Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
13°C

Zeci de TIR-uri blocate în Vama Sibiu din cauza noilor proceduri electronice. Parcarea este plină, iar camioanele staționează pe Șoseaua Alba Iulia

Zeci de TIR-uri blocate în Vama Sibiu din cauza noilor proceduri electronice. Parcarea este plină, iar camioanele staționează pe Șoseaua Alba Iulia
Marți, 5 august, în jurul orei 12.00, zeci de șoferi așteaptă, unii dintre ei chiar de vineri, introducerea actelor în sistem. Sursa foto: Turnul Sfatului

De vineri, 1 august, Vama din Sibiu este paralizată din cauza noului sistem electronic de declarare a mărfurilor care nu funcționează corespunzător. Zeci de TIR-uri blocate, șoferi epuizați și activitate economică perturbată sunt doar câteva dintre consecințele generate de această schimbare la nivel național care are un start greoi.

Începând cu 1 august, Autoritatea Vamală Română a introdus noi sisteme electronice de declarare a mărfurilor. Deși intenția era de eficientizare și digitalizare, realitatea de la fața locului arată, cel puțin deocamdată, contrariul. Sistemele nu funcționează corespunzător, serverele cedează, iar vămile ajung să fie aglomerate de TIR-uri care nu-și pot continua drumul.

În Vama din Sibiu, situația nu este diferită. Marți, 5 august, în jurul orei 12.00, zeci de șoferi așteaptă, unii dintre ei chiar de vineri, introducerea actelor în sistem și eliberarea liberului de vamă. Parcarea este atât de aglomerată încât TIR-urile ajung să fie parcate inclusiv pe Șoseaua Alba Iulia.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu

„Eu nu am văzut până acum așa aglomerație. Au probleme cu sistemul pe extern, cei din țară, nu”, spune George, un șofer care tocmai ajunsese la Vamă din Brașov.

Probleme de la lansare, serverele nu fac față

Sistemul nou introdus la vamă a avut probleme chiar de la început. Volumul mare de documente scanate și încărcate a făcut ca serverele să cedeze. Din acest motiv, zeci de șoferi de TIR, marea majoritate străini, sunt blocați în parcarea Vămii din Sibiu și pe marginea șoselei. Unii dintre ei sunt acolo de zile întregi, obosiți și iritați, în ciuda eforturilor de a înțelege situația.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu și parcate pe Alba Iulia

Aceștia provin din țări precum Turcia, Grecia sau Macedonia, iar Sibiul nu este destinația lor finală. Mulți dintre ei fotografiază parcarea aglomerată,  probabil pentru a-și justifica întârzierile sau pentru a-și avertiza colegii aflați încă pe traseu.

Explicațiile din interior: „Sistemul e picat”

Surse ale publicației Turnul Sfatului au explicat mecanismul care a dus la aglomerarea vămii.

„De la 1 august s-a schimbat programul de operare la importuri pe vama română. Din acel moment, programul dă rateuri, iar comisionarii vamali nu se pot conecta la program. TIR-urile au tot venit de vineri, de sâmbătă, luni, astăzi și rezultatul este ce se vede în vamă. Dacă programul va merge, situația se va debloca. În acest moment toți cei implicați în acest proces sunt afectați. Pentru ca cei care sunt comisionari vamali să facă o declarație, nu durează foarte mult, dar trebuie să poată lucra. În acest moment sistemul este picat. Cel mai probabil serverele nu pot duce volumul de informație digitală încărcat”.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu imagine de sus

Activitate economică în impas: „E un adevărat haos”

Reprezentanții firmelor din Zona Industrială Vest din Sibiu acuză pierderi și perturbări ale lanțurilor de aprovizionare.

„Aveam încărcate camioanele cu marfă, dar a trebuit să le descărcăm, deoarece activitatea în vamă este pur și simplu blocată. Plăteam degeaba staționarea TIR-urilor. O parte din marfă este în tranzit, situația nu poate fi procesată, e un adevărat haos. Sunt firme a căror producție este blocată pentru că nu-și pot aduce materia primă”, a declarat pentru Turnul Sfatului un reprezentant al unei companii afectate.

De la hârtii la servere, digitalizarea scârțâie

Diferența esențială dintre noul și vechiul sistem este că, prin digitalizare, toate documentele cu care vin șoferii trebuie scanate, încărcate și trimise prin noul sistem. În trecut, aceste documente erau prezentate fizic și arhivate în dosare de către vameși.

Mulți dintre cei care lucrează cu acest sistem spun că nu au mai întâlnit o astfel de situație de ani buni, probabil nu de la ultima implementare a unui sistem digital.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu

Noul sistem face parte dintr-un program de digitalizare la nivelul întregii Uniuni Europene. Toate informațiile introduse în sistemul românesc ajung, în final, în serverele gestionate la Bruxelles. Acest lucru, spun specialiștii, explică și vulnerabilitatea la suprasolicitare.

Un indiciu clar în acest sens este faptul că noaptea, sistemul funcționează mai bine. O parte dintre comisionarii vamali aleg să lucreze în timpul nopții pentru a mai reduce din tensiunea de peste zi.

Degrevare temporară și obstacolele de după-amiază

Până la momentul documentării pe teren, TIR-urile parcate pe Șoseaua Alba Iulia au fost mutate în parcare. Totuși, activitatea rămâne greoaie, în special în a doua parte a zilei. Asta pentru că, odată ce băncile sunt închise, nu se pot efectua plățile necesare pentru procesarea actelor, iar mașinile nu pot primi liberul de vamă.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu imagine de sus

Dacă autoritățile nu intervin urgent pentru remedierea deficiențelor sunt șanse mari ca tensiunile din vămi să crească din cauza costurilor mari înregistrate de companii, epuizare șoferilor și a personalului implicat.

Ce este noul sistem electronic introdus la 1 august

Potrivit autorităților, noul sistem electronic de declarare a mărfurilor, introdus la 1 august de Autoritatea Vamală Română, face parte din procesul de aliniere la cerințele sistemului informatic vamal al Uniunii Europene (ICS2 – Import Control System 2). Scopul acestuia este digitalizarea completă a fluxurilor vamale de import, cu transmiterea în timp real a documentelor și datelor despre marfă către un sistem centralizat european.

Prin această schimbare, toate declarațiile vamale se depun electronic, iar documentele justificative (facturi, CMR-uri, avize, etc.) trebuie încărcate digital într-o platformă conectată la serverele europene de la Bruxelles.

Deși sistemul promite eficiență pe termen lung, lipsa testării reale în condiții de trafic intens au dus la blocaje în primele zile de funcționare.

TIR-uri blocate în vama din Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 2 luni

Serverele nu functioneaza la hoti, tot hartia e baza.
Raspunde

Sparrow

Acum 2 luni

I-au luat prin surprindere noile proceduri si programe informatice ca pe drumari iarna la mijlocul lui decembrie. Opāriti cu smoalā ! Dar cu ecusonu' la gât si steagu' uniunii fâlfâind pe clādire
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus