Duminică,
16.11.2025
Parțial Noros
Acum
15°C

Music Pub: Bun la atmosferă, mediu la gust și peste medie la prețuri

Music Pub: Bun la atmosferă, mediu la gust și peste medie la prețuri
Foto: Turnul Sfatului

După un eveniment care a ținut aproape două ore, foamea a început să se simtă. Eram în centru și, pentru că nu mai fusesem de ceva vreme la ei, m-am hotărât să intru la Music Pub. Chiar mi-era și poftă de un burger adevărat și cam acolo duceau toate drumurile.

Locația e la fel de primitoare, nu are sens să o descriu – probabil e unul dintre cele mai cunoscute localuri din Sibiu, dar la care se ajunge de obicei noaptea. Dar pentru mine era o curiozitate cum arată acest pub când afară încă e ziua. Erau doar două sau trei mese ocupate, așa că m-am simțit în largul meu. Muzica se auzea pe fundal fără să deranjeze și chiar cânta muzică de pub – ceva soft rock, niște retro. Țin minte că altădată aveam impresia că am intrat într-un club. Nu a fost cazul acum.

Meniul - cel cu băuturi - e unul stufos. Conține mai multe pagini cu diverse lichide care de care mai sofisticate. Mâncarea e afișată pe o pagină A3, neagră, în trei coloane. Se vede de la o poștă că burgerii, aripioarele și diverse cărnuri la grătar sau cuptor sunt specialitatea casei, dar și multe tipuri de pizza.

Evident, primul gând a fost să iau „burgerul casei”. Mi-a confirmat și ospătarul că e cel mai popular - Music Pub Burger se numește. Am ezitat la început pentru că are două tipuri de carne – vită și pui – credeam că nu are rost să le amestec și să nu înțeleg din niciuna nimic. Am avut dreptate: erau două straturi subțiri de carne tocată care s-au „pierdut” între cele două chifle și legumele care erau acolo. La gust nu pot spune că a fost rău, pentru că l-am mâncat cu plăcere – mi-era foame, după cum am scris la început. Dar mai bine optam pentru unul „tradițional”. Burgerul a venit însoțit de niște cartofi, care, spre surprinderea mea, erau cei mai buni cartofi serviți ca garnitură din restaurantele din Sibiu. În puține locuri poți spune asta. Plus sosul, au făcut ca prânzul meu târziu să fie unul remarcabil.

Evident, am adăugat și o bere mică (0,3 l), fiind la finalul zilei de muncă. Am optat pentru o „Boema” de la Nembeer, dar prețul acesteia a fost peste așteptări - 25 de lei. În plus, berea era la sticlă și nici nu era foarte rece. Practic, în acest caz a fost un eșec total, mai ales ținând cont că la câțiva metri e Butoiul de Aur unde poți bea această bere la halbă și la preț mult mai mic – 20 de lei/0,5 litri.

Și cafeaua e peste medie aici - 11 lei pentru un espresso lung. Pentru acești bani mai primești un bețișor de lemn și un șervețel sub ceașcă.

Pentru toate acestea am plătit 93 de lei, iar ca bonus am mai fost întrebat dacă „doresc să las bacșișul pe card”. Rotunjiți la 100, am răspuns, ca să nu depășesc bariera psihologică. Pentru un burger care cântărește 450 de grame, conform meniului, pentru că nu aveam cântar, și vine cu o garnitură de lăudat, prețul intră în standardele „centrului Sibiului a anului 2025”. Deja rămâne ca specialiștii să dezbată până unde se duc standardele Sibiului.

Ca timp de servire, nu am pretenții – ar fi fost culmea să am într-un local care era aproape gol.

În concluzie, Music Pub rămâne o opțiune sigură atunci când ți-e poftă de vremuri bune și de atmosferă relaxantă. Că de cheltuit bani, o poți face și aici, ca și oriunde...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

7 comentarii

Morcoveata

Acum 2 luni

Iar ai balotat fast-food? Nu stiu zau ce "critic culinar" te crezi daca ingurgitezi mereu aceleasi porcarii....mai diversifica-ti paleta gustativa...
Raspunde

CA

Acum 2 luni

Cartofi congelati si sos din sticla de plastic de la supermarket....asta l-au incantat pe distinsul autor, care inca evita sa pozeze bonul fiscal :))))
Raspunde

Nustiu

Acum 2 luni

lui asta ii e foame tot timpul, vulgaritea intruchipata.
Raspunde

Muresan

Acum 2 luni

Un burger aproape 60 de lei? Si mai cer si bacsis! Ca la o mezelarie din mall: borcan pentru tips: "bani pentru vacanta", "bani pentru cafea". bani pentru rechizite". Mai mare jena..
Raspunde

Sparrow

Acum 2 luni

Clar. Dacā vrei sā îti scoti gagica tatuatā pe coapse si pe umārul stâng cu dragon, in centru la masā trebuie sā fii nabab. E frumos dar nu e usor. Pe vremea mea ......
Raspunde

Morcoveata

Acum 2 luni

Imi plac enorm comentariile dvs si le savurez cu nesat, cel mai bine pe stomacul gol dupa croniCA CUlinara. sa imi pot apoi gati ceva de 5 stele Michelin, ferit de ochii curiosilor si al vesnic flamandului cronicar
Raspunde

Adi

Acum 2 luni

La Music Pub te duci sa bei și/sau să mananci pizza. Punct. Aia e chiar buna. In rest... Pas.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus