Un procent semnificativ dintre cadrele didactice din județul Sibiu care nu au reușit să promoveze examenul de definitivare în învățământ au contestat notele primite la proba scrisă. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, din cele 112 cadre didactice care nu au atins media 8, un număr de 87 au depus contestații, ceea ce reprezintă 77,67% din totalul candidaților respinși.
Termenul limită pentru depunerea contestațiilor la proba scrisă a examenului de definitivat a fost miercuri, 16 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 21 iulie, atât la centrul de examen – Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu – cât și online, pe site-ul oficial www.definitivat.edu.ro.
Examenul de definitivare este o etapă esențială în cariera didactică, iar media minimă de promovare este 8,00. Aceasta se calculează pe baza notelor obținute la proba scrisă, cele două inspecții la clasă și evaluarea portofoliului profesional.
Cele mai multe contestații, la învățământul primar
Cea mai contestată disciplină a fost „Limba și literatura română și matematică pentru învățământul primar”, cu 26 de contestații depuse. Alte discipline cu un număr ridicat de nemulțumiri au fost limba română pentru grădiniță cu10 contestații, limba română pentru creșă cu 8 contestații, educație fizică și sport cu 7 contestații și matematică și psihopedagogie specială cu câte 4 contestații fiecare.
La polul opus, discipline precum Veterinar, Limba franceză sau Educație tehnologică au înregistrat câte o singură contestație.
Reguli privind soluționarea contestațiilor
Conform metodologiei în vigoare, dacă diferența dintre nota inițială și cea acordată în urma contestației este de maximum 1,5 puncte, nota finală rămâne cea acordată în urma contestației. Dacă diferența depășește 1,5 puncte, lucrarea este reevaluată de alți doi evaluatori, iar nota obținută în urma acestei ultime evaluări este definitivă.
Candidații care nu promovează examenul de definitivat pot participa la o sesiune viitoare, însă doar după ce parcurg din nou inspecțiile speciale la clasă și reiau evaluarea portofoliului profesional.
Situația contestațiilor depuse la notele obțiute la examenul scris pe discipline de concurs
|
Proba de concurs |
Număr contestații depuse |
|
CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ |
2 |
|
EDUCATIE FIZICA SI SPORT - PROFESORI |
7 |
|
EDUCATIE FIZICA SI SPORT - PROFESORI ANTRENORI, ANTRENORI |
1 |
|
EDUCATIE MUZICALA SI STUDII MUZICALE TEORETICE |
3 |
|
EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ (ARTĂ VOCALĂ, MUZICĂ INSTRUMENTALĂ) |
3 |
|
EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE |
1 |
|
ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII |
2 |
|
GEOGRAFIE |
2 |
|
ISTORIE |
2 |
|
LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURA PENTRU COPII ȘI METODICA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII |
10 |
|
LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURA PENTRU COPII ȘI METODICA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN CREȘĂ |
8 |
|
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ |
3 |
|
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ |
1 |
|
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR |
2
|
|
LIMBA GERMANĂ MODERNĂ |
2 |
|
LIMBA SI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR |
1 |
|
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ |
2 |
|
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (INVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ) |
26
|
|
MATEMATICĂ |
4 |
|
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ |
4 |
|
VETERINAR |
1 |
|
Total general |
87 |
Sursa foto: depositphotos.com/ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: examen scris , profesori sibiu , contestatii definitivat , rezultate definitivat , definitivat
Vizualizari: 1315


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gelu
Acum 11 ore
Lucian
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 12 ore
Emil