Publicitate
Publicitate

2.750 de lei pe lună: 11 candidați s-au înscris la recrutarea celor trei viitori administratori ai societății Drumuri și Poduri

11 dosare urmează să fie verificate în cadrul procedurii de recrutare a noilor membri ai consiliului de administrație al Drumuri și Poduri SA, societatea de construcții a Consiliului Județean Sibiu. Cei aflați acum în funcție sunt plătiți cu aproximativ 2.750 de lei.

Publicitate
Publicitate

„Până la data limită de depunere a dosarelor de candidatură (13 iunie 2025 – n.r.), la secretariatul Comisiei de selecție și nominalizare (…) s-au depus un număr de 11 dosare”, se arată într-un proces verbal dat publicității de către reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Sibiu.

Dosarele celor 11 canidați au fost transmise, conform noilor proceduri, la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care are rolul de a emite sau respinge avizul conform pentru fiecare candidat. „După primirea avizului, va fi publicată lista anonimizată a candidaților admiși în etapa următoare a procedurii. Menționăm că numărul de dosare depuse nu înseamnă automat 11 candidaturi validate – acest lucru va fi clarificat după avizul AMEPIP”, transmit reprezentanții CJ Sibiu într-un răspuns transmis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.

Publicitate

Ulterior emiterii avizului AMEPIP, comisia de selecție va întocmi „lista scurtă”  a candidaților, de la care se așteaptă mai apoi depunerea declarațiilor de intenție, după care selecția finală va fi făcută pe bază de interviu.

Comisia de selecție este condusă de Ioan Răceu, secretarul județului.

Notă: în forma inițială, în articol a apărut în mod eronat că președintele comisiei de selecție este Adrian Bibu, administratorul județului.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Administratori de retea, la banii astia.

    12
    2
  2. Avatar Ana
    Ana

    Din cauza răutății ți se atrofiază creierul ziarist de 2 lei? De unde naiba ai tras ru concluzia ca Bibu conduce comisia? Nu mai sti sa citești? HCJ 80 si 81. Ai scris despre ele la un moment dat. Ce mincinos si răutăcios ești. Dar lumea te vede și pricepe ca nu ești decât plătit sa ataci. Rușine.

    5
    2
  3. Avatar Ana
    Ana

    Aaa. Și dacă vrei sa informezi corect, sa faci o analiza pe țară și ai putea informa despre faptul ca sunt cele mai mici indemnizații de membru al consiliului de administrație din țară.

    4
    2
  4. Avatar Unul
    Unul

    Vă dați seama că tot ca la selectarea arhitectului șef o să fie și aici,, sau mult mai jegos?!!? Oare chiar, ce dracu o făcut fufa de Fodor cu arhitectul? O venit din spuma Cibinului, dintre rațele de plastic poluant, alesul/aleasa?
    P.s. pentru că știu că la cenzura de la TS sunt niște pudici, țin să precizez că am folosit cuvântul „fufă” conform definiției din DEX de „femeie neserioasă” și nu de „prostituată”. Nu se poate nega faptul că la concursul pe trecut pentru arhitect șef al orașului, cu respingerea la interviu, a fost o chestie de o neseriozitate și jegoșenie maximă a fufei de Fodor și a comisiei ei din primăria condusă de ea.

    9
    1
  5. Avatar Sparrow
    Sparrow

    2750 de lei?
    Mereti mā de vā culcati!

    1
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate