Joi,
09.10.2025
Innorat
Acum
9°C

Avalanșe de mici dimensiuni în Munții Făgăraș. Salvamont: „Echipamentul special este obligatoriu”

Avalanșe de mici dimensiuni în Munții Făgăraș. Salvamont: „Echipamentul special este obligatoriu”
În mai multe zone s-au produs scurgeri de suprafață și avalanșe de mici dimensiuni. Foto: Captură video Salvamont

În Munții Făgăraș, în zona înaltă, în special la altitudini de peste 2.200 de metri, stratul de zăpadă a devenit consistent, depășind pe alocuri 40 de centimetri, arată o informare publicată pe pagina de Facebook „Avalanșe în Carpați”.

Potrivit acesteia în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi pozitive, iar în mai multe zone s-au produs scurgeri de suprafață și avalanșe de mici dimensiuni.

Deși acestea nu au avut amploare mare, specialiștii avertizează că au fost situații în care avalanșele au traversat segmente ale unor poteci turistice.

O avalanșă mică poate însemna între 100 și 150 de metri cubi de zăpadă, o cantitate suficientă pentru a provoca răniri grave sau pentru a arunca o persoană peste un prag abrupt, expunând-o riscului de impact cu stânci.

Avalanșă de mici dimensiuni - Sursa foto Facebook „Avalanșe în Carpați ”

În acest context, șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu, atrage atenția asupra pericolelor existente în zona Bâlea Lac, unde, deși nu există pârtii amenajate, unii pasionați de sporturi de iarnă aleg să schieze off-piste.

„În zona de Bâlea Lac nu sunt pârtii amenajate de schi, dar se poate schia off-piste, ceea ce înseamnă că schiorii trebuie să aibă un echipament special de salvare din avalanșă. Acesta include sondă, lopată și un DVA – dispozitiv care ajută la localizarea victimelor în caz de avalanșă”, a declarat Dan Popescu pentru Turnul Sfatului.

Reprezentantul Salvamont Sibiu subliniază că stratul de zăpadă este în prezent redus și că doar schiorii cu experiență cunosc zonele unde se găsește o cantitate ceva mai mare. Totuși, instituția nu recomandă practicarea schiului în masă în această perioadă, din cauza riscurilor și a lipsei infrastructurii specifice.

„Momentan este foarte puțină zăpadă, schiorii foarte experimentați știu pe unde sunt zone cu puțin mai multă zăpadă, dar nu recomandăm momentan să se schieze în masă în zona Bâlea, mai ales că pârtii și zone special amenajate nu sunt. Trebuie să ai o experiență foarte bună în domeniul schiabil”, a mai precizat Popescu.

Specialiștii recomandă turiștilor și schiorilor să verifice constant buletinele nivologice și să fie echipați corespunzător înainte de a se aventura în zonele montane înalte. De asemenea, echipamentul de salvare din avalanșă ar trebui completat cu cunoștințe privind utilizarea acestuia și comportamentul în teren accidentat.

Prognoza ANM valabilă până în 9 octombrie

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 6 – 9 octombrie, la altitudini de peste 2000 m se menține un strat de zăpadă de 20–40 cm în masivele Făgăraș și Bucegi, umezit și instabil, peste care urmează să se depună noi cantități de zăpadă, local de 10–30 cm și izolat mai mari de 30 cm în apropierea crestelor.

Meteorologii anunță vreme rece, cu precipitații însemnate cantitativ și ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m, ceea ce va crește riscul de avalanșe în zonele înalte ale Carpaților Meridionali.

Momentan, cei de la ANM nu anunță risc de avalanșă. 

Citește și: VIDEO/ Reportaj la Stația Meteo de la Bâlea Lac. De vorbă cu gardienii vremii

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus