Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primăria a eliberat certificat de urbanism pentru pasajul subteran de pe Milea cu Semaforului. Actualizarea primelor documentații are termen în aprilie

Traian Deleanu
2
intersectie masini milea semaforului rahovei sibiu
Intersecția dintre bulevardul Vasile Milea și străzile Rahovei și Semaforului. Sursa foto: arhiva turnulsfatului.ro

La începutul acestei săptămâni, administrația locală a eliberat un certificat de urbanism pentru un pasaj subteran la intersecția bulevardului Gen. Vasile Milea cu străzile Rahovei și Semaforului.

Publicitate
Publicitate

Certificatul de urbanism a fost eliberat pe 3 martie 2026, conform informațiilor publicate pe site-ul administrației locale. Pasajul pentru care a fost elaborat face obiectul unui contract de actualizare a studiului de prefezabilitate. Acest contract a fost semnat în luna decembrie a anului trecut cu firma Pod Proiect SRL, din Iași.

98.000 de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea actualizării studiului de prefezabilitate în discuție. Pentru acest demers sunt necesare elaborarea studiilor de teren și a documentațiilor necesare asigurării condițiilor de rezistență, stabilitate, funcționalitate și durabilitate. „Scopul urmărit este realizarea unui proiect care să respecte standardele în vigoare și să găsească soluții viabile pentru zona intersecției”, cereau reprezentanții Primăriei Sibiu.

Publicitate

Studiul de prefezabilitate care este acum în curs de actualizare a fost realizat, în primă fază, la începutul anului 2024, de către Confirm Construcții SRL, din Cluj, în cadrul unui contract cu o valoare de 54.000 de lei. Spre diferență de cele de fezabilitate, studiile de prefezabilitate nu obligă autoritățile și la implementarea obiectivelor pentru care au fost realizate.

Discuții

Inclus și în planurile de mobilitate urbană durabilă elaborate la comanda Primăriei Sibiu, proiectul unui pasaj subteran la intersecția Milea – Semaforului – Rahovei a fost discutat în Consiliul local Sibiu în 2023. „Propunerea o consider corectă”, îi răspundea primarul Astrid Fodor lui Ioan Plesciuc, consilierul local care propunea demararea procedurilor pentru respectivul pasaj.

În toamna anului trecut, în același consiliu local a adus în discuție proiectul și Adrian Bibu, reprezentant al liberalilor. Reprezentanții administrației locale i-au răspuns că pasajul „nu a fost abandonat”.

Citește și Primăria Sibiu reface hârtiile pentru pasajul subteran de pe Milea. „Semafoarele nu au rezolvat problemele de aglomerare”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Ultimii doi neuroni functionali ai aurorei
    Ultimii doi neuroni functionali ai aurorei

    Numai incet, nu va grabiti ca mai sunt niste ani pana la urmatoarele alegeri…

    8
    2
  2. Avatar Manivela
    Manivela

    Măcar de s-ar integra Selimbarul in Sibiu ca și cartier, ca doar pentru ei se face , ca de altfel nici Rahovei,Semaforului, Milea nu au cum sa se lărgească ca să poată absorbi fluxurile superioare de trafic.

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate