Un restaurant în centrul istoric, o cafenea, două pensiuni și o salină. Sunt câteva dintre afacerile la cheie care se vând în acest moment în Sibiu. Lipsa de timp, dar și de angajați de încredere în Horeca sunt principalele motive invocate de proprietarii care au decis să renunțe la afacerile lor. Una dintre afaceri și-a găsit cumpărătorul în timpul redactării articolului.
Pensiunile cu multe camere, de vânzare
O pensiune cu 9 camere, 7 băi și o suprafață utilă de 240 mp din cartierul Lazaret a fost scoasă la vânzare pentru 269.000 de euro. Proprietarul este plecat din țară, iar cei care s-au ocupat de administrare spun că nu mai pot continua: „Noi ne-am ocupat de ea, suntem prieteni de familie și nu mai putem să ne ocupăm de ea și atunci nu mai vor să o țină”.
Conform anunțului, pensiunea dispune de living și bucătărie open-space, camere cu băi proprii, panouri solare, două centrale, sistem de supraveghere video și chiar un cont activ pe Booking. Cu alte cuvinte, aceasta se află în circuitul turistic. La o simplă căutare, se poate constata că aceasta are o notă mare de la turiștii care s-au cazat aici în timpul aflării lor în Sibiu.
O altă ofertă vine din cartierul Turnișor, unde o pensiune cu 17 camere și un apartament cu 2 camere, fiecare dotată cu baie proprie, WiFi și minibar, conform anunțului, este scoasă la vânzare pentru 1.050.000 de euro. Unele camere au balcoane cu vedere la oraș sau la Munții Făgăraș, precizează agentul imobiliar în anunț.
Peste jumătate de milion de euro pentru o clădire cu potențial de pensiune, pe pietonala Nicolae Bălcescu
Tot la capitolul clădiri, în inima Sibiului, pe principala arteră pietonală, se vinde o clădire cu 11 camere și 11 băi. Agentul de vânzări afirmă că aceasta are potențial de pensiune, adică e pregătită să funcționeze în regim hotelier. Suprafața utilă este de aproximativ 250 mp, imobilul este dispus pe 3 niveluri, iar anunțul menționează îmbunătățiri precum scări interioare sau instalații termice moderne.
Conform vânzătorului, capacitatea de cazare se ridică la aproximativ 40 de persoane, iar spațiul poate fi utilizat atât pentru turism, cât și pentru închiriere pe termen lung. Prețul cerut este de 599.000 de euro.
Salină privată – se vinde la câteva luni de la deschidere
Un alt tip de afacere de vânzare găsim la Ocna Sibiului. Terra Salis este o salină artificială inaugurată la începutul verii, iar acum este scoasă la vânzare pentru 1.150.000 de euro. Proprietarul ne-a spus direct: „Nu mai am timp să mă ocup de ea”.
Conform anunțului, afacerea se desfășoară pe un teren de 3.240 mp și include o clădire nouă, autorizată, cu o suprafață desfășurată de 355 mp. Spațiul este dotat cu recepție, săli de terapie, grupuri sanitare, sistem de ventilație și halogenerator profesional. Ca avantaj este subliniat faptul că în fața locației este o parcare generoasă, cu locuri pentru aproximativ 300 de autoturisme.
Afacere de cartier, lăsată pentru „alte proiecte”
„Dintr-un business mic nu se îmbogățește nimeni”, spune proprietarul unei cafenele din cartierul Terezian. Acesta ne-a spus că a deschis cafeneaua în decembrie anul trecut, care e, de fapt, singura din zonă, dominată de farmacii. Afacerea a fost deschisă de un tânăr venit din București, care afirmă că și-a dorit să se bucure de liniște la Sibiu, dar proiectele din capitală îl fac să se retragă: „M-am mutat în Sibiu pentru liniște, dar aparent nu mă pot bucura de ea”.
Conform anunțului, cafeneaua funcționează într-un spațiu de 32 mp cu vitrină la strada Lungă și se vinde complet utilată – de la espressor și râșniță până la vitrină frigorifică și stocuri de marfă. Prețul cerut este de 17.000 de euro.
Restaurant pe Bălcescu: vândut din lipsă de timp și angajați
În centrul istoric, restaurantul „Seafood Journal” se afla și el până ieri pe lista afacerilor de vânzare. Contactat de Turnul Sfatului, proprietarul ne-a dezvăluit că a reușit să găsească un vânzător și că se află în proces de întocmire a actelor de vânzare: „Am vândut-o deja, acum facem actele. Vânzătorul e un băiat din Cluj, de origine arabă. L-a luat pentru prietena lui, care se va ocupa. Probabil ambii se vor ocupa și ar putea fi păstrat ca restaurant”.
Acesta a precizat că a luat decizia de a vinde afacerea din lipsă de timp, dar și de angajați. „Nu mai avem timp pentru noi, pentru că avem doi copii mici – unul de un an jumate, altul de 8 ani. În primul rând, nu avem destui oameni. E tot mai greu în Horeca să găsești oameni. De 12 ani sunt în domeniu și acum chiar vreau să las baltă, că nu se mai poate”. El precizează că a reușit să vândă restaurantul la a doua încercare. „Cel puțin de anul trecut l-am pus în vânzare. După care nu l-am vândut, că speram că poate găsim oameni, dar nu am mai găsit. Dacă n-ai oameni să fie acolo de dimineața până seara, o să renunți la un moment dat”.
Restaurantul funcționează într-un spațiu de 98 mp cu terasă de 21 mp, s-a vândut complet utilat și cu contract de închiriere pe termen lung. Prețul de vânzare postat în anunțul de vânzare era de 29.990 de euro, în timp ce chiria spațiului este de 1.300 de euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: afaceri de vanzare in sibiu
Vizualizari: 33149
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Diana
Acum 8 ore
Unde?
Acum 8 ore
Gelu
Acum 9 ore
Hermannstadt
Acum 11 ore
Marioara