Bărbatul acuzat că l-a atacat cu o macetă, pe stradă, pe un cisnădian a fost găsit și reținut de polițiștii sibieni, aseară, în zona gării din Sibiu. Cauza conflictului ar fi fost niște datorii bănești.
„În seara zilei de 20 mai a.c., polițiștii sibieni au reușit depistarea presupusului agresor în municipiul Sibiu, în zona Gării CFR Sibiu. Întrucât din investigațiile efectuate au rezultat indicii cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, respectiv săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu,” anunță miercuri Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Astfel, în baza ordonanței procurorului criminalist, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, mai spune sursa citată, care precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Atacul a avut loc marți, în jurul orei 11, pe strada Țesătorilor din orașul Cisnădie. Un localnic, în vârstă de 27 de ani, l-ar fi tăiat în zona feței pe un alt localnic, cu un obiect ascuțit asemănător unei săbii, după care a fugit cu mașina. Victima, în vârstă de 37 de ani, a fost transportată la spital.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: barbat taiat cu maceta pe stra , atac maceta sibiu , atac sabia sibiu , atac cisnadie , Poliție Sibiu
Vizualizari: 1479
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Ada
Acum 4 ore
Ioan Rotar
Acum 4 ore
Rotar
Acum 5 ore
EVREU