Bogdan Cherecheș, fondator și președinte al școlii de fotbal Alma: Dați-mi un exemplu de antrenor din Sibiu cu experiență? Sibiul de 25 de ani n-a mai scos un fotbalist

În urmă cu 15 ani Bogdan Cherecheș punea bazele Clubului Sportiv Alma Sibiu, devenită astăzi cea mai mare școală de fotbal din oraș. De la o mână de copii Alma Sibiu a ajuns să administreze una dintre cele mai moderne baze sportive din Sibiu, după preluarea și dezvoltarea bazei Voința, în cartierul Ștrand. Însă dincolo de baza materială, fotbalul se joacă cu mintea. Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Bogdan Cherecheș despre starea sportului sibian, mentalitate și viitor.

Vă gândeați în urmă cu 15 ani că veți ajunge să aveți aproape 900 de copii înscriși la școala de fotbal?

Da, mă gândeam. Eu am făcut fotbal și, deși eram pe cai mari, am abandonat repede. Aveam vreo 19 ani. A fost o problemă între școală și fotbal și a trebuit să aleg. Pentru mine, lumea fotbalului este foarte mizerabilă. Foarte murdară, îmbâcsită. Așa era și acum 40 și ceva de ani, când m-am lăsat. Era o mizerie. Am fost la loturile naționale și era o mizerie. Eu fugeam de acolo. Alții dădeau șpăgi ca să intre și eu fugeam.

Și în acest context v-ați gândit: Hai să investesc niște bani în mizeria asta!

(Râde n. r.) Îți spun de ce: Fiindcă eu am alte optici, alte țeluri și moduri de vedea și a înțelege cum se face fotbalul. Era complet neprofesionist. Ca să îți dai seama, orice fotbalist ajungea automat antrenor. Fără nicio școală, nicio pregătire, nimic. Dădea două sarsanale la Federație și devenea antrenor. Pe noi, de la Sibiu, ne călăreau toți de la Rapid, Dinamo, Steaua că aveau antrenorii de la București și băgau toate ciurucurile. Eu vedeam lucrurile acestea.

Veți să spuneți că nu exista niciun criteriu de performanță.

Era pe dracu! Intram și noi, care eram cu căratul, dar veneau și ceilalți, pe alte căi.

Și în contextul acestea v-ați gândit că trebuie să se poată face lucrurile în fotbal și altfel.

Da. Am început cu un băiat, cu o grupă. Toți care mă cunoșteau, și mă știa o generație întreagă atunci, îmi spuneau: Ce faci? Nu îți iei un antrenor cu experiență? Și le-am răspuns: Dați-mi voi un exemplu de antrenor din Sibiu cu experiență, că Sibiul de 25 de ani n-a mai scos un fotbalist.

Valabil și în prezent.

Asta zic. Și atunci am preferat să iau tineri, pasionați, tineri fotbaliști. Le-am spus: Haideți, vă susțin, faceți-vă antrenori! I-am împins de la spate. Le-am spus ce vreau de la ei.

Și ce vreți de la ei?

În primul rând să faci școală! Să te duci să te acreditezi. Să crești pas cu pas, să îți placă și să vrei să te dezvolți, să te implici. Tot timpul le-am dat sarcini noi, inclusiv lucrări administrative, să capete încredere, să poată lua singuri decizii. Eu n-am făcut toate acestea ca să-l scot pe Messi din Sibiu, scopul a fost să aduc cât mai mulți copii la fotbal.

Dacă aduci mai mulți copii ai șanse mai mari să găsești noi talente, dar și cheltui mai mulți bani.

Da, mănâncă bani, dar merită. Din sponsorizările de la firmă și donații am putut să construiesc ceva, că altfel se duceau în alte părți. După ce au crescut puțin, și au stabilit o bază solidă, au început să se autofinanțeze. E normal. Acum sunt pe linia de plutire. Ei mai găsesc câte un sponsor, se autofinanțează de la părinți, totul transparent, toți banii circulă prin aplicații, conturi, e clar. Au început să facă diferite categorii. S-a schimbat mentalitatea puțin și la nivelurile superioare, acum fac niște școli la categoria lor care înainte se luau cu o găleată de brânză. Vin antrenori străini, pică peste 30% din cursanți, e puțin altceva.

Ok, au trecut 15 ani de atunci, s-a schimbat mentalitatea în Sibiu? Ce vedeți în jur?

Mi-e nu știu cum să zic. Pe mine mă doare sufletul... uite, suntem în parteneriat cu Hermannstadt și furnizăm toată baza de copii și juniori pentru că ei nu au nici unul.

E plin de sibieni în prima ligă.

Da și asta e o problemă. E bucătăria lor și nu mă bag eu, dar vorbesc la modul general: Echipele mari în România nu promovează nimic. Nici măcar de încercare. Nu trebuie să joace neapărat, măcar să ducă doi, trei tineri într-un cantonament, să face niște antrenamente cu echipa mare. Noi, pe vremuri, eram promovați juniorii. La 14 ani am jucat titular la seniori. La 16 ani erau echipe Liga 1 cu care negocia tata. Și eram în clasa a zecea.

Deci s-a schimbat și nu prea mentalitatea.

Acum sunt și mulți jucători străini, conducătorii îi preferă pentru că e mai simplu și mai rapid decât să stai să investești, să crești copii. Mi se pare o prostie. Pe de o parte, dar dacă stai și te uiți la ce se întâmplă la copii și juniori, masa asta pe care am creat-o la Sibiu se extinde peste tot. Ce am început să facem noi face toată lumea. Uite, să-ți dau un exemplu. Înainte era numai Hagi care făcea asta. Acum Hagi ia bătaie peste tot pentru că a fost copiat și acum sunt multe academii care fac ce făcea el. Acum nu se mai duc toți copiii la el, drept dovadă nici n-a mai câștigat titluri. Sunt cluburi multe în România unde sunt antrenori tineri și se schimbă mentalitatea. Asta e clar. Rezultatele o să le vedeți peste câțiva ani pentru că se simte și creșterea concurenței.

Asta se vede cu ochiul liber prin oraș, avem bază sportivă modernă în Broscărie, plus ce a făcut Alma la Voința. Este această bază ce v-ați dorit?

Da. De când m-am apucat de asta am visat să preiau Voința, adică de 15 ani. Eu am copilărit pe Voința. Jucam pe Voința când acolo unde sunt blocurile acum era porumb. Ultimele clădiri erau stadionul și ștrandul. Vizavi erau trei case, pe urmă porumb. Tot ștrandul era câmp. M-am antrenat și am jucat acolo, am văzut ce paragină a ajuns, că nu se face nimic. De mulți erau bălării acolo, a fost greu până am reușit să le smulgem și să smulgem un contract.

Asta înseamnă că putem vedea pași mai rapizi în perioada următoare, legat de modernizare.

Sigur, există un întreg proiect și pentru faza a doua, ce-a a rămas. Mai greu cu finanțarea. Au fost oameni care au finanțat, oameni care au creditat, oameni care s-au implicat. Foarte mulți, oameni care altfel n-ar fi investit niciodată într-o bază sportivă pentru copii, când au văzut că se face ceva au sărit să dea o mână de ajutor. O bază sportivă nu-ți aduce bani, îți aduce doar imagine și zdroabă.

Aduce și mai mulți copii.

Așa e. Și să vă mai spun un lucru. Văd că se schimbă și mentalitatea părinților. Acum 15 ani era greu să-i aduci la fotbal. Când auzeau spuneau că știu ce mizerie este în această lume, în multe cazuri încă mai este. Dar se schimbă, încet, încet se îmbunătățesc lucrurile. Aveam probleme cu părinții, erau nervoși, se băteau cu echipele adverse, înjurau, ieșea scandal. Am avut multe dandanale de genul acesta. Mulți nici nu voiau să-și dea copiii la sport. Acum, de când se discută despre sănătate, când a crescut educația și părinții observă că trebuie să scoată copiii din casă, de la calculator, îi împing spre sport. Foarte mulți părinți înțeleg acum că nu vor avea un viitor fotbalist în familie, dar vor avea un copil mai sănătos, mai serios, mai educat. Sunt mulți pe care îi vezi de 5-6 ani și știi că nu vor ajunge niciodată să joace nici măcar la liga a patra. Dar e ok, aleargă, se mișcă, se dezvoltă, învață rutina, seriozitatea. E valabil și la alte secții, alte sporturi.

De asta sunteți optimist? Cum vedeți Alma peste 15 ani?

Da, sunt optimist. Eu am fost adeptul pașilor mărunți. Și când am început Alma le-am spus: Nu vă așteptați la rezultate mâine. La toți antrenorii noștri eu așa le-am spus, eu nu le-am cerut rezultate. Eu nu-i întreb câte victorii au, cine a dat gol, pe cine au bătut. Nu mă interesează și nu am pus presiune să aducă rezultate. La nivelul acesta nu rezultatul primează. Ce facem noi acum este să punem bazele pentru viitor. Ei singuri au luat bătaie cu zece la zero și asta i-a ambiționat, într-un an s-a schimbat totul și i-au bătut pe urmă. I-a ambiționat, i-a forțat, i-a educat.

Deci e mai importantă mentalitatea decât banii pe care i-ați investit în bază.

Trofeele acestea se găsesc la supermarket (arată spre rafturile cu trofee  n. r.). Le poți cumpăra. Nu poți cumpăra faptul că vin copiii în număr mare, că se aduc unul pe altul.

Sibiul ține pasul? Orașul, așa cum îl vedeți, se schimbă odată cu oamenii?

Eu cunosc bine mentalitatea orașului și totul este să fii perseverent. Uite, am stat 15 ani până să ajung la Voința. Sigur că am încercat toate bazele din Sibiu, le-am luat la rând să văd unde mă pot strecura. De mulți ani, de la Ipas până la Voința, încă de pe vremea lui Iohannis. M-au chemat la Cristian, mi-au zis că au și sală, și teren. Dar aici e altceva, e în centru, sunt mulți copiii mici care trebuie aduși de mână. Ca să revin la întrebare, Sibiul nu trebuie să-și facă mari iluzii. Sibiul este un oraș cu 200.000 de locuitori cu toată periferia. Nu e nici în primele zece din țară ca populație. Hai să fim serioși, să înțelegem că nu putem avea o campioană națională la fotbal. Trebuie să fim raționali și să vedem realitatea, acesta este nivelul nostru, inclusiv financiar. Oamenii potenți sunt tot la nivelul unui oraș de 200.000 de locuitori. Nu poți compara cu București, Cluj, Iași...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi