FOTO / VIDEO Tiparnițe vechi și tehnologii noi la Tipografia Mitropoliei, un loc care poate fi vizitat. Preotul Lucian Hîrceagă, pasionat de IT, îi cunoaște toate secretele

Pe strada Mitropoliei din Sibiu, la numărul 35, există un loc unde timpul pare să curgă altfel. Este Tipografia Șaguniană, a Mitropoliei Ardealului, un spațiu în care tradiția și tehnologia modernă conviețuiesc. Părintele Lucian Hîrceagă, cel care cunoaște fiecare colțișor al tipografiei, povestește cu pasiune despre trecut și prezent, despre oameni și mașini care duc mai departe o istorie începută în 1850, atunci când a fost înființată tipografia de mitropolitul Andrei Șaguna. Locul unde Telegraful Român, cel mai vechi ziar românesc care apare fără întrerupere de mai bine de un secol  jumătate, poate fi vizitată de sibieni și de turiști.

Într-o cameră din mijlocul tipografiei tronează o tiparniță veche, de aproape 50 de ani. Și astăzi își face treaba cu aceeași perseverență. Nu departe, însă, noile tehnologii și-au găsit locul: două imprimante digitale, de ultimă generație. Una dintre ele a venit tocmai din Japonia și continuă tradiția tiparului.

„Este o mașină care conține revelator. Știți că la aparatele foto, înainte se folosea soluție de revelator. Ei bine, noi folosim aici termo-revelator, soluție care încălzită la o anumită temperatură developează plăcile”, explică părintele.

Tiparnița care de aproape 50 de ani își face treaba 

Procesul pare un ritual bine pus la punct: plăcile sunt introduse, arse cu laser, învârtite pe tambur cu 800 de rotații pe minut, scufundate timp de 50 de secunde în baia de revelator și apoi sunt gata să dea viață unei noi cărți.

Tiparnițele noi

Locul unde cărțile prind suflet

De mai bine de un secol și jumătate, tipografia aduce la lumină volume teologice, cărți de cultură și publicații de referință. „Telegraful Român”, de exemplu, fondat de Șaguna, apare aici din 1853 și este cea mai veche publicație românească apărută fără întrerupere până azi.

„Chiar dacă a avut și alte denumiri a fost tipărită încontinuu, în permanență”, spune părintele, subliniind forța de continuitate a acestei instituții.

Vizitatorii descoperă cu uimire că aranjarea paginilor nu se face în ordinea firească, ci după o tehnică specială pe care cei de la tipografie o numesc impoziție.

„Un lucru foarte interesant pe care nu foarte multă lume îl știe este că, în momentul în care noi avem o carte și facem aranjarea paginilor, acestea nu sunt în ordinea lor obișnuită. Noi o numim impoziție... paginile vin așezate într-o ordine specială astfel încât, în momentul în care coala de tipar este împăturită și desfăcută, să apară exact în ordinea lor”, povestește părintele.

Calendarul bunicilor, nostalgia unei lumi trecute

Cei care intră astăzi în tipografie găsesc rafturi întregi de calendare. Este perioada cea mai aglomerată, căci până la sfârșitul anului trebuie finalizate miile de exemplare. Tirajul poate ajunge și la 100.000, distribuite în întreaga Mitropolie a Ardealului: Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita.

„Calendarele pe care le tipărim se distribuie în toată Mitropolia Ardealului”, spune părintele.

Cu toții ne amintim calendarul acela mare, pe o singură coală, prins mereu cu pioneze pe peretele din odaia bunicilor. Era simplu, dar impunător. Sus are tipărită o icoană în culori vii, Maica Domnului cu Pruncul sau un sfânt cunoscut, iar dedesubt se întinde, lună lângă lună, întreg anul.

Zilele sunt așezate în pătrate mici, ordonate, iar sărbătorile apar marcate cu roșu, de parcă tresar în mijlocul timpului. Scrisul este mărunt, cu literele tipografice ușor îngroșate, așa cum se făceau odinioară. Calendarul nu era doar decor, ci un reper zilnic: bunicii se uitau la el ca să știe când e post, când e hram, sau când cade Paștele.

Deși are o singură foaie, pare că în ea încape toată rânduiala casei, a anului și a sufletului, un semn discret al felului în care viața lor se lega de sărbătorile și de timpul Bisericii. 

Părintele spune că nu prea se mai cere acest calendar. Oamenii optează astăzi pentru un model mai mic, cu spirală, care poate fi pus pe perete și a cărui file se rup după cum trec lunile. 

Oameni și povești

Tipografia nu înseamnă doar mașini, ci și oameni care duc zi de zi mai departe această meserie. Sunt nouă la număr, fiecare cu povestea lui.

Nicolae Marinca lucrează aici de 17 ani, după ce fabrica Polsib s-a închis. „Dacă e nevoie și la tipar și la broșat și la tot. Îmi place ceea ce fac mai ales că lucrez în domeniul pe care m-am specializat.”

Nicolae Marinca

Bogdan Nikolaus Reuter, de 32 de ani, se ocupă de legătorie: „Încă mi se pare foarte interesant să lucrez aici, mai ales că multe dintre lucrurile pe care le facem, le facem încă manual. Păstrăm cumva tradiția. Nu este ușor, dar este frumos în același timp.”

Bogdan Nikolaus Reuter

Preotul care îmbină chemarea cu tehnologia

Părintele Lucian Hîrceagă nu este doar ghid prin lumea tiparului, ci și sufletul acestei activități. Crescut într-o familie credincioasă, și-a descoperit chemarea către preoție după moartea tatălui său, la doar 11 ani. „Iubeam viața aproape de Dumnezeu, dar chemarea am simțit-o cu adevărat în anul 1999, momentul în care a murit tatăl meu. Aveam 11 ani. A fost momentul în care am simțit o apropiere și mai mare față de biserică.”

Însă pasiunea pentru tehnologie nu l-a părăsit niciodată. A lucrat în IT, a făcut cursuri de specializare și, mai târziu, a devenit operator CTP și responsabil de tot ce înseamnă IT în tipografie. „Anul trecut, când a fost achiziționată mașina de CTP, eu am fost cel care a învățat mașina cât mai în detaliu și a ținut legătura cu firma producătoare.”

Astfel, Dumnezeu i-a îngăduit să unească două chemări – cea spirituală și cea tehnologică.

Tiparnița nu moare, doar se transformă

Părintele privește spre viitor cu speranță, chiar într-o epocă a digitalizării. „Tiparnița mai are mult până să adoarmă, chiar dacă folosim și tipar digital. Este, ce-i drept, mai rapid, mai la îndemâna oricui, dar calitatea unei cărți scoase de sub o tiparniță de offset este mult superioară și încă avem oameni care apreciază o carte bună, înnobilată, cum spunem noi.”

Pentru el și pentru oamenii din tipografie, fiecare carte înseamnă tihnă, un refugiu din vâltoarea lumii moderne.

Un loc de vizitat și de redescoperit

Tipografia Șaguniană nu este doar un atelier de lucru, ci și un spațiu cultural și turistic. Clasele de copii vin des aici în „Săptămâna Altfel” sau „Săptămâna Verde”, dar și sibienii sau turiștii pot programa vizite, în grupuri de maximum 20 de persoane.

„Spațiul este destul de restrâns și pentru a putea prezenta cât mai bine echipamentele este nevoie ca aceste grupuri să nu fie foarte mari”, spune părintele.

Cei care doresc să descopere mașinile care tipăresc, taie sau împăturesc coli, dar și o parte din sufletul Sibiului păstrat neatins de peste 170 de ani o pot face cu un e-mail trimis pe adresa: [email protected] sau la telefon 0269 211 584 int. 130.

Cinci lucruri mai puțin știute despre Tipografia Șaguniană

Tiparul nu a fost întrerupt niciodată. Din 1850 și până astăzi, aici s-a tipărit fără pauză, ceea ce face din tipografie un reper unic în România.

Tipar offset în era digitală. Deși toată lumea aleargă după digitalizare, tipografia continuă să folosească tiparul clasic, pentru calitate și rezistență în timp.

O linie digitală modernă. De câțiva ani, există și o linie digitală, folosită pentru tiraje mici, de până la 400 de exemplare.

Loc deschis vizitatorilor. Tipografia poate fi vizitată de sibieni, turiști sau grupuri de elevi în cadrul programelor „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”.

Tihnă într-o lume grăbită. Prin cărțile și calendarele tipărite aici, oamenii de la tipografie oferă nu doar obiecte, ci și un strop de liniște, un refugiu din fața agitației și a ecranelor lumii moderne.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi