Medicul Teodor Holhoş, fondatorul Rețelei de oftalmologie Dr. Holhoş, a inaugurat sâmbătă, 28 iunie, la Alba Iulia - la distanță de doar o oră de Sibiu -, cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania. Investiția este de 6 milioane de euro, iar proiectul a fost demarat în anul 2021 din fonduri proprii.
Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia inaugurat weekendul trecut a fost dezvoltat integral din fonduri proprii, cu o investiție ce se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. Unitatea dispune de bloc operator cu patru săli de operații realizate la standarde internaționale și 23 de paturi. Blocul operator permite realizarea de intervenții chirurgicale care necesită spitalizare, printre care și transplantul de cornee, pentru care unitatea a depus deja solicitare de autorizare.
Această investiție, cea mai mare de până acum din cadrul Rețelei de Oftalmologie Dr. Holhoș, acoperă o nevoie acută a pacienților oftalmologici din Transilvania, unde până în prezent nu se puteau efectua transplanturi de cornee deoarece intervenția se poate realiza doar în mediu spitalicesc, cu internare și supraveghere postoperatorie a pacientului.
În etapa următoare, spitalul va deveni unul multidisciplinar, cu 22 de specialități medicale: Oftalmologie, Pediatrie, Chirurgie generală, Ortopedie, Urologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Medicină internă, Medicină fizică, Neurochirurgie, ORL, Gastroenterologie, Endocrinologie, Diabet/Boli metabolice/Nutriție, Alergologie, Pneumologie, Cardiologie, Ginecologie, Dermatologie, Chirurgie orală și maxilo-facială, Psihologie și psihiatrie și, respectiv, Psihiatrie pediatrică. 65 de medici cu diverse specializări și-au exprimat deja interesul pentru a profesa în spital.
Un spital la standarde internaționale, la o oră de Sibiu
„Turnul Sfatului” a vorbit cu medicul Teodor Holhoș și despre pacienții din Sibiu, precum și despre importanța deschiderii noului spital pentru aceștia.
„Noi avem clinică de oftalmologie în Sibiu, unde realizăm cele mai complexe operații laser, cu cel mai performant aparat laser din lume, Zeiss VisuMax 800. În clinica noastră din Sibiu realizăm cea mai avansată operație laser de corecție a vederii: SMILE Pro, o intervenție care durează doar șapte secunde. Cu această intervenție putem corecta miopia, astigmatismul și, începând din acest an, și hipermetropia; pacientul nu resimte durere, pleacă acasă în ziua operației și vede foarte bine chiar de a doua zi.
Pe de altă parte, Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia este o unitate cu terapie intensivă, cu saloane de internare pentru operațiile foarte complexe care necesită internare, cum ar fi transplantul de cornee, sau pentru operațiile de corectare a strabismului la copii, care necesită anestezie generală și monitorizare postoperatorie. Avem acum această infrastructură în Alba, în orașul meu natal”, a spus dr. Teodor Holhoș.
Un moment special – acordarea distincției din partea firmei Zeiss
Inaugurarea Spitalului Dr. Holhoș a avut loc în prezența a 300 de invitați. Un moment important în cadrul evenimentului a fost binecuvântarea și sfințirea spitalului de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia. Au fost prezenți la eveniment Andra și Cătălin Măruță, dar și primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
A urmat apoi un alt moment deosebit, acordarea unei recunoașteri internaționale pentru rezultatele clinicilor și ale chirurgului Teodor Holhoș. La inaugurarea spitalului, Zeiss, lider mondial în optică și robotică medicală și partener de inovație și tehnologie al Rețelei Dr. Holhoș în România, a acordat partenerului său trofeul „Most Preferred Customer” și recunoașterea „Highest Volume Surgery in Romania”.
„Ne-am bucurat să primim inclusiv de la Zeiss certificarea care atestă că suntem numărul 1 în România”, spune dr. Teodor Holhoș.
Cu șase clinici în Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu, Turda, Mediaș și Târgu Mureș, precum și 14 cabinete de optică medicală aflate de asemenea în localități din Transilvania, Clinicile Dr. Holhoș sunt în prezent cea mai mare rețea de oftalmologie din România, atât în funcție de cifra de afaceri (peste 11 milioane de euro anual), cât și ca număr de pacienți și număr al intervențiilor chirurgicale realizate în fiecare an. Până în prezent, circa 220.000 de pacienți au beneficiat de consultații, îngrijiri, operații sau au realizat investigații de specialitate în cadrul unităților Dr. Holhoș. Numai în 2024, în clinicile rețelei au fost realizate, de către dr. Teodor Holhoș, aproximativ 5.500 de operații oftalmologice.
Până în prezent, investițiile totale în dezvoltarea afacerii depășesc 16 milioane de euro.
De asemenea, potrivit studiului „Piața serviciilor medicale de oftalmologie”, realizat pe baza unui sondaj online realizat de Reveal Marketing Research, Dr. Holhoș este brandul cel mai cunoscut de clinici de oftalmologie din România și preferința numărul 1 a pacienților de oftalmologie.
„Și de aici încolo trebuie să păstrăm acest nivel de calitate și de profesionalism”
„Mă simt onorat că am ajuns astăzi, la mai bine de 15 ani de la prima operație făcută în Cluj, să pot să mă mândresc cu acest premiu de la Zeiss, deoarece ei sunt partenerii noștri de la început, de la prima noastră clinică. Avem în rețeaua noastră cele mai performante aparate chirurgicale laser produse de Zeiss (VisuMax 800, n.red.) - trei la număr: unul în Cluj, unul în Sibiu și unul în Târgu Mureș. Aceste operații (SMILE Pro, realizată cu robotul VisuMax 800, n. red.) sunt extraordinare din punct de vedere tehnologic, se realizează în doar șapte secunde. Este o onoare să fiu chirurgul cu cele mai multe operații în România efectuate în cursul anului trecut - 5.500. Pentru noi, inaugurarea de astăzi este un eveniment foarte important. Avem emoții pentru că și de aici încolo trebuie să păstrăm acest nivel de calitate și de profesionalism. Le mulțumesc părinților, mulțumesc familiei, soției pentru că a fost alături de mine, că m-a înțeles pentru că am fost departe de familie, de copii, le mulțumesc și fetițelor mele și vă mulțumesc și dumneavoastră tuturor că sunteți alături de noi.
Dar nu în ultimul rând mulțumesc echipei. Avem o echipă extraordinară, cu peste 110 oameni, dintre care 14 oftalmologi. Echipa pe care o am m-a ajutat să ajung aici, altfel era imposibil. Mulțumesc fiecărui angajat în parte”, a spus dr. Teodor Holhoș.
„Avem cele mai avansate tehnologii din lume și în România, lucruri care, pe mine personal, ca medic, mă fac să mă simt bine că nu a trebuit să plec din țară ca să-mi fac meseria de oftalmolog și am putut rămâne aici, în România, pentru a oferi cele mai performante soluții, iar pacienții să poate beneficia de cele mai bune rezultate. Îmi trăiesc visul și cel mai important lucru este că am putut rămâne în țară alături de familie”, a adăugat acesta.
Discursuri pline de emoție
Andra și Cătălin Măruță, prieteni apropiați ai medicului, l-au felicitat pe acesta pentru toată munca pe care o depune, iar soția lui Teodor Holhoș, Andra, a avut un discurs deosebit de emoționant.
„Pentru cei din Alba Iulia, aveți un om extraordinar aici, un om care iubește ceea ce face, un om care este mândru că este din Alba Iulia. Să știți că dacă ar exista atât de mulți cetățeni mândri de locurile lor, totul s-ar schimba în bine. Este unul dintre cei mai serioși și profesioniști oameni pe care i-am întâlnit, un om pentru care nu există nu se poate, când e obosit mai poate un pic”, a spus Cătălin Măruță.
„Este o mare bucurie să fiu aici. A fost o zi în care am simțit emoțiile voastre, mi s-a făcut pielea de găină. Ați avut parte de o slujbă emoționantă, de oameni frumoși. E un sentiment tare frumos pentru mine să văd că lucrați cu niște oameni care vă iubesc, nu vin aici doar din obligație sau pentru salariu, ci vin cu drag pentru că au respect față de voi”, l-a completat Andra Măruță.
Și soția medicului Teodor Holhoș a luat cuvântul pe scena din fața spitalului.
„Vreau să mulțumesc tuturor, inclusiv vouă, celor care ați venit să fiți alături de noi, vă iubim Andra și Cătălin, ne iubim părinții foarte mult, le iubim pe fetițele noastre, mulțumim frumos”, a spus ea.
Un exemplu de bune practici și pentru alte orașe ale țării
Investiția este una extrem de importantă și pentru locuitorii din Alba Iulia, a subliniat primarul Gabriel Codru Pleșa: „Un moment extraordinar în mijlocul orașului, la intersecția între Bulevardul Horea și Calea Moților, avem această construcție extraordinară care s-a făcut într-un timp record, o vedeam zilnic cum crește. Este important pentru că este o construcție din bani privați, nu din bani publici, deci iată ce înseamnă dinamismul mediului de afaceri, dinamismul atunci când există voință, creație și o strategie bine pusă la punct. Mă bucur și cred cu tărie că va fi o instituție extrem de importantă pentru locuitorii din Alba Iulia, pentru că va aduce servicii de calitate, va aduce o concurență în serviciile de sănătate și asta este un lucru pozitiv. Cuvintele sunt de prisos, vă felicit pentru această performanță medicală, dar și din punct de vedere al business-ului. Cred că locuitorii așteptau această investiție, practic este primul spital privat din municipiu, sunt convins că va fi un exemplu de bune practici și pentru alte orașe ale țării.”
Evenimentul s-a încheiat cu un tur al spitalului și cu tăierea, în mod simbolic, a panglicii de inaugurare.
Despre Clinicile Dr. Holhoș
Clinicile Dr. Holhoș reprezintă cea mai mare rețea privată de clinici de oftalmologie din România, cu șase unități deschise în Alba Iulia, Sibiu, Mediaș, Turda, Cluj-Napoca și Târgu Mureș, la care se adaugă un spital multidisciplinar la Alba Iulia și 14 cabinete de optică medicală care funcționează în localități din județele Alba, Sibiu, Cluj și Mureș. Este, de asemenea, singura rețea de clinici de oftalmologie din țară care deține trei unități (la Târgu Mureș, Sibiu și Cluj-Napoca) unde se realizează operația SMILE Pro, cea mai rapidă și mai sigură intervenție chirurgicală cu laser din lume pentru corecția miopiei sau a astigmatismului miopic, operație care din 2025 este disponibilă și pentru pacienții cu hipermetropie (dioptrii cu plus), în premieră în Transilvania doar la clinicile Dr. Holhoș. În clinicile Dr. Holhoș, toate intervențiile chirurgicale, inclusiv SMILE Pro, sunt realizate personal de către dr. Teodor Holhoș, pe bază de programare. Cu o activitate de peste 20 de ani în oftalmologie și peste 30.000 de operații realizate până în prezent, dr. Teodor Holhoș este unul dintre cei mai experimentați specialiști în chirurgia refractivă din România, fiind primul care a realizat în Transilvania operația SMILE Pro.
Fotografii realizate de Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: spital oftalmologie transilvan , teodor holhos alba iulia , spital privat alba iulia , spital oftalmologie alba iulia , inaugurare spital holhos , Teodor Holhoș
Vizualizari: 4457
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Leonard