Luni, 11 august, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – sesiunea august 2025, cea de Limba și literatura română.
În județul Sibiu din cei 570 de candidați înscriși, doar 255 au intrat în sălile de examen. Alți 43 au absentat, iar 272 au avut rezultatele echivalate în baza notelor obținute anterior, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre cei înscriși nu au susținut efectiv proba.
Niciun elev nu a fost eliminat și nu au existat solicitări pentru subiecte de rezervă. Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate astăzi, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Calendarul probelor
-
Marți, 12 august – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie)
-
Miercuri, 13 august – proba la alegere a profilului și specializării (discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie)
-
Joi, 14 august – limba și literatura maternă
Primele rezultate vor fi afișate luni, 18 august, până la ora 12:00, cu anonimizarea numelor, conform legislației privind protecția datelor. Contestațiile se vor putea depune în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și pe 19 și 20 august, inclusiv online, pe baza unei declarații-tip.
Rezultatele finale vor fi publicate marți, 26 august.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1057
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Laviniu Tatomir
Acum 2 ore
Der Konig
Acum 2 ore
Mariposa extensii gene laser
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
Bx