Luni,
17.11.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Exercițiul de mobilizare din Sibiu, deschis oficial

Exercițiul de mobilizare din Sibiu, deschis oficial
Foto Prefectura Sibiu

Deschiderea oficială a exercițiului de mobilizare organizat în județul SIbiu a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean unde au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, alături de autoritățile administrației publice locale, reprezentanți ai instituțiilor publice și operatori economici din județ, anunță luni reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu. 

În perioada 15-19 septembrie 2025, are loc ,,Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX SB-MS-25”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Exercițiul se desfășoară simultan în județele Sibiu și Mureș în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate şi al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,” arată sursa citată. 

Foto Prefectura Sibiu

Acest tip de exerciții se planifică și se organizează periodic în toate județele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora. 

Citește și Ministrul Apărării spune că propaganda rusă deturnează exercițiul de mobilizare de la Sibiu: Îi rog pe fiecare dintre cetăţenii care văd astfel de ştiri să verifice din surse sigure

În timpul exercițiului, o parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Sibiu, cuprinși în planurile de mobilizare, sunt chemați la unitățile militare în vederea efectuării unor activităţi specifice de pregătire potrivit prevederilor legale în vigoare.

Secvența de pregătire a stadiului pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare este organizată și condusă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, structura de specialitate a Guvernului României în domeniul de referință.

Potrivit scenariului aprobat, pe timpul desfășurării exercițiului sunt puse în aplicare, prin simulare, la nivelul județului, măsurile și acțiunile cuprinse în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, valabil în perioada 2025-2028, în Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărareși în Planul de rechiziții de bunuri și prestări de servicii în interes public județean.

„Din echipele de observare-evaluare fac parte reprezentanți ai instituților cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precum și ai ministerelor/autorităților de resort cu atribuții pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare, obiectivele principale constând în evaluarea potențialului economic și uman al autorităților publice locale, instituțiilor și operatorilor economici, precum și în vederea identificării resurselor materiale financiare și a forței de muncă necesare susținerii efortului de apărare și asigurării continuității activităților economico-sociale pe timpul stărilor extraordinare/excepționale, la nivelul județului Sibiu” mai spun reprezentanții Prefecturii Sibiu. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

10 comentarii

T.

Acum 2 luni

inca mai exista specimene care ne fac greata (ca fostul dulap inutil) punandu-si mana la inima in momentul intonarii imnului. Bai tovarasi , apropo de exercitiul vostru, spuneti-ne ce procent din sibieni au loc in adaposturile aeriene arhi-insuficiente din oras? 10%? 20%? Si ce masuri ati luat, luati sau veti lua pentru a proteja sibienii care va platesc salariile luna de luna??
Raspunde

Emil

Acum 2 luni

Nu va bazati pe coruptii PNL-PSD ca pierdeti tot.
Raspunde

Gogu

Acum 2 luni

Se îngroașă gluma........ dacă Maia Sandu.....partidul său,pierd alegerile din 28.09, asa cum a zis Băsescu, Romania va avea în 6-7 luni, armata rusă la granița de est.
Raspunde

Barosanu

Acum 2 luni

Corect, @Gogu, e o mare problemă cu alegerile astea și cu democrația în general. Oamenii trebuie să înțeleagă că alegerile sunt bune doar dacă ies ai noștri, altfel trebuie să le anulăm și să organizăm altele, ca să nu vină rușii.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Barosanu

Acum 2 luni

Dupa minusculul tau creier este ok sa vina rusi la granita...Barosane, pentru a cata mia oara dovedesti ca esti plat pe creier! Orice mijloc este bun atata timp cat jegurile rusesti sunt tinute la distanta, dar unul ca tine pupator de moaste staliniste n-are cum sa priceapa si se ascunde in spatele marotei ca democratia are de suferit ca vezi doamne s-au anulat alegerile! Foarte bine ca s-au anulat. Ma bucur ca te zvarcolesti in chinuri ca omuletul trepanat cu pantaloni rosii nu a putut sa ajunga cu ajutorul rusilor , presedinte al Romaniei!!!!!
Raspunde

Razboiul posetarilor

Acum 2 luni

Statul esuat cauta carne de tun in exercitii frumos coregrafiate de ciumele care au dat lovitura de stat. Asta este "Romania ca o prada", cum spunea Radu Theodoru.
Raspunde

Periscop

Acum 2 luni

Tocmai cu acești ,,aleși” ar trebui să înceapă ,,exercițiul”. Să ne dea exemplu cât de rapidă și de eficientă poate să fie ,,mobilizarea”.
Raspunde

Emil

Acum 2 luni

Nu va bazati pe corupti. ,,Pe soldatii romani ii dezarmez rapid cu cate o spaga de cate 5 dolari" raspundea Titov unui reporter strain intrebat cum se va atara daca Iugoslavia este atacata simultan de toti vecinii. La cotul Donului romanii ce n-au tradat si au reusit sa scape din incercuirea rusilor prin diversiuni specifice ale nemtilor, au fost opriti din retragere la granita de trupele romane ce intorsesera armele, dezarmati si trimisi in Curtea Martiala iar nemtii predati rusilor.
Raspunde

@ Emil securistul - varza la istorie

Acum 2 luni

Nu iti este rusine securist nenorocit? Armata Romana nu a tradat pe nimeni si nici nu a fost cumparata vreodata. Amesteci lucrurile intentionat sau esti atat de prost incat nu stii ca luptele de la Cotul Donului s-au dat in iarna 1942-1943 iar "intoarcerea armelor" cum numesc comunistii tradarea lui Mihai de Hohenzollern a fost in august 1944. Nu a "intors armele" nimeni la Cotul Donului, dobitocule. Numai minciuni securiste gen Lucian Boia, jegul ala de securist care rescrie istoria dupa cum ii dicteaza KGB-ul.
Raspunde

Asdfasdf

Acum 2 luni

stau si ma intreb care rezervisti? aia care au iesit la pensie la 45 de ani sau? ca armata obligatorie nu mai este din 2006 deci cei care atunci aveau 20 de ani acum au 45 de ani si peste cativa ani nu vor mai fi apti militar ca rezervisti decat in caz de raboi si atunci pana la 50 de ani ca soldati si 55 ca ofiteri...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus