Asociația Aeroporturilor din România (AAR) are, începând de luni, o nouă conducere, președinte fiind ales Bogdan Mândrescu, director al Companiei Naționale Aeroporturi București, iar prim-vicepreședinte - Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova, anunță Agerpres.
Manda este fratele lui Claudiu Manda, soțul primăriței municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, potrivit GDS.ro.
Noua conducere a fost aleasă, luni, la Brașov, în cadrul ședinței AAR, care a luat act de demisia lui David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, din funcția de președinte al asociației și a fost votată în unanimitate noua conducere, a anunțat Sorin Manda.
''Mă bucur că fac parte dintr-o echipă ce are ca principal scop reformarea asociației, astfel încât fiecare membru să fie reprezentat în relația cu toate instituțiile statului și sprijinit în proiectele asumate. Este o schimbare care are loc pentru prima dată după 27 de ani, odată cu retragerea din această funcție a lui David Ciceo, căruia îi mulțumesc și care sper că va rămâne alături de noi pentru a contribui cu experiența sa la proiectele asociației. Le mulțumesc tuturor colegilor din cadrul AAR pentru susținerea noii echipe manageriale! Sunt sigur că împreună vom reuși să modernizăm aviația din România'', a transmis Sorin Manda pe pagina de Facebook.
Pe lângă digitalizare și servicii biometrice, noul președinte al asociației, Bogdan Mîndrescu, a subliniat ca priorități utilizarea energiei verzi, creșterea siguranței și dezvoltarea de parteneriate pentru inovare.
„Ne dorim să transformăm aeroporturile românești în hub-uri inteligente, orientate către pasageri și mediu. Modernizarea și digitalizarea vor fi motoarele noastre principale”, a declarat Bogdan Mîndrescu la preluarea mandatului, potrivit Brașov.net.
Funcția de secretar general a revenit lui Marius Gârdea, directorul Aeroportului Sibiu, iar poziția de trezorier lui Ovidiu Moșneag, directorul Aeroportului Arad.
Totodată, au fost desemnați șase vicepreședinți regionali: Bogdan Artagea (Constanța), Lucian Taropa (Timișoara), Ioan Măriuța (Suceava), Andrei Peti (Târgu Mureș), Răzvan Horga (Oradea) și Radu Bezniuc (Bacău).
G4Media a scris despre Mîndrescu faptul că este un apropiat al PSD și este proaspăt numit director general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).
El a fost amendat recent cu 10.000 de lei în mandatul său anterior ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor pentru nereguli financiare. Amenda a fost contestată legal, Mîndrescu susținând că nu a fost ordonator principal de credite, iar sancțiunea e disproporționată comparativ cu faptele imputate.
Cu toate acestea, el a fost numit director la CNAB pe 3 septembrie 2025, într-o procedură de selecție secretizată, fără semnături în cazierul fiscal, conform unui certificat recent eliberat.
Mîndrescu a mai condus CNAB între 2017-2018, mandat încheiat cu demisia sa după controale ce au descoperit nereguli. Este cunoscut pentru legăturile sale cu PSD, partid cu influență semnificativă în Ministerul Transporturilor.
Indemnizația lunară brută a directorului general CNAB este de 69.348 lei, în contextul în care compania a înregistrat în 2024 un profit net de 608 milioane lei.
Parchetul European (EPPO) a demarat recent o anchetă la Aeroportul Internațional Sibiu și la Consiliul Județean Sibiu, într-un dosar care vizează suspiciuni de fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 54 de milioane de euro.
Se face referire la proiectul de modernizare și dezvoltare a infrastructurii aeroportului sibian. Potrivit EPPO, ancheta este coordonată de biroul din Cluj-Napoca al parchetului, iar inițial s-au efectuat 24 de percheziții în București, Brașov și județul Sibiu, inclusiv la sediile a șase companii, precum și la locuințele unor persoane vizate de această investigație.
Sursa foto: Facebook / Sorin Manda
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cine conduce asociatia aeropor , asociatia aeroporturilor din r , noua conducere a asociatiei ae
Vizualizari: 444
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Unsibian
Acum 1 oră
Vasile
Acum 2 ore
D.M.
Acum 2 ore
Alzara 1918