Triada eMTB Xperience. Când 100 de ore de recuperare sunt primite cu zâmbetul pe buze, iar concurenții se ajută între ei

„Practic, toate competițiile la care mergi peste an sunt pregătire pentru asta”, rostește din spatele ochelarilor umbriți de cască unul dintre concurenții Triadei eMTB Xperience. Toți cei din jur dau din cap aprobator: nu există competiție în România care să se apropie de cele trei zile de concurs pe potecile și traseele gândite de avrigeanul Tudy Oprea, pe la poalele, dar și peste creasta munților Făgăraș.

Poate că cel mai atractiv lucru la Triada eMTB Xperience este modul în care se construiește o comunitate în jurul acestei competiții, ajunsă în toamna aceasta la cea de-a patra ediție. O competiție croită doar pentru pasionații de biciclete asistate electric, un sport relativ nou și care – fiind în „perioada de aur” – încă generează mult entuziasm. Care i-a determinat pe unii dintre concurenți să se implice activ în organizare: unul a fabricat medaliile de „finisher”, altul – care avea să și câștige – să pună mâna pe cameră și să mai tragă câteva cadre pentru filmul de la final, de exemplu. Asta în timp ce alți concurenți au lăsat deoparte timpii cronometrați și au stat să-i ghideze prin ceața pâclos de deasă de pe creste pe cei care aveau nevoie.

Sunt concurenți de toate vârstele, de la tineri cruzi și sugative de adrenalină, la „moși” care nu-și mai pot ascunde părul alb sub casca ce le acoperă zâmbetul cât toată fața după o urcare și o coborâre „epice”. De la sportivi licențiați, la amatori plini de entuziasm și pricepere. Oameni faini, calzi ca pâinea din proverbe, cu care poveștile se-nsăilează de la sine la centrul logistic al concursului sau între probe. Sunt și câteva fete, dar deocamdată puține, pentru că multe nu se încumetă să abordeze traseele dificile țesute de Tudy Oprea, organizatorul Triadei. Anul acesta, însă, a participat și sibianca Luana Cherecheș, singurul sportiv care ne-a reprezentat anul acesta țara în finalele Campionatului Mondial de Downhill de la Champery. Au venit concurenți din România, din Republica Moldova și din SUA.

La prologul Triadei eMTB Xperience 2025. Sursa foto: hila.ro

Sau poate că cel mai atractiv lucru la Triada eMTB Xperience sunt probele speciale și traseele. Este vorba de un concurs care durează trei zile și include un prolog (vinerea), patru probe speciale sâmbăta și alte două în cea de-a treia zi, duminica. Iar denumirea de „probe speciale” este insuficientă să descrie nebunia de trasee pe care te pune Triada eMTB Xperience să concurezi. Mai întâi să concurezi cu tine: multe dintre probe sunt cu start individual, dat la câte un minut. Prin urmare, de multe ori vei fi doar tu cu tine, cu pădurile înalte prin care șerpuiesc potecile ce-ți stârnesc zâmbete în colțul gurii, cu respirația care-ți bubuie-n piept și-n tâmple de la efortul cățărărilor, cu încrederea pe care o mai poți găsi în abilitățile tale, în cauciucuri și în frâne în coborârile care, de multe ori, nu-ți lasă niciun strop de moment de relaxare. Sunt 55 de km de trasee de concurs, la finalul cărora acumulezi o diferență pozitivă de nivel de mai bine de 3.000 de metri. „Mie Garmin-ul îmi zice că am nevoie de 100 de ore de recuperare”, a fost o constatare des întâlnită de cei care utilizau astfel de echipamente de monitorizare, la finalul celor trei zile de concurs.

Chiar dacă sună clișeistic, la Triada eMTB Xperience de cele mai multe ori tu ești propriul tău concurent. Sursa foto: hila.ro

„Nu credeam că pot exista astfel de trasee”, este, fără excepție, reacția oricui participă pentru prima dată la Triada eMTB Xperience. Trasee tehnice, dificile, gândite anume pentru astfel de biciclete asistate electric: practic, te cațeri pe munte, pe poteci cu rădăcini și bolovani și cu pante care și la picior te obligă să iei pauze. Sunt zone în care privirea-ți mătură flămândă după cele mai bune linii de pedalat, dar și zone în care dai drumul la frâne abia abținându-te să nu strigi de încântare (eu nu mă prea abțin). Pentru că traseele acestea te transformă și-n musafirul unor peisaje naturale, crud de sălbatice. În ziua doi, de exemplu, prima probă te poartă peste creasta Făgărașilor, venind peste vârful Tătaru, în coborâre către cabana Suru.

Finishul primei probe speciale din ziua de sâmbătă este undeva pe o creastă. Sursa foto: hila.ro

Dacă n-ați bătut potecile prin zona aceea, închipuiți-vă o urcare șerpuită printr-o ceață densă – densă (cea în care vă spuneam că au fost concurenți care și-au ghidat competitorii să o poată traversa cât mai rapid), după care traversezi traseul de creastă al Făgărașului și, în timp ce pedalezi cu o cadență ridicată pentru a trece și de ultimele stânci înainte de o coborâre-ntr-o imensă căldare, în stânga ți se deschide cerul, iar privirea îți e invadată de peisaje largi, cu Turnu Roșu la poale și Oltul șerpuind până se stinge-n depărtare. Iar astfel de peisaje care să-ți caște gura fac parte din decorul tuturor traseelor.

Triada eMTB Xperience are trasee de pus în ramă. Sursa foto: Victor Cristescu

Sau poate că ceea ce face Triada eMTB Xperience specială este organizarea. Și nu mă refer neapărat la chestiunile tehnice, deși e impresionant să găsești punct de alimentare chiar și pe creasta Făgărașului sau să te bucuri de faptul că acolo unde ți se deschide un mic hău în stânga a fost amplasată și plasă de protecție ori că totul decurge conform programului prestabilit. 

Într-o lume în care expresia „cât mai mult și cât mai repede” a devenit o deviză larg acceptată, Triada eMTB Xperience are un număr limitat de locuri. 45 a fost limita de anul acesta la categoria Full Xperience (adică toate cele trei zile de concurs). Numărul concurenților  este limitat pentru a putea asigura în mod egal toate condițiile tehnice participanților (de la prize de încărcat, la microbuze de transfer), dar și pentru a crește coeziunea comunității de „rideri”, cum mai sunt denumiți cei care pedalează pe biciclete de munte. Pentru categoria One Day Xperience (programată duminica și cu două probe speciale) numărul participanților nu mai este limitat.

Și apoi mai sunt și cabanele. În ambele zile de probe speciale vei avea o pauză la câte o cabană. La Suru, sâmbăta, și la Bărcaciu, duminica. Și-n momentele acelea de pauză, nu mai ești doar un concurent care râde alături de ceilalți, ci și un musafir al muntelui care primește de la cabanieri ce au aceștia mai bun prin cămară. După care să-i „dai iarăși la vale” pe trasee care scot sufletul din tine.

În fața cabanei Bărcaciu, îainte de ultima probă din concurs. Sursa foto: hila.ro

Și mai sunt multe motive pentru care Triada eMTB Xperience este, fără doar și poate, un etalon al concursurilor din această categorie. Un etalon care dă dependență: odată ce ai participat la Triadă, mijlocul lunii septembrie îți va rămâne mereu rezervat acestei competiții.

Podiumul categoriei 18 – 39 de ani. De la stânga la dreapta: Sebastian Dudaș (locul 4), Alexandru Mărginean (locul 3),  Martin Wallmen (locul 1), Radu Ianoșiu (locul 3), Dumitru Bejenari (locul 5). Sursa foto: hila.ro

Organizată de PlayBike ProCycling Team, cea de-a patra ediție a Triadei eMTB Xperience a avut loc anul acesta între 12 și 14 septembrie. La finalul celor trei zile, Martin Wallmen (PlayBike ProCycling Team) a reconfirmat rezultatul obținut anul trecut, clasându-se pe primul loc al categoriei 18 -40 de ani, în timp ce la categoria peste 40 de ani, Istvan Csergedi (Mobility Plus) a ocupat – tot la fel ca anul trecut – prima poziție. La categoria Feminin Open, multipla campioană sibiană Luana Cherecheș a urcat pe prima treaptă. Rezultatele complete și mai multe informații puteți găsi pe site-ul competiției, triadamtb.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Aci Duțu

Acum 1 lună

no, la asta nu se comandă postări de la ferma de postaci, că n-au loc pe cărări de ăștia? nu se dau kopeici?
Raspunde

Sparrow

Acum 1 lună

Nu din cauza lipsei de finantare cu ruble nu posteazā postacii de serviciu. Este vorba de sport, iar sportul trebuie ( ar trebui) sā fie o bucurie, o recunoastere, o încununare a spiritului liber. Nu te poti gândi la Tudy Oprea la fel cum te gândesti la Iohannis....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus