Joi,
18.08.2022
Cer Senin
Acum
17°C

VIDEO/ Reportaj la Stația Meteo de la Bâlea Lac. De vorbă cu gardienii vremii

VIDEO/ Reportaj la Stația Meteo de la Bâlea Lac. De vorbă cu gardienii vremii

Am aflat cum se stabilește riscul de avalanșă și nu aveam nicio idee că zăpada poate lua atâtea forme. Le-am aflat într-una dintre cele mai fantastice aventuri la care visam deja de mai bine de un an. Așadar, la început de februarie am luat în piept lungul drum de la Sibiu la Bâlea Lac și am petrecut aproximativ 19 ore la Stația Meteorologică Bâlea Lac, la altitudinea de 2.055 de metri, ca să vedem pe viu care este viața unui meteorolog. Am urcat într-o zi de miercuri și am coborât într-o zi de joi dimineața. O experiență care merită povestită și pe care n-am s-o uit curând. Cum este să lucrezi într-o stație meteorologică? Poveștile și experiențele lui Cristi, Viorel și Alain, cei trei tehnicieni meteorologi care ne-au găzduit, toate merită o atenție și un respect aparte.

Nu-mi dau seama dacă este Chopin, Debussy, Liszt sau Wagner, poate niciunul dintre ei, dar clapele pianului îmi calcă în surdină pe suflet. Îl rog pe Brylynski, cel care conduce în stânga mea, concentrat, pe serpentinele ce urcă spre Cârțișoara și apoi mai sus, până la telecabină, să dea volumul mai tare. Știu că tonul nu face muzica, mi-o spunea tata mereu, dar în acest veritabil peisaj de iarnă, care mi-a lipsit atât de mult, am nevoie ca acele clape de pian să treacă prin mine și să golească emoția strânsă în ultimele săptămâni. Nu știu unde să mă uit: în stânga, în dreapta, sus pe creste. „Poate ți se face rău”, îl aud pe Bogdan. Nu are cum. Întorc capul și zâmbesc. Nu-mi vine să cred că, totuși, până la urmă, reușim să urcăm.

În prima parte a lunii ianuarie o sun pe Maria Fodor, directorul de la Centrul Meteorologic Transilvania Sud să-i fac o propunere: o zi și o noapte la Stația Bâlea pentru a trăi alături de meteorologii de acolo experiența acestei meserii. Este un reportaj la care mă gândesc de mai mult timp, pentru că viața celor care lucrează în stațiile meteorologice, mai ales în cele aflate la altitudini mari, cum e cea de la Bâlea, este prea puțin cunoscută. Eu, cel puțin, nu aveam nicio idee despre ce fac și cum lucrează. Directorul este încântat de propunere. Își cunoaște bine oamenii și știe că merită promovați. Prima dată stabilită: 19 ianuarie urcarea, 20 ianuarie coborârea de la stație. Persoana de legătură: Cristi Lungu, șef de stație. Din păcate, un cod portocaliu de vânt oprește planurile, dar nu le anulează. Reprogramăm pentru 2 februarie și, recunosc, zi de zi fac eforturi să nu mă gândesc la acea dată, să nu aduc cumva ghinion și să ratăm și a doua urcare.

Sunt în mașină, la cinci minute de telecabină și tot nu-mi vine să cred. Prindem ultima tură a telecabinei. Cu noi urcă patru turiști kurzi, cred eu, după dialect. Vorbisem deja cu Cristi, șeful stației meteo și ne așteptau. Ultimele indicații despre cum să ajungem i le dă, prin telefon, lui Bogdan.

Capra neagră

Încă mai am timp să admir peisajul din jur. Dintr-o dată, în stânga telecabinei zăresc o mișcare. Mă uit mai atentă și o capră neagră țopăia în voie pe zăpada albă. Apoi încă una și încă una. Persoana care se afla cu noi, angajat la telecabină, zâmbește la entuziasmul meu. „Le-am tot văzut zilele astea. Sunt destul de multe”, spune el și apoi începe să ne povestească despre urșii cerșetori, despre inconștiența oamenilor și despre fâșiile de zăpadă care au început să alunece încă de ieri de pe versant.

Martori la sondajul nivologic

Coborâm din telecabină și în fața noastră se întinde o lume deasupra lumii. Suntem la cota 2.034. O ceață lăptoasă te face să nu știi unde se termină pământul și de unde începe. Nu pot decât să fiu recunoscătoare că l-am lăsat pe Bogdan să primească indicațiile. La mine chiar se aplică chestia aceea cu femeile și orientarea, iar eu eram decisă să ajung la stație și nu de cealaltă parte a Transfăgărășanului. O pornesc fix pe urmele lui. Stratul de zăpadă are peste doi metri și înaintăm cu greu. De câteva ori ne cufundăm în zăpadă, pentru că nici pomeneală de potecă sau să vezi pe unde mergi. Vântul dă semne că vrea să-și facă simțită prezența. Brylynski, în schimb, nu dezamăgește și în aproximativ șapte minute batem la ușa Stației Meteorologice de la Bâlea Lac.

De la stânga la dreapta: Alain, Maria Fodor, Cristi și Viorel

Trei chipuri curioase, două cu ochi albaștri și unul cu ochi căprui ne întâmpină în prag. Sunt Cristi Lungu, șeful stației, Alain Bălău și Viorel Paștea. Sinceră să fiu, culoarea ochilor celor trei bărbați am observat-o mult mai târziu. În acel moment nu văd mare lucru, pentru că ochelarii îmi sunt aburiți și fără ei sunt pierdută. Oamenii sunt împărțiți între să ne hrănească înainte, ca niște gazde bune, sau să ne scoată direct în urgia de afară pentru realizarea unui sondaj nivologic. Ce este acela? Aveam să aflăm în fix cinci minute. Îi asigurăm că am mâncat înainte să plecăm de la redacție și că suntem mai mult decât nerăbdători să-i urmăm. În fond, nu are niciun rost să ne dezechipăm la câte sarsanale aveam pe noi. Suntem echipați de munte, exact cum fuseserăm instruiți, cu echipament complet. Bine înfofoliți, plecăm toți cinci pe unul dintre versanții din apropiere. Oricum trebuie să ne mișcăm. Este trecut de ora 16.00 și avem nevoie de lumină. Pe drum, aflu că urmează să adunăm toate datele necesare pentru stabilirea riscului de avalanșă. Este sondajul nivologic pe care meteorologii îl fac o dată pe săptămână și care, alături de datele culese zilnic, este trimis la centru, la Sibiu, acolo unde se stabilește riscul de avalanșă. Dacă ați citit pe undeva ce risc de avalanșă a fost în data de 2 februarie, să știți că am fost acolo când s-a stabilit. Stația de la Bâlea a fost inclusă în programul de nivologie a Administrației Naționale de Meteorologie, din anul 2004.

Totul despre straturile de zăpadă

Să explic ce am văzut și am aflat. Prin acest sondaj se studiază fiecare strat de zăpadă în parte, de la cel de suprafață până la cel de deasupra pământului. Se verifică temperatura zăpezii, diametrul cristalului de zăpadă, se stabilește conexiunea dintre straturi și se cântărește zăpada. Se începe cu o sondă de nivologie (o bară metalică lungă și gradată) care este împinsă prin straturile de zăpadă cu ajutorul unor greutăți. Cristi fixează sonda pe zăpadă și ridică greutatea la 10 centimetri apoi îi dă drumul, iar Viorel notează ceva într-un caiet.

„Acum se fac bateri. Baterile se folosesc pentru a vedea care este rezistența stratului, adică ce densitate are în profunzime și se bate de la 10 centimetri de un anumit număr de ori, în funcție de cum se afundă sonda. În caiet se notează înălțimea de la care se bate sonda și adâncimea până la care pătrunde sonda. Deja ne dăm seama că primul strat de zăpadă este afânat, apoi vine următorul care este mai dens din cauza încălzirii temperaturii din zilele precedente. Deocamdată, sonda pătrunde destul de ușor”, ne explică Alain și bătăile sacadate continuă. Sunetul lor, amplificat de munte completează scârțâitul bocancilor noștri pe zăpadă și șuierul ușor al vântului.

„A fost avalanșă ieri?”, îl întreb aducându-mi aminte ce a spus persoana de la telecabină. 

„Alaltăieri a fost, dar o curgere de zăpadă nu o avalanșă. Nu orice cădere de zăpadă este neapărat o avalanșă, cum nici orice foc nu este neapărat un incendiu. Pentru noi, termenul de avalanșă are alte criterii. Sunt curgeri, sunt avalanșe mici, medii și mari”, explică Alain. Aveam să aflu mai târziu, de la Cristi, că riscurile cele mai mari de avalanșă sunt în lunile martie și aprilie, atunci când, din cauza schimbărilor dese de temperatură și a căderii de ninsori, stratul de zăpadă devine foarte instabil. Atunci pot fi și câte zece avalanșe pe zi, multe dintre ele periculoase.

„Am dat de un strat de gheață”, îl aud pe Cristi.

„Până la 50 de centimetri, sonda a intrat foarte ușor, acum deja am bătut de cinci ori și de abia a pătruns. În acest moment, trebuie să facem bătaia de la 20 de cm. Asta înseamnă că am dat de o zonă foarte densă, cu straturi de gheață chiar”, continuă el.

Alain completează, explicând că toate aceste date pe care le adună urmează să fie introduse într-un program care le va evalua și care va stabili riscul de avalanșă. „După toate aceste date, în fiecare an se fac studii. Cei cu experiență ar putea spune fără program, însă contează foarte mult și stocarea acestor date. Studiile se fac pe zone, pe versanți, pe altitudini și atunci aceste date trebuie computerizate. În funcție de observațiile făcute pe perioada a șapte zile poți face o evaluare a primilor 30 de centimetri de zăpadă, în cazul în care ninge să-ți dai seama de la ce nivel ar putea pleca zăpada, în funcție și de sondajul precedent”, spune el.

„Acum iar merge ușor. Înseamnă că s-a trecut de stratul de gheață”, strigă din nou Cristi. În perioada Anului Nou a plouat și așa se explică straturile de gheață.

„Merge de la 40 acum”, iar bătăile sondei continuă. Viorel notează conștiincios în timp ce sonda își continuă drumul prin zăpadă până la scoarța muntelui.

„A atins pământul”, spune Cristi.

„Și acum ce urmează?”, întreb eu.

„Acum se sapă în fața ei pentru a se stabili profilul zidului de zăpadă. Sunt multe straturi care vor fi delimitate”. Primul care intră la săpat este Alain, ajutat de Viorel. Îi privesc cum scot zăpada și mă aud întrebând: Pot să încerc și eu? Toți trei fac ochii mari, dar nu au curaj să mă refuze. Iau o lopată și încep să arunc zăpada. Nu e ușor. „Pot strica ceva?, îi întreb”. „Nu, nu, numai lângă sondă să nu dai”. M-au lăsat să scot câteva lopeți de zăpadă după care au preluat controlul. Am ieșit din groapă gâfâind. În spatele meu, Brylynski râde. „Ai dat și tu zece lopeți și gata, ți s-a tăiat respirația”. În mod normal i-aș fi întors-o, dar avea dreptate, abia respiram.

Sap și eu la groapă sub privirile amuzate ale lui Alain și Viorel

„Mai lărgește puțin Alain că nu avem loc”, strigă Cristi, apoi se întoarce către noi și întreabă. „Cât ați făcut de la telecabină la cabană?”.

„Cam șapte minute”, răspunde Bogdan. „Oho,  continuă Cristi sunt zile în care poți face și două ore, atunci când zăpada îți trece de brâu. Am pățit-o. Vii de-a bușilea. Aici nu există deszăpezire. Cabanierii sunt cei care mai îndreaptă zăpada, dar dacă într-o noapte bate vântul, a pus-o la loc”, povestește Cristi. Mă întorc către Bogdan și-l întreb în șoaptă: „Cam câți metri sunt?”. „Aproximativ 200 de metri”, răspunde ridicând din umeri.

„Simțiți mirosul de zăpadă”, întreabă Alain săpând în groapa ce devenea din ce în ce mai adâncă. Am tras aer în piept și l-am simțit. Nu-l pot descrie, cumva aș spune de apă înghețată. Era proaspăt și rece. Cristi râde, dar Alain nu-l bagă în seamă și continuă.

„Norocul nostru este că anul trecut ni s-a cumpărat echipament. Înainte eram mai de oraș, așa îmbrăcați, și nu era ușor deloc. Sondajul ăsta poate dura și două ore dacă vremea este rea și vă dați seama ce însemna pentru noi”.

Continuăm poveștile și aflu că la Stația Meteo de la Bâlea Lac lucrează cinci persoane. Cei trei bărbați și două femei, mamă și fiică. Alain și Cristi sunt din Râmnicu Vâlcea, iar Viorel este din județul Sibiu, Cârțișoara mai exact. Fetele sunt din București. La stație lucrează câte doi, Cristi venise special pentru noi în acea zi. Se lucrează două săptămâni la stație și două acasă.

Se măsoară, se observă, se cântărește

Groapa e gata. Are 1 metru și 72 de centimetri. Alain rămâne în ea și delimitează cu degetul, fără mănușă, straturile de zăpadă din zece în zece centimetri, iar Cristi pleacă în cabană după o lupă specială cu ajutorul căreia se va stabili diametrul granulelor de zăpadă din fiecare strat. Până se întoarce el, Alain ia temperatura zăpezii pe straturi. În funcție de cum variază se poate stabili gradul de compactare, de lipire a straturilor între ele. Temperatura zăpezii îți dezvăluie viitorul. Poți ști dacă stratul trei cu stratul patru se unesc între ele sau dacă stratul doi cu stratul trei nu au nicio aderență. Toate datele vor duce spre o concluzie. Sunt o serie de considerente care se iau în calcul atunci când se face acest sondaj.

Alain delimitează straturile de zăpadă

„Niciodată nu se face cu fața spre soare sau, dacă nu ai de ales fiind panta înclinată spre soare, nu se descoperă mai mult de 20, 30 de centimetri care se evaluează, apoi se trece la următorii, pentru că razele soarelui topesc suprafața și modifică imediat structura stratului. Când bate vântul puternic este aceeași poveste, pentru că zboară granulele”, explică Alain și începe luarea temperaturii straturilor. -7,7 este temperatura primului strat, la 1,72 metri și rămâne așa până la 1 metru și 10 când devine -7,2 și tot urcă – 6,4, -5,8 și ajunge până la -2,7, ca aproape de sol să fie -1. Între timp, se întoarce și Cristi, care ia câteva granule de zăpadă și le pune sub lupă, pe o matriță care îi arată toate tipurile de structură a fulgilor.

Cristi stabilește diametrul, duritatea și umezeala cristalului de zăpadă

„Hai”, spune către mine. Mă apropii. „Mai aproape, mai, mai. Pune ochiul pe lupă, ca la microscop”. Îl ascult și privesc prin lupă. Văd câteva cristale de zăpadă mărite de opt ori. „2 cu 3”, spune Cristi. Apoi continuă. „Primul strat este pufos de tot și densitatea lui seamănă cu cea pe care o are următorul, dar granulația este alta. Să treci 172 la 167 și treci așa: unu cu doi, duritate 1 (adică foarte moale), umezeală 1, următorul strat 155 este doi cu trei, umiditate 1, duritate 1.” Toate cifrele acestea sunt notate de Viorel în caiet. A trecut deja o oră și frigul se întețește, dar noi continuăm. Ajungem și la stratul de gheață. Este un strat de 20 de centimetri, un strat foarte dur, care poate însemna pericol. Tot ce-i deasupra poate pleca oricând, pentru că zăpada nu este, deocamdată, foarte bine legată. Alain este optimist. L-a auzit pe Cristi spunând că stratul de zăpadă are granule cu diametrul de 4. „Asta înseamnă că aceste granule au o formă trapezoidală și au tendința de a se lipi mult mai ușor, fiind cu laturile mai late”, spune el. Mi se pare totul atât de fascinant. Oamenii aceștia vorbesc de fapt despre matematică și fizică la nivel micro. O altă lume între miliardele de alte lumi din jurul nostru. Alain spune că nu se plictisește niciodată să facă toată această operațiune, chiar dacă o face de ani de zile. I se pare incredibil felul în care înțelege ce se petrece în jurul său.

Urmează cântărirea zăpezii, ultima dintre operațiuni. Un strat de zăpadă trebuie să aibă minim 5 cm pentru a fi considerat strat. După ce Viorel se asigură că totul este scris, acoperim groapa și mergem spre cabană.

Meteorologul și povestea

La intrarea în cabană ne așteaptă o surpriză. O minunată vulpe se plimbă pe albul zăpezii în amurgul devorat de ceață. „Cumătra” pare să nu aibă nicio treabă că noi suntem atât de aproape de ea. O privesc fără cuvinte. Este prima oară când văd un animal sălbatic în mediul său natural, atât de aproape de mine. Am impresia că dacă întind mâna va veni să o mângâi.

Băieții sunt obișnuiți cu un astfel de spectacol. Când dă căldura, pe terasa cabanei poți da nas în nas cu ursul, până în luna mai când vin turiștii, caprele negre sunt la ordinea zilei, chiar și marmotele sunt parte din viața lor, după ce și-au făcut cuib mai sus de cabană. Intrăm. Înăuntru este cald și bine. Ne dezechipăm și, după ce sunt introduse datele pe care tocmai le-am cules, aflăm că la Bâlea Lac riscul de avalanșă este 3 pe o scară de până la 5.

Acum ne putem așeza liniștiți la masă. Alain este bucătarul stației, iar cu noi tocmai și-a demonstrat măiestria. Livingul cabanei este cald și primitor. Acesta dă într-un hol care duce spre biroul de unde se transmit datele și spre camere. La etaj sunt, de asemenea, camere, nu le-am numărat, iar jos, la un fel de subsol unde se află boilerul și transformatorul, este și o cămară de care băieții sunt tare mândri. „La munte, dacă nu ești gospodar, n-ai făcut nimic”, spune Cristi. Toți trei sunt de acord că la stație lucrează mai mult decât acasă. Cea mai grea perioadă este cea de toamnă când se fac toate proviziile, inclusiv cele de lemne. Ne întoarcem la masă și poveștile curg.

Musafirul nostru

O tragedie a fost unul dintre motivele pentru care Stația Meteorologică de la Bâlea Lac a fost înființată. Este vorba despre avalanșa din anul 1977, în care au murit 23 de persoane, printre care și mulți copii. Nimeni nu avea habar atunci de riscul de avalanșă. Un an mai târziu apare stația, având un birou și o cameră într-o cabană veche de lângă Lacul Bâlea. În anul 1995, cabana este mistuită de un incendiu și, după o întrerupere de câteva luni a activităților de măsurare, în luna septembrie a aceluiași an platforma stației este amplasată lângă cabana Paltinul acolo unde, în anul 2010, se construiește cabana în care se află sediul de astăzi. Mă uit la cei trei oameni care stau la masă în fața mea. Nu oricine poate lucra la o stație meteo aflată la o altitudine de peste 2.000 de metri. În primul rând, trebuie să cunoști bine muntele, apoi să poți fi pregătit psihic pentru izolarea din timpul iernii, dar și pentru nesimțirea multor oameni care urcă pe munte în timpul verii. Dar ei își iubesc meseria. Cristi face pe 1 iulie anul acesta 32 de ani de când este la Stația Meteo de la Bâlea. Alain are și el 32 de ani de meserie, dar 18 i-a lucrat la Stația Meteo din Parâng, apoi a venit la Bâlea. Cristi și Alain au fost colegi de clasă la Liceul de Meteorologie. Viorel are și el zece ani de când este la stație. A făcut Facultatea de Mecanică pe care a terminat-o în anul 1994. Un an mai târziu lucra în orașul Victoria, la Viromet, fostul combinat chimic. În anul 2012 s-a angajat la Stația Meteo Bâlea.

„Am făcut un an de zile un curs on line, m-am calificat și am rămas la stație”, spune Viorel.

„Îi place la stație, iubește muntele și ne mănâncă nouă sufletul pe aici cu glumele lui”, intervine Alain. Zâmbetul pe sub mustață a lui Viorel îi luminează ochii căprui. „Dar eu sunt omul de bază pentru intervenții! Atunci când se strică ceva în stație, imediat mă caută.”, spune el mândru.

„Fetele și-ar fi dorit să fie și ele aici, dar una are copil mic și nu a mai putut ajunge”, spune Cristi.

Elena Murgan lucrează la stație din anul 1994. De patru ani s-a angajat și fiica ei, Georgiana Maria Adurnoaei și acum o învață meserie.

„Elena este o femeie puternică, știe de toate și are o voință extraordinară în spatele celor 25 de ani de experiență. Dacă a făcut față anilor de început care au fost mult mai grei, acum este floare la ureche pentru ea. Este călită. Ele sunt gospodinele și mâna de femeie de la stație”, spune Cristi.

Sunt cu toții tehnicieni meteorologi. Extra specializarea și-au făcut-o, în timp, la Școala Națională de Meteorologie. Școlile și liceele de specialitate s-au desființat. Acum, ca să lucrezi în domeniul meteorologiei, al climatologiei, îți trebuie o facultate de Geografie sau de Fizică. Sună o alarmă de telefon și Viorel se ridică de la masă.

„Trebuie transmiși anumiți parametri din oră în oră și chiar din zece în zece minute. Plafonul norilor, vizibilitate, cât vezi cu ochiul, fenomene meteorologice: ploaie, ninsoare, vânt, ceață și așa mai departe. Cât din bolta cerului este acoperită. Ceea ce v-am spus eu până acum le dăm noi, dar sunt parametri pe care îi dă și stația automată. Presiune, umiditate, temperatură, rafalele de vânt, pe două minute, pe zece minute, pe o oră, toate acestea sunt transmise de stația automată. Cred că undeva la jumătate dă omul și jumătate stația. La Centrul de la Sibiu se colectează datele din 26 de stații meteorologice din țară și apoi se face o prognoză”, explică Cristi, iar poveștile continuă cu prima urcare pe jos, cu rucsacul în spate, în anul 1990. Apoi cu multe alte astfel de urcări, când ajungeai la cabană după ore de mers, fără să știi de tine.

„În ultimii ani, lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru noi”, spune Cristi. „Avem multă susținere de la centru, cu tot ce am avut nevoie ca să ne facem treaba mai bine. Avem un director care știe să țină echipa unită. Ne sprijinim unii pe alții și asta este foarte important”.

Este aproape miezul nopții când decidem că este timpul să mergem la culcare. Cu regret mă desprind de atmosfera caldă, de povești și de oameni.

Ce este spectaculos?

Mă trezesc la 7.30, dar nu mă ridic din pat. Arunc un ochi pe geam. Ceața nu s-a ridicat, în schimb vântul a început să bată și să viscolească zăpada. În jur de 8.30 decid să cobor. Toată lumea era trează. Mirosul de cafea proaspătă învăluie livingul. Pe aragaz, Alain pusese la fiert ouă și pregătea un platou. Iau sarcina de a fi atentă ca ouăle să nu iasă prea tari. În ușă stă Bălănel, un câine superb, mare și lățos care se aciuise de câteva zile prin zonă și pe care băieții sperau să-l poată ține.

Bălănel

„Ar fi extraordinar să rămână!”, spune Cristi. Ar alunga sălbăticiunile și turiștii care-și fac vara nevoile pe la colțul cabanei fără nicio rușine. Viorele, Alain să-i dați de mâncare! O să vorbesc și cu fetele.” Ușor, ne așezăm la masă.

„Ce este spectaculos aici?”, îi întreb. „Când vine salariul”, spune Cristi cu o mină serioasă, ca în următoarea secundă să râdem toți. Asta este, cu siguranță, o zi spectaculoasă pentru toți, indiferent de meserie. De fapt, întrebarea corectă cred că ar fost: ce nu este spectaculos aici. Ești deasupra lumii, la peste 2.000 de metri altitudine. Aici și Răul este spectaculos. Încep să povestească pe rând. „Când ai două zile de vânt și ninsoare puternică, ceață, chiciură și iese soarele dintr-o dată. În acel moment peisajul este ireal. Muntele se transformă într-un adevărat regat de gheață”, spune Alain.„Spectaculos este și când poți face plajă la -5 grade și nu adie vântul deloc. Este un bronz diferit de cel de vară”, spune Cristi. Alain completează. „Nopțile senine, mai ales în lunile noiembrie - decembrie și martie - aprilie, atunci când aerul este rarefiat și ai senzația că poți culege stelele cu mâna și perseidele văzute de aici.” Viorel intervine și el. „Nopțile cu lună plină când totul devine strălucitor și prețios, mai ales dacă sunt ghețarii pe versanți. Ți se taie răsuflarea.”

Vântul se întețește din ce în ce mai tare și oricât ne dorim să mai stăm, nu putem risca. Ne ridicăm să plecăm, nu înainte de a promite că vom reveni. Astfel de experiențe cu siguranță se repetă. Alain se oferă să ne conducă. Drumul spre telecabină este mai greu de data aceasta. Vântul a acoperit orice urmă. Doar experiența tehnicianului meteorolog ne-a dus pe calea cea bună. Până și Brylynski a recunoscut că nu s-ar fi descurcat singur.

Lângă telecabină înainte de plecare

Nu a trebuit să așteptăm mult până telecabina s-a pus în mișcare. De data aceasta ne-a însoțit doar Alex, un tânăr de 18 ani din orașul Victoria. S-a angajat de câteva luni la telecabină, dar îi place și nu vrea să plece curând. El ne explică calm că zgomotul pe care îl auzim este cel al chiciurii rupte de pe cabluri de telecabină. Ne arată trapa pe unde se iese în cazul în care mașinăria se blochează, dar ne liniștește.

„Se întâmplă foarte rar”, spune el zâmbind. Ajungem la mașină și după câteva încercări reușim să o scoatem din zăpada care se așternuse în jurul roților. De fapt, eu am împins-o. Un ultim imbold și, până să ne dăm seama, am fost din nou în mijlocul urbei. Multe zile după această experiență gândul mi-a rămas la oamenii speciali care lucrează în locul în care zăpada ține până în iunie sau chiar august în unii ani. În locul în care, timp de luni bune, în sezonul rece, abia dacă văd soarele. La Stația Meteo de la Bâlea, în locul acela, atât de aproape de cer.

Foto/Video: Bogdan Brylynski 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

MeTeo Trandafir

Acum 6 luni

Interesant reportaj.
Raspunde

Carcotel

Acum 6 luni

Interesant reportaj si job au oamenii acestia. Dar...au computer cu Windows XP...in 2022! Jesus!!!!!!!!!!!
Raspunde

Buna observatia ta

Acum 6 luni

nu doar ca inca au win XP, dar au pastrat si screen saverul default din XP : ))
Raspunde

Costi

Acum 6 luni

Reportajul surprinde foarte bine viața unui meteorolog iarna. Eu am avut ceastă experiență la stația meteo de la vf. Omu, Bucegi, în iarna lui 1999, ca student la geografie.
Raspunde

Alexandra

Acum 6 luni

Sa fii meteorolog la o stație de munte înseamnă să ți iubești meseria ,sa fii dedicat ei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus