Luna octombrie aduce la Sibiu mai multe activități la care suntem invitați să participăm. Astra Film Festival, drumețiile organizate de Anii Drumeției, Armonia Disco&Retro, concertele 3 Sud Est și Direcția 5 sunt doar câteva dintre evenimentele programate să se desfășoare la Sibiu, în a doua lună de toamnă.
Vă prezentăm, mai jos, în ordine cronologică, principalele evenimente din luna octombrie.
Workshop de SARMALE la Zilele Recoltei Gușterița
Zilele Recoltei în Gușterița se deschid cu un atelier practic de făcut sarmale dedicat mai ales celor ce vor să învețe sau pur și simplu să ajute doamnele de la Șezătoarea Șurii Culturale.
Evenimentul va avea loc vineri, 3 octombrie, iar sarmalele se vor mânca sâmbătă, 4 octombrie, începând cu ora 11, după ce vor fierbe ore bune în ceaun, la foc de lemne în curte.
Detalii aici.
Sibiu Opera Festival
Cea de a XXIV-a ediție Sibiu Opera Festival va avea loc în perioada 27 septembrie - 11 octombrie, cu participarea Operei din Parma (Italia), Teatro Goldoni (Livorno, Italia), Operei Naționale Române Timișoara, Operei Maghiare Cluj-Napoca, Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați și, desigur, a Filarmonicii de Stat Sibiu.
Întregul program poate fi accesat aici.
Foto: Sibiu City App
Sibiu Puzzle Speed Challenge
Sâmbătă, 4 octombrie, începând cu ora 15, pasionații de puzzle din Sibiu sunt invitați din nou la Sibiu Puzzle Speed Challenge, o competiție captivantă unde logica, răbdarea și lucrul în echipă sunt puse la încercare în cel mai distractiv mod posibil. Evenimentul va avea loc pe terasa Olivia's Trattoria, de pe șoseaua Alba Iulia, într-un spațiu primitor și relaxat – locul ideal pentru un weekend altfel.
Detalii aici.
Foto: Sibiu City App
Filmele de la Cine Gold
Casa De Papusi a lui Gabby: Filmul, Adio, Ticalosule!, Dragoste Fara Cuvinte, sau Avatar: Calea Apei - Relansare (3D) SUB sunt doar câteva dintre filmele care pot fi văzute a doua lună de toamnă, la CineGold. Programul complet aici.
Armonia Retro Disco
Armonia Retro&Disco revine în 4 octombrie la Backyard.
„Muzica ne va duce înapoi: hituri din anii pe care îi păstrăm în suflet, când fiecare melodie avea o poveste. Pune-ți adidașii și pregătește-te să retrăiești momentele de pe vremuri, cu toți prietenii de atunci și de acum.
Vino cu dor de distracție și cu nostalgia acelei epoci care ne-a format!”, transmit organizatorii evenimentului.
Detalii aici.
Foto: Sibiu City App
A treia ediție a evenimentului „Case Deschise Sibiu” revine în luna octombrie
În săptămâna 6-12 octombrie 2025, publicul sibian este invitat să participe la cea de-a treia ediție a evenimentului „Case Deschise Sibiu”, o inițiativă culturală care facilitează accesul liber la clădiri cu valoare arhitecturală, istorică sau comunitară, aflate atât în mediul urban, cât și în mediul rural din județul Sibiu. Evenimentul propune o serie de vizite și tururi ghidate la diverse clădiri din județ, precum și o serie de activități culturale prin care se urmărește valorizarea patrimoniului construit și apropierea comunității sibiene de spațiile și clădirile care definesc identitatea orașului și a județului Sibiu, transmit reprezentanții Ordinului Arhitecților din România, filiala Sibiu-Vâlcea.
Detalii aici.
Bazar pe stradă
În 12 octombrie, pe Strada Islazului, între orele 12-17, va avea loc un bazar cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, accesorii de casă și produse de înfrumusețare.
Detalii aici.
Foto: Iulia Prode/Facebook
Târg de Toamnă – de Sf. Parascheva
Între 10 și 12 octombrie, va avea loc un târg de Toamnă – de Sf. Parascheva, în Piața Mică din Sibiu.
„Vino să te bucuri de atmosfera toamnei la târgul nostru plin de culoare! Artizani handmade cu bijuterii, fashion, cosmetice naturale, produse apicole și delicii de sezon, maraton de sculptat și pictat dovleci”, arată organizatorii evenimentului.
Detalii aici.
Foto: Asociatia Mestesug Events/Facebook
Concert 3 Sud Est
În 2025, 3 Sud Est pornește din nou la drum, într-un turneu național dedicat tuturor celor care simt muzica cu inima.
De la „Amintirile” și „Emoții”, până la „Clipe”, „Stele” și noile creații, fiecare concert este o călătorie muzicală intensă, susținută de o producție live completă – alături de band-ul lor de excepție, care dă un plus de profunzime, energie și autenticitate fiecărui moment.
La Sibiu, aceștia vor concerta la Oldies Pub, în 17 octombrie.
Campionatul Național de Catan – Etapa locală
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la lansarea jocului Catan, Board Games Community Sibiu organizează Etapa Locală în județul Sibiu ca parte a Campionatului Național Catan 2025.
Suntem invitați sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 10:00, la Etapa Locală a Concursului Național de Catan – Sibiu, care se va desfășura în cadrul localui Aria Rooftop, situat pe Șoseaua Alba Iulia nr. 100, Sibiu.
Detalii despre desfășurare aici.
Foto: Board Games Community Sibiu
Astra Film Festival 2025
De la abuzuri împotriva femeilor la manipularea mediatică și de la trauma războiului la fragilitatea identității, acestea sunt unele dintre subiectele abordare de cele mai puternice voci ale documentarului românesc, care vor veni la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra Film Festival (Sibiu, 17-26 octombrie 2025).
În selecția oficială se află cincisprezece filme despre România sau semnate de regizori și producători români, majoritatea prezentate în premieră mondială, internațională, europeană sau națională, care reflectă direcțiile actuale ale cinematografiei documentare din România. Detalii pe site-ul astrafilm.ro. Puteți achiziționa abonamente speciale în regim early bird, aici: https://astrafilm.ro/tickets/
Foto: Astra Film Festival
Concert Direcția 5 la Oldies Pub
Direcția 5 concertează, în 24 octombrie, la Oldies Pub. Bilete pot fi cumpărate aici.
Noaptea companiilor
Joi, 30 octombrie, între orele 16:00 - 24:00, suntem așteptați la Noaptea Companiilor - târg neconvențional de joburi care se întâmplă la sediile companiilor participante.
„Dacă ești în căutarea unui job sau pur și simplu vrei să simți vibe-ul firmelor, Noaptea Companiilor este locul perfect să te plimbi, să descoperi și să te conectezi. Vei avea ocazia să vezi interiorul companiilor de care ai tot auzit, vei participa la programul oferit de ele, vei putea oferi CV-uri persoanelor potrivite, vei discuta cu angajații și vei avea parte de multe alte surprize”, arată organizatorii evenimentului.
Detalii aici.
Foto: Noaptea Companiilor Sibiu/Facebook
Drumeții cu Anii Drumeției
Anii Drumeției a publicat programul drumetiilor pentru luna octombrie.
Acestea pot fi văzute mai jos:
Transylvanian Grand Prix 2025
Evenimentul va avea loc de vineri, 31 octombrie, până duminică, 2 noiembrie.

Spectacole la TNRS și Teatrul Gong
„Iona”, „Nuntă însângerată”, „Take, Ianke și Cadâr” sunt doar o parte din spectacolele care pot fi văzute la Teatrul Național Radu Stanca. Programul întreg poate fi consultat aici.
La Teatrul Gong copiii pot participa la „Degețica”, „Punguța cu doi bani” sau „Puiul de lebădă”. Programul complet poate fi consultat aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 182
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Fost elev
Acum 7 ore
Adrian
Acum 8 ore
@Aci Dutu
Acum 8 ore
Barosanu
Acum 8 ore
Barosanu