Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, a vorbit într-un interviu acordat HotNews, despre felul în care măsurile de austeritate afectează cultura și spune că „n-ar trebui să vorbim despre tăieri de posturi sau de bugete, pentru că oricum funcționăm sub limite”.
El susține că salariile din domeniu sunt mici, de 3.800 – 4.200 de lei în mână pentru un muzeograf gradul 1 sau restaurator gradul 1A, iar asta îi poate determina să plece să lucreze într-un supermarket, unde ar fi mai bine plătiți.
”Un muzeograf gradul 1 sau restaurator gradul 1A, un zugrav sau un restaurator au cam același salariu, ca să zic așa. La un muzeu național cu vechime maximă ajunge undeva între 3.800 și 4.200 de lei, bani în mână, după 20 și ceva de ani de muncă să nu ne mirăm de ce unii o să plece să fie casieri la Kaufland sau mai știu eu unde. Ei lucrează sâmbete, duminici și chiar dacă le dai zile libere, ziua aia liberă nu le ține de foame. S-a semnat un Contract Colectiv de Muncă, care nu e rău că s-a semnat, dar degeaba s-a semnat că noi nu avem cadru legal să putem plăti zilele de weekend”, spune directorul ASTRA.
Ciprian Ștefan susține că celebrul ”spor de condiții vătămătoare” ar trebui inclus în viitoarea lege a salarizării.
”Nu, aici, cu sporul de condiții vătămătoare, e o capcană. De exemplu, eu aș prefera ca acest spor de condiții vătămătoare să fie inclus în viitoarea lege a salarizării, fiindcă nu ne prea ajută și apoi să se facă determinările clare pe fiecare domeniu de activitate într-un muzeu, pentru că un restaurator nu poate să ia același spor de condiții vătămătoare cu un referent sau cu un muzeograf. Nu mai există acest spor. Așa că sporul de condiții vătămătoare, dar bine ar fi să fie inclus în viitoarea lege a salarizării și apoi să se facă determinări pentru fiecare sector în parte”, explică Ciprian Ștefan.
Directorul muzeului a atras atenția în cadrul interviului asupra potențialului turismului cultural rural de a deveni un motor important pentru economia României. Acest lucru ar fi posibil, crede el, dacă Ministerul Culturii ar accelera liniile de finanțare existente pentru proiecte.
Acesta dă exemplul muzeului pe care îl conduce, care a accesat constatat finanțări nerambursabile externe sau locale și fonduri oferite de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), astfel încât să nu mai depindă în totalitate de minister. „Mă uit la mine în curte, instituție de cultură fără scop lucrativ, și am în jur de 40% din buget prin autofinanțare”, declară Ciprian Ștefan.
Ciprian Ștefan spune că modelul implementat la ASTRA poate fi replicat și în alte instituții de cultură din mediul rural, care sunt obișnuite să organizeze doar „târguri populare”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4673
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Laviniu Tatomir
Acum 2 ore
Der Konig
Acum 2 ore
Mariposa extensii gene laser
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
Bx