Sâmbătă,
27.09.2025
Innorat
Acum
10°C

Urban Bike Revolution explică cum ar trebui să circule bicicliștii în sensul giratoriu. „Ordinea dă siguranță. Intră doar când ai timp și spațiu. Cedează celor care sunt deja în sens”

Urban Bike Revolution explică cum ar trebui să circule bicicliștii în sensul giratoriu. „Ordinea dă siguranță. Intră doar când ai timp și spațiu. Cedează celor care sunt deja în sens”
Foto: Printscreen video

Urban Bike Revolution și Poliția Sibiu publică un nou clip video din campania „Cum circulăm în siguranță”. De această dată, subiectul prezentat este circulația în siguranță a bicicliștilor în sensurile giratorii. 

„Știți cum puteți fi în siguranță pe bicicletă atunci când traversați un sens giratoriu? Sensurile giratorii par cele mai dificile zone pentru utilizatorii de biciclete. Asta pentru că timpii de accelerare diferă pentru fiecare categorie de participant la trafic. Legislația rutieră este interpretată în mod greșit de foarte multe ori. În giratoriu, ordinea dă siguranță. Intră doar când ai timp și spațiu.

Cedează celor care sunt deja în sens. Poziționează-te pe banda corespunzătoare direcției de mers și semnalizează orice schimbare de bandă în sens. Semnalizează din timp ieșirea și nu tăia traiectorii. Dacă ai ratat ieșirea mai fă un ocol, nu traversa brusc. Dacă nu te simți în siguranță, coboară și traversează ca pieton, pe marcaj. Șoferi, prioritatea rămâne a celor deja în sens. Păstrați distanța laterală reală, semnalizați de vreme și verificați unghiul mort înainte de ieșire. Biciclistul conduce un vehicul și are aceleași drepturi și obligații. Un giratoriu trecut corect înseamnă trafic fluid și sigur. Respectul reciproc salvează vieți”, se arată în clipul postat de Urban Bike Revolution pe pagina de Facebook. 

Video: Urban Bike Revolution

Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare și de responsabilitate în trafic, atât pentru cei aflați la volan, cât și pentru utilizatorii vulnerabili – bicicliștii.

„Cum circulăm în siguranță?” este un proiect Urban Bike Revolution, realizat în cooperare cu Poliția Sibiu, sponsorizat de Bilstein, cu sprijinul partenerului tehnic Action Sport și al partenerului media Robi Film.

„Șoferi, când observați semnalul unui biciclist, renunțați la depășire. Și rămâneți în spatele lui până încheie manevra”. Urban Bike Revolution prezintă situații din trafic și sfaturi pentru bicicliști și șoferi

„Fără slalom printre mașini. Semnalizează plecarea de pe loc și privește peste umăr înainte de orice schimbare de poziție”. Sfaturi pentru reducerea riscului de accidente între șoferi și bicicliști

„Pe bicicletă ești vehicul. Dacă te dai jos și împingi bicicleta, te comporți ca pieton”. Urban Bike Revolution prezintă un nou episod din campania „Cum circulăm în siguranță?”

Peste 20 de situații pe care bicicliștii sibieni le întâlnesc în trafic, prezentate de Urban Bike Revolution într-o campanie media: „Din păcate, încă nu căutăm soluții pentru un mixt sustenabil de transport”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Biciclist

Acum 15 ore

pentru ca un biciclist sa se inscrie pe banda interioara a giratoriului (pentru viraj la stanga) ca in filmare, el trebuie sa parasesca "pista" cu circa 100 inainte de giratoriu. In viata reala daca iesi cu 100m inainte de giratoriu , si ai trafic in spate pe 2 benzi, iti auzi garantat claxoane de la soferi si tipete, ca "de ce iesi de pe pista ba"??? In CONCLUZIE - filmarea si sfaturile sunt OK, doar ca "pseudopistele" din Sibiu ar trebui sterse incepand cu 100m inainte de giratorii ! Altfel, pe langa ca ne risca oasele chiar viata in trafic, incalcam si codul rutier zice: "Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii vehiculelor prevăzute la alin. (1) sunt obligaţi să circule numai pe această pistă."
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus