Centrul de recuperare medicală din Spitalul Clinic de Pediatrie, situat în sediul de pe str. G. Barițiu, se extinde. În prezent acest centru funcționează la mansarda clădirii, într-un spațiu care s-a dovedit a fi insuficient față de numărul de mare de solicitări pentru copii care au nevoie de proceduri de recuperare fizică post-traumatică și neurologică. În medie lunară, acest departament deservește 300 de pacienți, atât din municipiul Sibiu, cât și din localitățile din județ și din județele învecinate.
Primăria anunță într-un comunicat de presă că a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu firma SC NV Construct SRL, valoarea investiției ridicându-se la 2,3 milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile obținute în cadrul unui proiect depus de unitatea medicală în parteneriat cu Primăria Sibiu, în Programul Sănătate.
Prin această extindere, se vor îmbunătăți serviciile de diagnosticare și tratament a afecțiunilor sugarilor și copiilor mici care necesită recuperare ortopedică, recuperare neuromotorie și terapie Kineto – Vojta. Tipurile de patologii tratate la spitalul pentru copii din Sibiu se vor diversifica. De asemenea, mai mulți pacienți vor putea fi tratați în acest ambulatoriu, scăzând timpul de așteptare pentru programări.
În termen de 8 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, spațiul centrului de recuperare se va extinde cu 170 mp, prin reamenajarea unui spațiu neutilizat din mansarda clădirii de pe str. G. Barițiu. Astfel, se vor crea 3 săli noi de kinetoterapie și 1 sală de electroterapie. Spațiul va fi supus unor lucrări foarte ample care includ intervenții la șarpantă, compartimentări, înlocuirea tâmplăriei, închiderea casei scărilor și securizarea împotriva incendiilor.
Ca parte din același proiect finanțat din fonduri europene, acest centru de recuperare va fi și dotat cu echipamente performante. Printr-o altă procedură de achiziție urmează să se cumpere un sistem robotizat pentru recuperarea mersului, un sistem pentru recuperarea activă a membrelor superioare, un sistem de evaluare și antrenament al echilibrului static și dinamic și un echipament pentru reabilitarea senzorio-motorie. Toate acestea vor contribui la o mai bună recuperare a micuților pacienți.
Începând din luna octombrie, în cele 8 luni de lucrări, activitatea centrului de recuperare va suferi modificări în sensul restrângerii în spațiile disponibile în prezent în secția de ortopedie și în ambulatoriul de specialitate. Astfel, pacienții vor fi tratați în continuare, însă vor fi necesare reprogramări și înțelegere din partea părinților față de această situație care, deși va cauza un disconfort temporar, va crea la final condiții mai bune de tratament pentru cei mici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pediatria sibiu
Vizualizari: 106
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
T.
Acum 1 oră
Ioan
Acum 2 ore
Luca
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Rodica