Ediția din acest an a ARTmania îi va aduce pe scena amenajată în Piața Mare a Sibiului pe celebrii Dream Theater în seara de vineri, în cea de sâmbătă cap de afiș fiind americanii de la Extreme.
„Două nopți electrizante” promit organizatorii ARTmania, cel mai longeviv festival rock din țara noastră, organizat începând cu anul 2006 în Piața Mare a Sibiului. Headlinerii ediției din acest an, care are loc vineri și sâmbătă, 25 și 26 iulie 2025, sunt legendarii Dream Theater, care revin în formatul reunit cu Mike Portnoy, și cei de la Extreme, al căror hit „More Than Words” va răsuna în centrul Sibiului în acordurile celebrului chitarist Nuno Bettencourt.
„Alături de headlineri vor străluci: Vestige, care vine cu un val de compoziții grele, cinematice, cu un ton întunecat, Eihwar, care aduce o forță tribală și umbre industriale într-o performanță ritualică, Sylvaine, cu o fuziune suprarealistă de post-metal și blackgaze de o frumusețe tulburătoare, și nu în ultimul rând, inconfundabilul Sivert Høyem, care te va captiva cu vocea sa profundă, plină de mister, dar și cu prezența scenică magnetică”, mai descriu organizatorii ARTmania.
Program ARTmania 2025
Vineri, 25 iulie 2025
17:00 – Acces public
19:05 – 19:45 → Vestige
20:15 – 21:15 → Sylvaine
21:45 – 23:45 → Dream Theater
Sâmbătă, 26 iulie 2025
17:00 – Acces public
19:00 – 19:45 → Eihwar
20:15 – 21:45 → Sivert Høyem
22:15 – 23:45 → Extreme
Abonamentul presale pentru cele două zile costă 550 de lei, 450 de lei fiind prețul unui bilet pentru seara de vineri și, respectiv, 350 de lei pentru seara de sâmbătă. Abonamentul ARTmania School of Rock poate fi achiziționat pentru suma de 150 de lei, fiind destinat adolescenților între 12 și 18 ani și elevilor de liceu, studenților și masteranzilor până în 25 de ani. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, dar este nevoie de depunerea unei declarații pe proprie răspundere din partea părintelui sau a tutorelui legal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1637
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C