Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Profesoară din Sibiu lansează o petiție națională pentru reformarea educației sociale: „Este timpul să luăm în serios educația pentru democrație”

Raluca Budușan
22

Emiliana Maria Cârnaru Martin, o profesoară de educație socială din Sibiu, a inițiat, alături de elevii ei, o petiție publică adresată Ministerului Educației, Parlamentului și Administrației Prezidențiale, prin care solicită reformarea profundă a educației sociale în școlile din România. Demersul, realizat împreună cu elevi și susținut de cadre didactice, părinți și cetățeni din întreaga țară, propune opt măsuri concrete și urgente.

Publicitate
Publicitate

Petiția, intitulată „Vrem educație socială reală în școli!”, cere în primul rând creșterea numărului de ore alocate educației sociale în ciclul gimnazial, propunând introducerea unei a doua ore săptămânale, cel puțin la clasa a VII-a.

De asemenea, inițiatorii cer ca în liceu să fie introdusă o disciplină obligatorie nouă, „Educație pentru democrație” care să formeze competențele civice și sociale cerute explicit de Uniunea Europeană în profilul absolventului. „Educația socială generează trei competențe-cheie din cadrul de referință al U.E.: competența personală și socială, competențele civice și sensibilizarea culturală”, se arată în petiție.

Examenul de Evaluare și Bacalaureatul ar trebui să includă noțiuni sociale

Semnatarii solicită includerea unor noțiuni de educație socială și în subiectele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru a crește relevanța și aplicabilitatea acestei materii în parcursul școlar.

În paralel, se propune revizuirea programelor și a manualelor, considerate greoaie, teoretice și dificil de parcurs într-o singură oră săptămânală. „Manualele sunt pline de termeni precum inamovibil, doctrină politică sau stat de drept, imposibil de explicat coerent într-un timp atât de scurt.”

O disciplină predată de profesioniști, nu „la completare de normă”

Un accent major al petiției este pus pe profesionalizarea predării. Inițiatorii solicită ca disciplina să fie predată exclusiv de profesori calificați în domenii precum științe politice, drept sau relații internaționale.

În prezent, orele de educație socială sunt împărțite între consilieri școlari, directori sau profesori de alte discipline care le preiau „la completare de normă”, ceea ce afectează grav calitatea predării. „Această disciplină nu se predă dictând din manual. Profesorii trebuie să fie obiectivi, bine pregătiți și să îmbine pedagogia clasică cu metode moderne, pentru a stimula gândirea critică”, mai scrie în petiție

Publicitate

Totodată, în document se cere eliminarea obligativității ca directorii și consilierii școlari să predea educație socială, având în vedere că aceștia au alte priorități administrative sau psihopedagogice.

Lipsa continuității, programe de formare și resurse în limba română

Un alt punct important al documentului este lipsa de continuitate: elevii au deseori câte un alt profesor în fiecare an, ceea ce afectează performanța și interesul față de disciplină. În plus, nu există posturi titularizabile în educația socială, iar suplinitorii calificați nu au prioritate la angajare.

Inițiatorii cer platforme moderne cu materiale didactice interactive în limba română, dar și programe de formare continuă pentru profesorii interesați, astfel încât predarea să fie adaptată generației actuale.

De ce nu este un moft

Petiția subliniază că educația socială este o disciplină interdisciplinară, cu rol formator esențial în societate: integrează elemente de istorie, drept, morală, filosofie, psihologie și geografie umană.

„Nu putem forma cetățeni responsabili fără să-i învățăm ce înseamnă cetățenia. Nu putem cere toleranță, civism și echilibru dacă nu oferim un cadru educațional în care acestea să fie dezvoltate.”

Impactul actual, spun semnatarii, este vizibil: elevii nu înțeleg valorile democratice, nu pot recunoaște formele de abuz sau discriminare, nu dezvoltă empatie și nu știu cum să își exprime opiniile argumentat.

În sprijinul reformei, petiția face referire la modele educaționale din alte state europene, precum Finlanda, Olanda sau Franța, unde educația pentru cetățenie democratică este predată constant și cu accent pe implicare civică, empatie și diversitate. „Este timpul ca educația pentru democrație, drepturi și toleranță să fie luată în serios.”

Prof. Emiliana Maria Cârnaru Martin a spus pentru Turnul Sfatului că petiția este făcută la inistiativa ei și a elevilor, dar are ca scop și exercitarea dreptului la petiționare, art. 51 din Constituție în cadrul orei de Educație Socială.

Apel public: cine poate semna petiția

Petiția este deschisă semnăturilor online și poate fi susținută de orice persoană interesată de viitorul educației în România. La momentul redactării acestui articol petiția era semnată de peste 200 de pesoane. 

cei interesați pot accesa petiția „Vrem educație socială reală în școli!”, AICI

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

22 de răspunsuri

  1. Avatar Sibian
    Sibian

    Dna profesoara, educatie sociala ar trebui sa se faca doar intr-un an de studiu. Elevii ar trebui sa stie ce este constitutia, sa inteleaga constitutia, sa stie ce e parlametul, care sunt drepturile omului si cam atat Nu ne trebuie educatie sociala din clasa a V-a pana intr-a VIII-a ca sa aiba profesorii ore. Educatia sociala se poate face intr-un singur an, in clasa a VII-a, cand se pot invata toate elemetele esentiale. Incarcam programul elevilor cu aiureli.

    32
    17
  2. Avatar ???
    ???

    Draga, Emiliana, esti profesoara, ai studiat, in atatia ani de studiu n-ai aflat ca democratie nu exista si n-a existat niciodata decat in teorie si pentru electorat?! Ce democratie sa invatam? Democratia nu e tabla inmmultirii sa se invete!

    34
    17
  3. Avatar Un cititor
    Un cititor

    De ce nu socialism știntific?

    23
    16
  4. Avatar Trotineta
    Trotineta

    Asta e culmea, să faci educație pentru democrație în țara în care democrația tocmai a fost anulată, în inima Uniunii Republicilor Socialiste Europene. Hai mă lași tanti, democrația UE este comunismul pe care probabil vrei să-l promovezi și dumneata.

    33
    27
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      S-a gătat bă cu jiorjielu, n-ai aflat? La muncă bă

      21
      37
    2. Avatar HBomb
      HBomb

      Ce tot vorbești tu despre democrație când nu înțelegi subiectul? Tu crezi că democrația este să faci ce vrei tu. Greșit. Democrația are reguli și legi, care trebuie urmate.

      17
      3
    3. Avatar Barosanu
      Barosanu

      @HBomb, nu ți-e un pic rușine să te aberezi cu „democrație, reguli și legi” într-o țară în care s-au eliminat arbitrar candidați din cursă, s-au anulat alegeri fără motiv, sunt săltați oamenii din case pentru postări pe facebook, iar serviciile controlează politicienii și justiția?

      8
      7
    4. Avatar @Aci Dutu
      @Aci Dutu

      Du-te unde a dus mutu iapa!

      6
      3
  5. Avatar Profu
    Profu

    Stiinte politice, Relatii internationale sunt niste facultati care scot someri pe banda. Unde poti activa? Nu sunt atatea onegeuri, organizatii, posturi in administratie sau ore in scoli pentru cati absolventi ies anual…

    30
    11
  6. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Care democratie? Too late.

    36
    19
    1. Avatar HBomb
      HBomb

      Tu oricum nu știi ce e aia, chiar dacă ai învățat trei vorbe îmn engleză. Too late for you.

      8
      9
  7. Avatar Muresan
    Muresan

    Aiureli! Unii chiar n-au treaba!

    19
    15
  8. Avatar Florin Alexandrei
    Florin Alexandrei

    Tanti profa, cred chiar ca ati cetit ceva, chiar va provoc sa ne scrieti ceva despre Falansterul de la SCAIENI. multumesc

    20
    15
    1. Avatar HBomb
      HBomb

      Asta e noua provocare, după ce te-ai plictisit de ice-cold bucket? Ce vrei cu Falansterul?

      10
      5
  9. Avatar Hermannstädter
    Hermannstädter

    Citesc comentariile si imi dau seama ca femeia chiar are dreptate. O gramada de analfabetisti functionali, care cred ca stiu ce inseamna democratie, dar habar nu au. Cel mai rau e , ca aveti dreptul de a vota…dar asta e democratia.

    29
    88
    1. Avatar AMN114
      AMN114

      democrație nu înseamnă să anulezi alegerile la câteva zile după ce le-ai validat. Democrație nu înseamnă 9 triști, numiți politic, având rol de „buton roșu” în cazul în care poporul se răzvrătește împotriva Sistemului. Democrație înseamnă că pot alege pe cine vreau, din moment ce îndeplinește condițiile legale, fie el pervers sexual, guru, popă sau femeie cu barbă. Iar termenul corect este ANALFABET funcțional, nicidecum „analfabetist”, care nu există în limba română:))

      11
      16
    2. Avatar @Herman..
      @Herman..

      N-are dreptate, frate! Vrea doar sa-si capete o catedra in invatamant! Democratie exista sau, nu se invata.

      9
      8
    3. Avatar Hermannstädter
      Hermannstädter

      @AMN114 „analfabetiști” cu referire la maneliști. Joc de cuvinte, dar nu mă așteptam să te prinzi. Cea ce privește alegerile anulate, se pare că nu ai priceput, că alesul tău nu a îndeplinit condițiile legale. Când îți depui candidatura, trebuie să faci anumite declarații. Declarațiile lui nu au corespuns adevărului, deci nu a îndeplinit condițiile. Am impresia că și tu ai nevoie de niște ore de „educație socială reală” la doamna :-)))

      8
      9
  10. Avatar Emil
    Emil

    Fi serioasa doamna…De la revolutie mii de reforme ati initiat si nu le-ati mai terminat.

    10
    6
  11. Avatar Un pedagog de ... scoala noua
    Un pedagog de … scoala noua

    Educatia sociala , daca va mai ramane in programa, ar trebui sa fie predata de profesorii de stiinte sociale sau de istorie, nu de niste absolventi de facultati adiacente care nu si-au gasit job in alta parte si vor sa ne invete democratia… (Hahaha).

    9
    4
  12. Avatar Sibian
    Sibian

    Educatie pentru democratie! Hopa! Degeaba suntem „educati”, de profesori care au absolvit chiar dreptul, daca in tara asta se incalca normele elementare ale democratiei. Pierdere de veme si incarcarea inutila a programului scolar. Absolventi de drept si de relatii internatonale sa-si caute de lucru in domeniul lor.

    6
    3
  13. Avatar Carcotasul de serviciu
    Carcotasul de serviciu

    Se pare ca unii „profesori” chiar au prea mult timp liber si le vin tot felul de idei… Auzi, educatie petru democratie…Adica? De ce nu propuneti repetarea celor 7 ani de acasa, apoi democratia?! Aiurea in tramvai!

    5
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate