Vineri,
18.07.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Actorul Bill Murray a mulţumit pentru steaua de pe Aleea Celebrităților: „Nu ştiam că oamenii vor păşi pe numele meu pentru tot restul vieţii mele”

Actorul Bill Murray a mulţumit pentru steaua de pe Aleea Celebrităților: „Nu ştiam că oamenii vor păşi pe numele meu pentru tot restul vieţii mele”
Legendarul comediant a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în cadrul FITS. Foto: Sebastian Marcovici/FITS

Legendarul comediant Bill Murray, unul dintre cei mai apreciaţi artişti din America, nominalizat la Oscar, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), prilej cu care a declarat cu umor că nu ştia "că oamenii vor păşi" pe numele său, mulţumind totodată românilor pentru felul în care l-au primit, scrie Agerpres. 

"Doamnă primar, domnule preşedinte, cetăţeni ai Sibiului şi din România, tuturor celor de acasă şi prietenilor, cuvântul zilei este 'mulţumesc'. Aşadar, vă mulţumesc. Am fost surprins de tot acest eveniment. Nu ştiam că oamenii vor păşi pe numele meu pentru tot restul vieţii mele. Doresc să le mulţumesc celor care au făcut posibilă munca mea: aceştia sunt actorii profesionişti din Chicago care m-au ajutat să mă formez, inclusiv mama mea, Brian şi actorii cu care am lucrat în New York şi tehnicienii extraordinari cu care am colaborat în televiziune şi filme", a spus Bill Murray.

Foto: Primăria Sibiu

Acesta a mai afirmat sâmbătă seara, la gala de după după decernarea stelelor pe Aleea Celebrităţilor, că le este recunoscător şi părinţilor şi bunicilor săi.

Bill Murray este vedeta zilei de duminică, ultima zi de la FITS. Acesta va urca pe scenă la ora 19:00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, în spectacolul "Lumi noi", alături de violoncelistul Jan Vogler and Friends Vanessa Perez & Mira Wang, unul dintre cele mai aşteptate evenimente de la FITS, fiind printre primele sold out, mai scrie sursa citată.

Foto: Dragos Dumitru/FITS

Citește și Kathleen Turner speră să revină în 2026 la FITS: Sunt foarte impresionată de voi aici, la Sibiu. A fost o experienţă extraordinară

Kuranosuke Sasaki, distins cu o stea pe Aleea Celebrităţilor după trei proiecte cu Silviu Purcărete

Actorul japonez de teatru, cinema şi televiziune Kuranosuke Sasaki a primit sil el o stea pe Aleea Celebrităţilor, după ce a declarat într-o conferinţă specială la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) că a făcut deja trei proiecte cu regizorul Silviu Purcărete, cu Teatrul Naţional "Radu Stanca" din oraş şi Tokyo Metropolitan, informează agenția de presă Agerpres.

Kuranosuke Sasaki a jucat la FITS două reprezentaţii ale spectacolului "Iona", în regia lui Silviu Purcărete.

"Am făcut deja trei proiecte cu Silviu Purcărete, cu Teatrul Radu Stanca şi Tokyo Metropolitan. Pot spune că legătura dintre noi a devenit mai puternică şi mai lină în suflet" a subliniat actorul.

Foto: Sebastian Marcovici/FITS

Ca actor de teatru, cele mai importante apariţii ale sale sunt în spectacolele: 'Avarul' (de Moliere, regia Silviu Purcărete), 'Leul în iarnă' (de James Goldman), 'Richard III' (de Shakespeare, regia Silviu Purcărete), 'Bent' (de Martin Sherman), 'Macbeth' (de Shakespeare, regia Andrew Goldberg), 'Închisoarea îngerilor' (după romanul lui Stephen King), 'Scrisori de dragoste' (de A. R. Gurney). La acestea se adaugă numeroase roluri în spectacole bazate pe piese originale japoneze şi kabuki, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor FITS, citat de Agerpres. 

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se încheie duminică seara, după ce a oferit publicului 842 de evenimente, aducând în oraş 5.000 de artişti din 82 de ţări.

Tema din acest an - MULŢUMESC - reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoţie şi relaţia dintre artişti şi public, mijlocită de toţi cei care contribuie la susţinerea acestui miraculos proces.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Sparrow

Acum 2 săptămâni

Bill Murray, un celebru actor acum 100 de ani. Pe vremea filmului mut in alb-negru. ( Pardon! Nu se mai zice asa cā se opāresc unii inghinal. Se spune bicolor) Acu' pentru Sibiu, Aleea artistilor e ceva! Chiar a fost fain, am fost acolo, mi-a plācut. Dupā care am plecat acas' cu o grimasā de dezgust de ziceai cā îmi tine cineva o pisicā moartā sub nas. Nici un kürtos n-am mai gāsit, au ras tot termitele flāmânde de culturā....

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus