O fetiță de 6 ani a fost găsită în în timp record de polițiștii sibieni. Aceasta dispăruse din fața unei grădinițe din zona Podul Gării, iar forțele de ordine, după ce au vizionat camerele de supraveghere și au folosit un câine de urmă, au găsit-o, în siguranță, în partea de jos a Sibiului. În actiunea de căutare au fost implicați peste 30 de polițiști.
„Astăzi, polițiștii sibieni au reușit identificarea cu celeritate a unei minore dispărute din fața grădiniței, de pe raza municipiului Sibiu. În fapt, la data de 17 iulie a.c., în jurul orei 11:00, un bărbat a sesizat polițiștii sibieni, prin apel 112, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 09:55, a lăsat-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 6 ani, în fața unei grădinițe din municipiul Sibiu, însă aceasta nu se afla în grădiniță, la momentul apelului,” transmite Isabela Brad, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Având în vedere cele sesizate, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, peste 30 de polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publica, Biroul de Investigații Criminale și Grupa Canină au desfășurat activități de cercetare la fața locului, au verificat și ridicat imagini de pe camerele de supraveghere cu întreg traseul parcurs de minoră și au organizat activități de căutare cu câinele de urmă.
Astfel, în mai puțin de 30 de minute de la sesizare, în jurul orei 11.30, polițiștii din cadru Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reușit identificarea minorei, la intersecția străzilor 9 Mai și Constituției, care s-ar fi deplasat spre domiciliu.
Din cercetările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că minora nu a fost victima niciunei infracțiuni, aceasta fiind predată familiei, precizează sursa citată.
„Felicităm toți polițiștii implicați în acest caz, pentru profesionalismul și determinarea de care au dat dovadă în identificarea și recuperarea în siguranță a minorei. Intervenția lor promptă, precum și coordonarea eficientă demonstrează încă o dată angajamentul nostru față de protejarea celor mai vulnerabili membri ai societății,” mai spun reprezentanții Poliției Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4865
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Ron
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil