Directorul Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat joi că tunelul Robești de pe tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești, cel între Boița și Cornetu a primit autorizație de construire.
”A fost parcursă o nouă etapă importantă pentru construcția tunelului Robești de pe secțiunea 2 (Boița -Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești!
Ministerul Transporturilor a emis astăzi Autorizația de Construire pentru prima etapă a lucrărilor la acest tunel în lungime de 900 m.
Asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) lucrează deja la 2 viaducte de pe traseul acestui nou tronson de autostradă care face parte din Coridorul 4 Pan-european”, a anunțat pe pagina sa de Facebook Cristian Pistol.
Contractul pentru construcția secțiunii 2 are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Ar trebui terminat în 3 ani. Pro Infrastructura: „Mai curând în 7 ani”
Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2028, pe acest tronson de autostradă, fiind dealtfel cel care ar trebui terminat ultimul.
Asociația Pro Infrastrucură a susținut redcent că acest termen de finalizare este oprimist, față de numărul de muncitori angrenați în lucrări și dificultatea acestora.
„Mai curând în vreo șapte, optimist vorbind. Și va fi nevoie de mult mai mulți oameni în teren. Sunt șapte tuneluri, 48 de poduri (din care cinci traversări ale Oltului), un ecoduct-mamut la Lazaret, consolidări de versant fără număr și, pentru cunoscători, de vreo 10 ori (fără exagerare) volumul șantierului din celebrul deal al liliecilor de la Șoimuș în materie de terasamente de pământ armat”, arăta, recent, pe pagina sa de Facebook, Asociația Pro Infrastructura, care monitorizează proiectul.
Dificultatea este crescută semnificativ și din cauza lucrărilor lipite sau foarte apropiate de Drumul Național 7 de pe Valea Oltului și de calea ferată, adăugau aceștia.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand e gata autostrada sibiu p , tronsonul 2 sibiu pitesti , tunelul robesti , autostrada Sibiu pitesti
Vizualizari: 1745
Ultimele comentarii
Acum 2 minute
Mariana Deacu
Acum 6 minute
BittDanman
Acum 7 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 11 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 17 minute
Gabi