Un șofer Tursib, aflat pe traseul cu numărul 5, s-a simțit rău joi dimineață în timp ce conducea autobuzul, călătorii sunând de urgență la Salvare.
Evenimentul a avut loc pe bulevardul Victoriei, în apropiere de Facultatea de Litere din cadrul Universității Lucian Blaga. Șoferul societății de transport în comun a Sibiului a reușit să oprească autobuzul pe partea dreaptă, în vreme ce călătorii au sărit să-l ajute și au sunat la 112.
Purtătorul de cuvânt la Serviciului de Ambulanță Sibiu a precizat că șoferul a acuzat o stare de rău, motiv pentru care personalul medical i-a acordat asistență la fața locului, apoi a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Sibiu pentru investigații suplimentare.
De partea cealaltă, oficialii Tursib au declarat pentru ziarul Turnul Sfatului că vor putea comunica detalii despre starea de sănătate a șoferului după efectuarea investigațiilor medicale, iar autobuzul a fost preluat de un șofer de rezervă, incidentul fiind anunțat imediat în Dispeceratul Tursib. Circulația autobuzelor pe linia 5 a revenit la normal după aproximativ o oră.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Newman
Acum 23 minute
Muschetarul român
Acum 31 minute
Chirica
Acum 35 minute
Tony B
Acum 45 minute
Ienăchiță Puricel