13.58
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect.
A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul national. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată”, transmite Marcel Ciolacu.
Acesta sccrie că a sosit vremea ca alți colegi să preia conducerea și să îl ducă mai departe, „spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni.”
„Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse,” mai spune fostul lider al PSD.
„Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România.
Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi. Vă sunt recunoscător că mi-ați acordat încrederea de a conduce cel mai important partid din țării și că m-ați susținut pentru a deveni prim-ministru al Guvernului României.
Vă mulțumesc. Vă iubesc. Și vă rog: aveți grijă unii de alții, și nu uitați niciodată de ce suntem aici. Pentru oameni. Pentru dreptate. Pentru speranță. Pentru credință!” încheie Ciolacu mesajul postat pe rețelel sociale.
Știre inițială
Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit marți, la Vila Lac, pentru a face o analiză extinsă asupra situației partidului după alegerile prezidențiale și a stabili pașii pe care trebuie să îi facă în continuare.
Potrivit G4Media, Ciolacu a transmis conducerii PSD că următorul lider trebuie ales între Sorin Grindeanu și Daniel Băluță.
În urmă cu o zi, Marcel Ciolacu şi-a anunţat colegii din partid, în cadrul unei reuniuni informale, că îşi va depune mandatul de preşedinte al formaţiunii, la Consiliul Naţional de marţi, când conducerea PSD se reuneşte după alegerile prezidenţiale.
Foto: Arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1280
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Mari
Acum 2 ore
Ion
Acum 4 ore
Claudiu