Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

BAC 2025: Proba obligatorie a profilului s-a desfășurat fără incidente. Prezență de peste 98% la matematică și istorie

BAC 2025: Proba obligatorie a profilului s-a desfășurat fără incidente. Prezență de peste 98% la matematică și istorie
Sursa foto: Turnul Sfatului

Miercuri, 11 iunie, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat. Elevii claselor a XII-a au susținut această probă la una dintre cele două discipline de profil: matematică (pentru profilul real și tehnologic) sau istorie (pentru profilul umanist și vocațional). Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) totul a decurs fără probleme. 

Din totalul celor 1.923 de candidați înscriși în județ pentru susținerea acestei probe, 1.894 s-au prezentat în sălile de examen, ceea ce reprezintă un procent de prezență de 98,49%. Un număr de 29 de candidați (1,51%) au absentat, transmit cei de la inspectorat. Nu a fost înregistrat niciun caz de eliminare pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare sunt disponibile, începând cu ora 15:00, pe site-ul oficial al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație: subiecte.edu.ro.

Calendarul examenului continuă vineri și luni

Examenul de Bacalaureat 2025 continuă vineri, 13 iunie, cu proba la alegere a profilului și a specializării. Candidații vor putea opta între discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.

Luni, 16 iunie, se va desfășura proba scrisă la limba și literatura maternă pentru candidații aparținând minorităților naționale.

Primele rezultate vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00. În conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor (UE 2016/679 – RGPD) și solicitările Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, rezultatele vor fi publicate în format anonimizat, fără numele și prenumele candidaților.

Tot în data de 20 iunie, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea depune contestații sau cereri de vizualizare a lucrărilor, fie în format fizic, fie prin mijloace electronice. În cazul transmiterii online, este necesară completarea unei declarații-tip prin care candidatul (și părintele/reprezentantul legal, dacă este minor) își asumă faptul că nota finală poate fi modificată, indiferent dacă este mai mare sau mai mică decât cea inițială.

Rezultatele finale vor fi publicate luni, 30 iunie 2025.


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus