Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
3°C

Bihor și restul lumii. Județul lui Bolojan a avut un buget de peste două ori mai mare decât al Sibiului, în 2024. Hărțile economiei consiliilor județene

Bihor și restul lumii. Județul lui Bolojan a avut un buget de peste două ori mai mare decât al Sibiului, în 2024. Hărțile economiei consiliilor județene

Consiliul Județean Bihor a cheltuit anul trecut un buget de 1,2 miliarde de lei, mai mult decât dublu față de exercițiul bugetar al Sibiului (502 milioane lei). Bihorul conduce de departe orice al consiliu județean din țară, următorul județ care încearcă să se apropie de acesta fiind Prahova (915 milioane de lei), conform datelor prezentate de Ministerul Dezvoltării. Ilie Bolojan, actualul premier, a fost președinte al Consiliului Județeean Bihor până în 2024, când a candidat pentru un loc în Senatul României.

Al treilea județ din țară după bugetul de cheltuieli al consiliului județean este Suceava (859 milioane), urmat de Ilfov (829 milioane), Iași (783 milioane) și Cluj (728 de milioane de lei).

Sibiul se află în acest clasament pe locul 15, cu 502 milioane de lei.

Cei mai mulți bani s-au cheltuit în Tulcea (277 milioane lei), Brăila (274 milioane lei), Giurgiu (243 milioane lei), Covasna (224 milioane lei) și Teleorman (221 milioane lei).

Dacă ne raportăm la dimensiunea bugetului de cheltuieli pe 2024 cu populația județului, Sibiul urcă un loc, fiind pe poziția 12. Fiecărui sibian i-ar ajunge 1.2994 de lei din tot ce a consumat CJ Sibiu în 2024.

Pe prima poziție se află tot Bihor: 2.309 lei, fiind urmat la mică distanță de Sălaj (2.303 lei), Mehedinți (1.723 lei), Arad (1.649 lei), Ilfov (1.528 lei) și Tulcea (1.434 lei).

Pe ultimele locuri se află Dolj (824 lei), Brașov (722 lei) și Teleorman (684 de lei).

Cine dă cei mai mulți bani pe salarii: Vâlcea. 51% din bugetul de cheltuieli al consiliului județean

Consiliul Județean Vâlcea a cheltuit în 2024 51,02% din total pe capitolul ”cheltuieli cu personalul”. În total, aici s-au cheltuit pe salarii 194 de milioane de lei, din totalul de 380 de milioane de lei.

Pe pozițiile următoare se află Brăila (43,53%), Tulcea (39,72%), Teleorman (39,5%) și Giurgiu (38,58%).

Sibiul se află la acest capitol pe locul 27, cu 23,47%. S-au cheltuit aici pe salarii 117 milioane de lei din totalul cheltuielilor de 502 milioane de lei.

Consiliile județene unde s-au cheltuit cei mai puțini bani pe salarii, raportându-ne la bugetul total de cheltuieli sunt Bihor (8,19% - 104 milioane de lei din 1,27 de miliarde), Arad (12,2%), Ilfov (13,7%), Bistrița Năsăud (14%) și Alba (14,7%).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

3196

Acum 3 luni

Lăsați mai oamenii în pace. Au câștigat, puterea e a lor sa se bucure de ea.
Raspunde

Emil

Acum 3 luni

Bugetul alocat a fost direct proportional cu parandaratul returnat.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Samira Patlagina

Acum 3 luni

Toate acestea ca Ardealul sa se rupa de tara sfanta romaneasca asa cum vrea Macron si Mucusor! Speranta tari e la noi cei patrioti care ne vom intoarce in tara sa salvam fratii asupriti!
Raspunde

Haiduc

Acum 3 luni

Classic..mpotriva Sibiului exista o manevra damboviteana de usoara denigrare...ca si cum "nu e asa bine la Sibiu". Asa face "Centrul...adica dambovita si securistii", cand merge bine un oras sau zona. E data de exemplu, apoi tacit incepe boicotul. Veti auzi dupa ce Bolovjan nu va mai fi sluga globalista preferata, vesti proaste despre Bihor si cate ...si mai cate "probleme" vor aparea. Ca sa va schimbe perceptia..... acum toate aceste pompe de propaganda cu Bihor, nu sunt intamplatoare. Si-au impus slugile la butoane, prin furt de vot, iar acum vor sa va arate ca...slugile sunt de fapt foarte competenti si sa inteleaga pana si vasluienii ca ...furatul alegerilor a fost spre binele lor, ca ia uite ce bine e la Bihor si seful Bihorului i conduce si pe ei. ...In alta nota, ar trebui sa intrebati pe doamna Campeanu si cealalta individa de la Soma...doamna Turcanu, de ce nu merg lucrurile la SIbiu, desi bani sunt ?.....ha ? Unde e Spitalul, unde e centura de Sud ?.....niste cioclasi ajunsi conducatori....de mint aceste ilustre incompetente, de 20 de ani, ca fac spital si centura de sud, dar tot ce au facut a fost sa dea un tun la aeroport, unde au facut o hala de metal, sticla, ceva calculatoare, niste placaj si o faianta demodata......cu minunatul pret de 62 de milioane de euro. Suntem boicotati la greu de statul dambovitean, boicotati, denigrati etc.... i va veni si randul Bihorului, dar deocamdata le convine, ca trebuiesc prostiti prostii, cu imaginea imaculata a domnului Bolo...
Raspunde

Minte-ma Frumos

Acum 3 luni

BTW....banii, de la cine sunt "alocati". Si de catre cine pentru cine ? Bani "alocati", pentru a fi cheltuiti, nu inseamna performanta, inseamna pomana si redistribuire...adica un soi de furt de dragul dambovitei. Se cheltuie mult si la Prahova, aparent....judet de frunte, ce sa zic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus