Fostul primar al orașului Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache, a vorbit într-un interviu acordar celor de la Ziarul Financiar, despre cum a dezvoltat Via Transilvanica orașul, dar și despre proiectele implementate de-a lungul mandatelor pe care le-a avut.
Daniel Tudor Mihalache a fost încă de la început implicat în tot ce înseamnă Via Transilvanica și i-a convins pe cei care s-au ocupat de traseu să-l facă să treacă și prin Copșa Mică.
„De la început am crezut în proiectul acesta. Un prieten comun de-al meu şi de-a lui Alin mi l-a prezentat şi mi s-a părut o idee fantastică. L-am convins pe Alin să aducă drumul chiar prin Copşa Mică. Am vrut ca turiştii să vadă şi un peisaj post-industrial şi frumuseţea Transilvaniei.
Ne doream un flux de oaspeți în această zonă care a fost puternic încercată economic după revoluție. Fiecare drumeț este un oaspete care traversează localitatea, de când intră și până iese, este un consumator”, a spus el în cadrul emisiunii.
Fostul edil vorbește și despre legătura pe care a avut-o și o are cu cei de la Asociația Tășuleasa Social, amintind despre proiecte precum plantarea a 5.000 de nuci în Copșa Mică sau despre camionul de Crăciun care aduce cadouri elevilor din oraș.
Gazdă pentru turiștii de pe Via Transilvanica
În prezent, împreună cu soția sa, primarul are o casă de oaspeți unde îi găzduiește pe drumeții de pe Via Transilvanica.
„Pentru noi acest drum ne-au unit cu oaspeții noștri, au devenit oaspeți permanenți, care vin în fiecare an, care își aduc apoi prieteni. Un oaspete ne spunea că a venit drumeț și pleacă prieten. Și pentru noi, ca și casă de oaspeți, acesta este beneficiul major.
Casa valorează între 700.000 și 1 milion de euro. Avem cinci apartamente care au living jos, dormitor sus și o cameră simplă. Nu vrem să o mărim pentru că muncesc doar eu și soția, ideea este de a face acest lucru doar noi în familie”, a mai spus el.
Todor Mihalache vorbește și despre locurile de unde provin turiștii care îi vizitează casa, dar și despre succesul proiectelor implementate în oraș cu sprijinul fondurilor europene.
„Toată lumea crede că străinii sunt baza oaspeților și ei aduc bunăstare comunităților. Vreau să vă spun că cei mai mulți oaspeți sunt românii din orașele mari precum București, Iași, Cluj, Timișoara în general orașele mari furnizează drumeții.
Când am plecat din primărie am lăsat 16 proiecte europene în derulare. Primarul actual a mai câștigat zece. Sunt undeva la 26 de proiecte europene în desfășurare acum în Copșa Mică”, a concluzionat acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 134
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Der Konig