Angajații ULBS, care sunt membri de sindicat, s-au alăturat protestului anunțat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”. Aceștia își exprimă astfel dezacordul privind măsurile discutate în ultimele săptămâni de negocieri politice la București, care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Printre acestea se numără creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcţie de care se acordă voucherele de vacanţă și indemnizaţia de hrană, eliminarea indemnizaţiei pentru titlul știinţific de doctor, reducerea personalului din institutele naţionale de cercetare-dezvoltare și din instituţiile Academiei Române.
ACTUALIZARE 14:45 Contactați de Turnul Sfatului, reprezentanții universității din Sibiu ne-au transmis că susțin revendicările sindicaliștilor.
„Conducerea ULBS a fost informată cu privire la protestul sindicaliștilor din universitate și susține revendicările SCUS respectiv:
- finanțarea universităților conform costurilor reale cu educația studenților
- respectarea autonomiei universităților
- debirocratizarea actului educațional
- salarizare motivantă și conformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ.
Precizăm faptul că protestul este unul de tip „grevă japonezǎ” , prin urmare sindicaliștii își vor desfășura activitatea la birou, în săli de curs sau laboratoare”, se arată în răspunsul transmis.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În cadrul Bibliotecii ULBS protestul este anunțat prin afișe, dar și prin mesajul pe care îl poartă angajații membri de sindicat: „Protest - Demnitate pentru Educație” (fotografie principală).
Directorul Bibliotecii ULBS, Valer Simion Cosma, crede că Educația „n-a fost o prioritate reală” pentru politicieni nici în perioade de austeritate, nici în perioade cu creșteri economice. Reflectând asupra stării Educației și Cercetării din România, Cosma atrage atenția că acestea au nevoie de o reformă solidă, de reprofesionalizare și reafirmare a statutului cadrelor didactice și cercetătorilor. „Dar o astfel de reformă nu are cum să înceapă cu astfel de tăieri vândute drept „eficientizări”, eliminarea risipei”, consideră el.
Redăm mai jos reflecțiile personale ale lui Valer Simion Cosma în prima zi de protest.
„Prima zi de proteste împotriva tăierilor anunțate în Educație. La ce mă gândesc?
Păi mă gândesc că se anunță tăieri de la un domeniu unde mai bine de 20 de ani nu s-a dat ce s-a promis și s-a prevăzut în Lege. Își mai aduce aminte cineva de faimoasa formulă 6% pentru Educație, cuprinsă în Legea Educației din 2011? An de an s-a amânat punerea în practică, indiferent că au fost perioade de austeritate sau perioade de creștere economică raportată triumfalist. Educația n-a fost o prioritate reală, dincolo de o retorică electorală oportunistă și cinică, plenar ilustrată de proiectul „România Educată”. Educația a fost mereu amânată. În fond, cum bine zice titlul unui articol de pe platforma Școala9, România a fost amânată. Viitorul României e constant amânat.
Mă mai gândesc la corul de bocitoare și bocitori care periodic deplâng nivelul de educație al populației. Mai ales în contexte electorale, când așa ajung să explice preferințele altora, după care trag tare să convingă lumea că salvarea stă în a-i susține pe cei care nu au făcut mai nimic pentru educație și au perpetuat subfinanțarea Educației (și Cercetării). Unii dintre ei/ele, sunt iarăși pe baricade, justificând tăierile anunțate și explicând că acum nu se poate și că trebuie să înțelegem asta.
Mă mai gândesc și la faptul că chiar și dintre cei/cele menționați alterior, multă lume deplânge doar ca reflex elitist și de poziționare starea și rolul Educației în modelarea societății, nefiind de acord cu creșterea finanțării acestui domeniu, măcar cât să fim în media UE (că tot ne dăm pro-europeni), dacă nu în conformitate cu prevederile legale. În fond, multă lume din această categorie visează la privatizarea Educației sau adoptă cu ușurință argumente și soluții venite din zona ideologică libertariană, chitită să transforme educația într-o marfă din care se pot scoate profituri grase și să amplifice segregarea în funcție de venituri și locuri de naștere/rezidență.
Mă mai gândesc că angajații/ele din Educație n-au primit nimic consistent fără proteste, fără greve. Și chiar și atunci, de multe ori cele promise la masa negocierilor au fost ulterior... amânate, urmate de tergiversări tactice, după care îngropate. Cum a fost și cazul celor mai recente proteste de anvergură. Asta și pentru că lucrătorii din Educație au mult de lucru la capitolul perseverență, organizare și militantism pentru creșterea finanțării, în conformitate cu ceea ce spune lege.
Mă mai gândesc la faptul că suntem codașii UE la finanțarea Educației și Cercetării, poziție consolidată de ani buni în statisticile Eurostat și că asta contribuie considerabil inclusiv la dezvoltarea economică a României. O populație cu o educație precară nu e doar vulnerabilă electoral, după cum simplist argumentează unii, e vulnerabilă în primul rând economic și social. E redusă la statutul de rezervor de muncă slab calificată și ieftină.
Mă mai gândesc la colegii și colegele din preuniversitar care fac naveta între sate, de multe ori fără a le fi decontate cheltuielile de către autoritățile locale. Cunosc atâtea cazuri de persoane foarte dedicate care fac asta sau care au făcut-o ani de zile, abandonând într-un final cariera didactică din cauza veniturilor insuficiente și a stresului tot mai ridicat cauzat și de birocratizarea excesivă a muncii lor.
Mă mai gândesc la persoanele capabile și interesate de o carieră didactică, dar care au decis să facă altceva sau au renunțat după o vreme, pentru că salariile erau mult sub costurile pe care le presupune viața, mai ales atunci când nu ai părinți care să te cadorisească cu o locuință și să te susțină financiar în visul tău didactic. Și-apoi ne mirăm că în multe locuri este atrasă în învățământ resursă umană insuficient pregătită și mai ales fără prea mult apetit pentru o astfel de carieră.
Mă mai gândesc la modul cinic în care unii politicieni și o parte bună din media și influencerime transformă rapid angajații din Educație (bugetari) în dușmani ai societății, paraziți sau leneși hulpavi, care nu-și fac treaba dar vor mai mult. Și mulți dintre cei care pun umărul la această campanie de delegitimare și discreditare a angajaților din Educație, nu s-ar da jos din pat pentru salariile pe care le primesc cea mai mare parte a angajaților. Și n-ar rezista 2 săptămâni la navetă sau la stresul de a lucra în școli.
Mă mai gândesc la lipsa de susținere reală a Educației și mai ales a celor care lucrează în acest domeniu. La lipsa alianțelor și a unui sprijin real pentru a scoate Educația din paradigma subfinanțării cronice și a deprofesionalizării. La lipsa de înțelegere și respect față de această muncă, pe care o arată multe „voci critice” și îngrijorate. Voci, nu creiere, pentru că ceea ce debitează sau rostogolesc cei mai mulți apostoli ai subfinanțării Educației și Cercetării nu e rezultatul unei cunoașteri și înțelegeri reale a domeniului asupra căruia se pronunță. E propagandă (sau frânturi de propagandă) anti-stat, anti-bugetari, anti învățământ de stat gratuit, rostogolită necritic și asortată cu moralisme lăcrămoase.
Mă mai gândesc la faptul că Educația și Cercetarea au nevoie de o reformă solidă, de reprofesionalizare și reafirmare a statutului cadrelor didactice și cercetătorilor. Dar o astfel de reformă nu are cum să înceapă cu astfel de tăieri vândute drept „eficientizări”, eliminarea risipei etc. O reformă reală începe, în primul rând, cu respectarea Legii, adică a prevederilor privind finanțarea”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: protest educatie valer simion , protest educatie ulbs , valer simion cosma , biblioteca ulbs
Vizualizari: 1206
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adi Gliga
Acum 6 ore
Calitate nu cantitate
Acum 6 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
Nemo
Acum 6 ore
Ion Iliescu