Sâmbătă,
03.01.2026
Ceata
Acum
2°C

Poliția Sibiu promovează siguranța rutieră în rândul copiilor de grădiniță. Peste 100 de copii și-au însușit informațiile prin jocuri, exemple și voie bună

Poliția Sibiu promovează siguranța rutieră în rândul copiilor de grădiniță. Peste 100 de copii și-au însușit informațiile prin jocuri, exemple și voie bună
Sursa foto: IPJ Sibiu

Marți, 14 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Sibiu și Serviciului de Pregătire și Profesională au desfășurat o activitate educativ-preventivă la Grădinița „Maria Clara” din municipiul Sibiu.

Evenimentul s-a derulat în cadrul parteneriatului educațional încheiat între grădiniță și Serviciul Rutier Sibiu, având ca obiectiv promovarea comportamentului preventiv și formarea unei culturi a siguranței rutiere în rândul copiilor preșcolari, transmit polițiștii. 

La activitate au participat 103 copii din cele șase grupe ale grădiniței, alături de cele șase cadre didactice. Întâlnirea a avut scopul de a-i familiariza pe cei mici, într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor, cu principalele reguli de circulație rutieră.

Pe parcursul activității, polițiștii le-au explicat copiilor modul corect de traversare a străzii și semnificația culorilor semaforului. De asemenea, au discutat despre vârsta recomandată pentru deplasarea pe bicicletă, importanța purtării căștii de protecție, regulile de comportament în autoturism – cu accent pe utilizarea centurii de siguranță – și măsurile de precauție necesare în mijloacele de transport în comun.

Prin jocuri, exemple practice și voie bună, cei mici au învățat cum pot contribui la propria siguranță, dar și la siguranța celor din jur.

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu derulează constant activități de acest tip, în cadrul programelor de educație rutieră adresate elevilor și preșcolarilor, pentru a promova o cultură a responsabilității și a siguranței rutiere încă de la cele mai fragede vârste.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 2 luni

Mafia MAI promoveaza in continuare jaful si traficul de carne vie daca nu-si elimina hotii si coruptii prin reforme serioare.
Raspunde

Daniel

Acum 2 luni

Super fain! Preventia incepe de la varste mici!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus