Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
19°C

Patru persoane au fost rănite într-un incendiu pe platforma industrială Sebeş

Patru persoane au fost rănite într-un incendiu pe platforma industrială Sebeş
Foto: Arhiva Turnul Sfatului

Unul dintre răniţii în incendiul izbucnit luni în Sebeş va fi transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, iar un altul va fi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mureş, urmând ca, ulterior, să fie transferat la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, scrie Agerpres. 

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), "unul dintre răniţii cu arsuri va fi transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, iar un alt pacient, care prezintă un traumatism craniocerebral şi arsuri, va fi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mureş, urmând ca, după acordarea îngrijirile de specialitate, să fie transferat la Spitalul de Urgenţă 'Bagdasar-Arseni' din Bucureşti, tot cu un elicopter SMURD".

Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie în urma incendiului izbucnit, luni dimineaţa, pe platforma industrială Sebeş, la o fabrică de prelucrare a lemnului, în urma căruia au fost identificate, ca urmare a recunoaşterii făcute de către echipajele de căutare-salvare, patru persoane rănite.

"Până în acest moment au fost identificate patru victime conştiente: două dintre acestea prezintă arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală şi vor fi transportate la spital, iar alte două, care au suferit traumatisme, primesc îngrijiri medicale la faţa locului", a transmis IGSU.

Potrivit ISU Alba, "ca urmare a recunoaşterii făcute de către echipajele de căutare-salvare au fost identificate patru persoane rănite (trei cu arsuri, una cu traumatisme)".

La intervenţie este prezent şi un elicopter SMURD, iar un al doilea elicopter SMURD a fost mobilizat pentru preluarea victimelor.

"De asemenea, Ministerul Sănătăţii a identificat două locuri disponibile pentru pacienţii cu arsuri, unul la Spitalul 'Bagdasar-Arseni' din Bucureşti şi cel de-al doilea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Iaşi", au precizat reprezentanţii IGSU.

Pentru gestionarea eficientă a situaţiei a fost activat Planul roşu de intervenţie.

Intervenţia este condusă şi coordonată la faţa locului de către inspectorul şef al ISU Alba, Ovidiu Costea.

"Incendiul se manifestă cu degajare de fum şi se lucrează în continuare pentru localizarea acestuia", a informat ISU Alba.

Evenimentul s-a produs pe platforma industrială Sebeş, unde funcţionează Kronospasn şi Kronochem. Conform IGSU, incendiul a avut loc la o fabrică de prelucrare a lemnului, respectiv la Kronospan.

Nu este pentru prima dată când au loc incendii pe platforma industrială menţionată, la producătorul de plăci pe bază de lemn.

În 6 decembrie 2022 a avut loc un incendiu, fără victime, ca urmare a unui defect la un mecanism al unui buncăr de praf.

În 2 august 2017, un incendiu precedat, potrivit localnicilor, de "o bubuitură mare" s-a produs pe platformă la patru cicloane de rumeguş şi un filtru de praf, pentru lichidarea focului acţionând atunci câteva zeci de pompieri. Cauza incendiului a fost stabilită ca efectul termic al unui obiect incandescent.

Kronospan este prezent la Sebeş din anul 2004 prin producţia de plăci aglomerate de lemn (PAL) şi plăci de densitate medie (MDF). 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Q

Acum 1 săptămână

Păcat de oamenii accidentați. Dar e normal să se întâmple accidente, dacă nu respectă prevederile legale, chiar dacă-s protejați de cleptosecuricii care fură lemne. Legal nu pățesc nimic, dar fizica și chimia nu-i face scăpați. Vorba aia, de la poluarea lor au crescut de sute de ori cazurile de cancer în zonă, iar cei care s-au opus să fie intoxicați, îmbolnăviți și omorâți au fost hărțuiți ca-n filmele cu mafioți...
Raspunde

Q

Acum 1 săptămână

Să vă fie rușine că ați publicat comentariul ăsta numai după o zi de când l-am trimis, ca să nu mai fie articolul citit de oameni. Chiar pe lista de plăți de la hoții de lemne nu aș fi crezut că sunteți și voi!
Raspunde

Impresionant

Acum 1 săptămână

Impresionant cum v-ați pus în slujba răului, nepublicând comentariile care spun adevăruri ce nu convin cleptosecuriștilor de la Sebeș, exportatori de lemn, importatori de cancer.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus