Marți,
16.09.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

VIDEO Sibiul, prezentat la o televiziune din Japonia prin ochii actorului Sasaki Kuranosuke. „Toată lumea se plimbă mâncând înghețată. La fiecare câțiva metri există aici o gelaterie”

VIDEO Sibiul, prezentat la o televiziune din Japonia prin ochii actorului Sasaki Kuranosuke. „Toată lumea se plimbă mâncând înghețată. La fiecare câțiva metri există aici o gelaterie”

Joacă în spectacolul Iona de la Teatrul Național Radu Stanca, are o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății, iar în Japonia vorbește cu multă admirație despre Sibiu.

Actorul japonez Sasaki Kuranosuke a participat recent la o emisiune de televiziune în țara sa natală, unde a vorbit aproape exclusiv despre Sibiu. O echipă de filmare l-a însoțit în România, pe străzile Sibiului și i-a fost alături la restaurant, la teatru, în culise și chiar la o înghețată, pe bulevardul Nicolae Bălcescu.

”Ce m-a surprins cu adevărat a fost faptul că toată lumea se plimbă (n.r. în Sibiu) mâncând înghețată. La fiecare câțiva metri există aici o gelaterie. Uite, este una și aici, și una acolo. Păi, dacă tot suntem aici, ce-ar fi să gustăm?”, spune într-un clip actorul japonez.

@user4946718568555

output_佐々木蔵之介が案内するルーマニアSP演劇の街シビウとドラキュラ誕生の地へロコレコは熊本県八代市でオススメ巡り - TVer_022

♬ original sound - user4946718568555

Într-un alt moment s-a filmat la restaurant. A ales ”La Cuptor”, acolo de unde le-a povestit conaționalilor despre pălincă, cocoșelul la cuptor și despre vinul românesc.

”Nu am mai fost aici până acum, așa că hai să intrăm, dacă tot suntem aici.

Un restaurant proiectat de un artist, nu? Arată ca un decor de scenă. Clienții vin aici și, desigur, interiorul este uimitor, dar și mâncarea este delicioasă – are o reputație excelentă.

Prietenii mei de la teatru mi l-au recomandat și de mult timp voiam să vin aici.

Palinka. Palinka este unul dintre aperitivele României. Conținutul de alcool este, în general, de aproximativ 50%. E delicios, serios. Este distilat din fructe, în principal prune, deși variază în funcție de sezon. De câte ori am băut asta? Toată lumea bea. E făcută în casă”, explică actorul.

A încercat și un pahar de vin și a avut doar cuvinte de laudă.

”Vinul românesc e delicios și el. Am vrut să aduc o sticlă, așa că am adus-o. Trebuie să-l bem, nu? Este cu siguranță interesant. Este perfect echilibrat. Delicios. Este consistent și are o textură plăcută. Delicios. Delicios”, spune Sasaki Kuranosuke.

Apoi alege din meniul restaurantului ”Cocoșel de munte la cuptor” și se declară perfect mulțumit, deși a avut inițial dubii.

”Acesta este felul principal al bucătarului, Cocoșel de munte la cuptor. Pasăre de munte? Ce fel de pasăre este? Este frecată cu sare și ierburi și se pare că se potrivește perfect cu vinul roșu. Este fragedă. Este ieftină, așa că este bună”, a comentat actorul despre preparatul vândut de ”La Cuptor” cu 89 de lei.

”Mi-era teamă că ar putea fi carnea puțin dură, dar nu este. S-ar putea să-mi placă și mai mult acum. Am fost la Paris aproximativ o lună și jumătate în urmă, dar nu am mâncat niciodată asta. Nu, este grozavă. Am găsit un loc bun. Minunat. Totul a fost delicios. A fost incredibil de delicios. E un loc frumos, nu-i așa?”, a mai spus actorul.

Iar de aici a plecat spre o berărie.

”Da, dar nopțile aici sunt lungi. Încă e lumină afară, așa că mergem. Hai să mergem la un al doilea local. Da, știu un loc... un bar cu bere artizanală”, i-a îndemnat el pe jurnaliștii japonezi.

@user70694920673846

output_佐々木蔵之介が案内するルーマニアSP演劇の街シビウとドラキュラ誕生の地へロコレコは熊本県八代市でオススメ巡り - TVer_192

♬ original sound - user70694920673846

În studioul televiziunii japoneze, Sasaki Kuranosuke le-a dat tuturor câte un tricou du Dracula. A avut un efect imediat.

„Mi-ar plăcea să-l port într-o seară în oraș. Sălbatic. Poate într-o noapte cu lună plină. Acum sunt perfect fericit cu cadoul acesta. Nu mă interesează nimeni altcineva”, au comentat în studio.

Momentul cu Sasaki Kuranosuke la Cuptorul de Aur a fost semnalat de restaurant pe pagina de Facebook.

”Privirea lui curioasă s-a oprit asupra cuptorului, asupra mirosului de lemn ars și asupra fiecărui detaliu al casei noastre din Sibiu.

A ridicat paharul de pălincă, a gustat măduva rumenită în os și a zâmbit larg către cameră, semn că bucatele noastre trec dincolo de cuvinte”, se precizează în postare.

Vedetă în Japonia, actor în Sibiu

Sasaki Kuranosuke joacă la Sibiu în spectacolul ”Iona”, după un text de Marin Sorescu, sub regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul are muzica semnată de reputatul Vasile Șirli, iar din distribuție mai fac parte Adrian Matioc (în rolul Iona), atunci când nu este prezent Sasaki Kuranosuke, Veronica Arizancu, Liviu Vlad, Eduard Pătrașcu

Actorul Kuranosuke Sasaki a primit în acest an o stea pe Aleea celebrităților din Sibiu.

"Am început să fac teatru într-o trupă studențească, unde ne făceam singuri spectacolele. Și eram pregătit să renunț la un moment dat. Când am terminat facultatea m-am angajat la o agenție de publicitate, dar cumva am continuat și cu teatrul, iar oamenii au continuat să mă sune și să mă invite să fac parte din diferite proiecte. Și sincer să fiu, pur și simplu nu am știut când și cum să renunț”, a relatat atunci actorul legat de începuturile sale în actorie.

Între timp a strâns zeci de roluri în teatru și film.

El a făcut parte și din distribuția filmului ” Godzilla -1,0„, ce a putut fi urmărit și în România.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus