Luni,
27.10.2025
Partial Noros
Acum
12°C

Ministrul Sănătății: Vizăm ajustarea, până la eliminare, a contribuției personale la serviciile medicale în unitățile private decontate cu CNAS

Ministrul Sănătății: Vizăm ajustarea, până la eliminare, a contribuției personale la serviciile medicale în unitățile private decontate cu CNAS
Foto: Ministerul Sănătății/Facebook

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a informat, luni, că între măsurile vizate de Guvern pentru reforma în sistemul sanitar se numără și ajustarea, treptată, până la eliminare, a contribuției personale pentru serviciile medicale spitalicești în unitățile private decontate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, scrie Agerpres.

''Ministerul Sănătății, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, derulează multe programe de screening, de exemplu, sau programe de diagnostic, programe de tratament pentru pacienții cronici sau pentru cei cu patologii grele și aici mă refer la oncologie, dar nu numai. Decontează proteze care sunt implantate pacienților în timpul intervențiilor chirurgicale, decontează reactivi, analize medicale, medicamente și lista poate continua. Mediul privat a spus de multe ori în ultima perioadă, în ultimele săptămâni, că își dorește un parteneriat corect și transparent cu Ministerul Sănătății și cu sistemul public de sănătate. Aceste măsuri vin tocmai pentru a întări acest parteneriat cu mediul privat și cu spitalele publice, în sensul în care pacienții se vor putea prezenta atât în unitățile private, cât și în cele publice pentru aceste programe despre care discutăm, fără a mai plăti taxă suplimentară, fără a mai plăti acea coplată'', a declarat Rogobote, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, măsura vine și în sprijinul asigurărilor private de sănătate, care trebuie dezvoltate, în condițiile în care se vorbește despre ele de 20 de ani, dar nu s-a întâmplat nimic ''concret''. ''Astăzi, nu există niciun spital public în România care să aibă vreun contract semnat cu vreun asigurator privat. Eu cred că orice sistem, dacă este gestionat prin monopol, nu poate fi eficient. Consider că, pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, este nevoie ca în România să dezvoltăm și asigurările private care să vină complementar serviciilor pe care CNAS le decontează'', a explicat Alexandru Rogobete.

El a menționat că spitalele nu au mai fost evaluate și clasificate de peste 20 de ani, răstimp în care nevoia de servicii medicale s-a schimbat 'dramatic'.

''Avem multe spitale în România care nu mai pot oferi serviciile de care are nevoie comunitatea în care ele sunt geografic. Și, atunci, ne propunem un set de măsuri. (...) Una dintre ele (este) revizuirea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, prin ordin al ministrului Sănătății, astfel încât să reflecte noile structuri, competențe și activități din cadrul unităților sanitare cu paturi, precum și definirea unor noi categorii de spitale și anume spitale strategice, acele spitale care pot răspunde tuturor nevoilor medicale, în special în situații de urgență. Și aici mă refer la spitale care pot asigura politraume, care pot asigura tratamentul adecvat al pacienților cu AVC, al pacienților cu infarct miocardic acut, al pacienților nou-născuți critici, acele secții de ATI neonatologie, spitale care își pot crește rapid capacitatea de răspuns a secțiilor de anestezie, terapie intensivă și a blocului operator, în cazul în care situația o impune. Discutăm despre acele spitale în care putem realiza centre de excelență, pentru că nu orice spital trebuie să asigure orice tip de serviciu medical disponibil în România'', a indicat ministrul Sănătății. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus