Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
4°C

Eurostat: România este în continuare țara cu cea mai mare inflație din UE

Eurostat: România este în continuare țara cu cea mai mare inflație din UE
Foto: depositphotos.com

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a continuat să crească în iunie până la 2,3%, de la un nivel de 2,2% luna precedentă, în timp ce România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 5,8%, arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), scrie Agerpres

Luna trecută, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost: Cipru (0,5%), Franța (0,9%) și Irlanda (1,6%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost România (5,8%), Estonia (5,2%), Slovacia și Ungaria (ambele cu 4,6%).

Comparativ cu situația din mai 2025, rata anuală a inflației a scăzut în cinci state membre și a crescut în 22 state membre, inclusiv în România (de la 5,4% până la 5,8%).

În zona euro, rata anuală a inflației a urcat în iunie până la 2%, de la un nivel de 1,9% în mai, atingând ținta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației în zona euro a venit din partea serviciilor (1,51 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool și țigări (0,59 puncte procentuale). În schimb, prețurile la energie au scăzut cu 0,25 puncte procentuale.

Conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică, în România rata anuală a inflației a urcat la 5,7% în luna iunie 2025, de la 5,45% în luna mai, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,36%, serviciile cu 7,05% iar mărfurile nealimentare cu 3,9%.

Indicele prețurilor de consum în luna iunie 2025 comparativ cu luna mai 2025 a fost 0,45% iar rata inflației de la începutul anului (iunie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 3,1%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2024 - iunie 2025) față de precedentele 12 luni (iulie 2023 - iunie 2024) a fost 5,1%.

Rata anuală a inflației în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 5,8% iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2024 - iunie 2025) față de precedentele 12 luni (iulie 2023 - iunie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%.

Banca Națională a României a atenționat, în 8 iulie, că rata anuală a inflației va crește considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA și a accizelor, situându-se mult deasupra valorilor indicate de prognoza din mai 2025 pe orizontul scurt de timp.

În luna mai, banca centrală a revizuit în creștere, la 4,6%, de la 3,8% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2025.

Foto: depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Rob

Acum 3 luni

Întreb și eu un economist. Dacă va crește TVA-ul care automat va duce la creșterea prețurilor, va scădea inflația? Când moneda națională ți se devalorizează față de euro sau dolar, procentul la împrumut nu va crește și ăla? Că 10% din 5 lei nu e tot una cu 10% din 6 lei când tu ca stat împrumuți euro și plătești dobânzile din ce încasezi în lei.
Raspunde

Emil

Acum 3 luni

Din aceste motive impostoarea Ursula von der Leyen le-a multumit din suflet infractorilor PNL-PSD pentru distrugerea economiei romanesti si bunastarii romanilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus