Peste 900 de oameni și aproximativ 200 de utilaje și echipamente sunt mobilizate în prezent pe șantierul secțiuniii 3 Cornetu–Tigveni al Autostrăzii Sibiu – Pitești, transmit miercuri reprezentanții Direcția Regiolană de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova. Aceștia publică, pe pagina de Facebook, și imagini din donă cu stadiul lucrărilor.
„Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu–Pitești avansează susținut,” transmit drumarii, care reamintesc că România va avea, pentru prima dată, un tunel de autostradă realizat cu tehnologia Tunnel Boring Machine (T.B.M), pe acest lot de autostradă.
La portalul Pitești se realizează testele pentru ancorajele de probă, urmând să înceapă lucrările de excavație și montajul celor peste 170 ancoraje necesare. Totodată, se montează fabrica de segmente prefabricate pentru galeriile tunelului – un pas decisiv pentru demararea forării efective.
În cele două organizări de șantier, de la Cepari și Racovița, se execută grinzile de beton necesare lucrărilor de artă de pe acest lot, în fiecare dintre organizări, antreprenorul, Webuild, a montat stații de betoane, peste 37% din această secțiune fiind structuri.
Lotul 3 Cornetu – Tigveni are 37 de kilometri, iar durata de execuție este de 45 de luni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cornetu–Tigveni autostrada Sib , Cornetu–Tigveni , lot 3 autostrada sibiu pitesti , DRDP Craiova , autostrada Sibiu pitesti , video
Vizualizari: 1179


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Ron
Acum 1 oră
Ripti
Acum 1 oră
Boldijar ironim ioan
Acum 1 oră
Anonim
Acum 2 ore
Maria