Desenatorul și ilustratorul sibian Dan Perjovschi și-a lansat luni seară cartea ”De pe trotuarul celălalt”, editată de Daria Ghiu și publicată de Matca Literară. Evenimentul a fost unul inedit, organizat pe trotuarul din fața Teatrului Național ”Radu Stanca”, la lumina becului stradal, pe fundalul sirenei Ambulanței și a motoarelor turate la semafor.
”De pe trotuarul celalalt” reunește peste 30 de ani de texte publicate de Dan Perjovschi în Revista 22.
”E ca un film pe care îl citești fotogramă cu fotogramă. Săptămână cu săptămână ca rubrica mea ”Vis-à-vis”. Am vrut să fac lansarea cărții în stradă, pentru că pe mine Revoluția m-a prins în Sibiu, în stradă”, a spus Perjovschi.
La eveniment au participat o mână de oameni, iubitori de artă și cultură, precum scriitorul Radu Vancu, prim-pastorul Bisericii Evanghelice, Killian Dörr, sau directorul Bibliotecii Județene Astra, Răzvan Pop. Printre alții.

Întrebat despre cum a văzut evolând societatea românească, pe care o surprinde în carte, Dan Perjovschi a răspuns:
” Țara asta e într-o depresie permanentă și tot timpul pe buza prăpastiei. Dar am trecut de Portugalia ca PIB, între timp. Și alte țări. Și atunci, te gândești: Băi, dacă era și mai omenește, nu eram noi și mai sus? Eu nu spun că suntem într-o perioadă extraordinară acum pentru că este o perioadă de frământări la nivel global.
Poate suntem noi prea pesimști. Uită-te că fiecare președinte vine în aplauze și pleacă cu strigături. Suntem pesimiști, dar există și o reziliență. Niște oameni, nu puțini, fac treabă. Eu pentru ei și scriu. Țara aceasta are niște resurse fantastice. Dar nu numai la noi, există în toată lumea. Depinde doar de noi dacă știm să le folosim. Nu este mare filosofie” a spus Perjovschi.
Lansarea a fost prefațată de scriitorul Radu Vancu și Oana Ciucă Lázár, jurnalist la revista Capital Cultural și corespondent al Radio România Cultural. Ea a evidențiat faptul că de multe ori Dan Perjovschi trece neobservat prin Sibiu, inclusiv când lucrează și creează, pe când în străinătate este mult mai cunoscut și apreciat.
De partea cealaltă, Radu Vancu l-a comparat pe Dan Perjovschi cu Ioan Luca Caragiale. ”Dan are ceva din luciditatea, inteligența, sarcasmul și uneori furia lui Caragiale”, a spus scriitorul sibian.
Pentru a rezista la cele zero grade din atmosferă, Dan Perjovschi le-a oferit celor veniți la lansare ceai cald din termos, făcut chiar de el.
La final, artistul a ținut să consemneze pe Ziarul orizontal un mic desen special memoriei Revoluției din 1989.
Desenul este special făcut cu spray-ul pentru ca picăturile ce alunecă să aducă aminte de sângele vărsat la Revoluție pentru libertatea tuturor românilor. Cifra opt întoarsă devine infinit, Dan Perjovschi subliniind că libertatea se apără constant, nu este un bun etern odată obținut. În același timp, atâta se discută și se disecă în fiecare an o parte a faptelor de la Revoluție, încât pare că totul se dilată și diluează la infinit.
Revenind la carte, ”De pe trotuarul celălalt” se găsește în librăriile Cărturești, Humanitas și online.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 7 ore
ID
Acum 7 ore
Emil
Acum 9 ore
Emil
Acum 11 ore
Nod în papură