Joi,
30.10.2025
Ceata
Acum
0°C

Familia Moga a deschis, la Sibiu, Policlinica Sf. Mihail si Gavriil, creată pentru întreaga familie. „Locul unde medicina întâlnește umanitatea”

Familia Moga a deschis, la Sibiu, Policlinica Sf. Mihail si Gavriil, creată pentru întreaga familie. „Locul unde medicina întâlnește umanitatea”

De la începutul acestei săptămâni a fost deschisă la Sibiu o policlinică ai cărei fondatori, soții Daniela și Adrian Moga, au avut de la bun început o viziune clară: aceea de a oferi un spațiu al sănătății cu servicii integrate, într-o atmosferă familială și cu ajutorul unor medici empatici. Un loc în care omul să-și găsească vindecarea pe toate palierele, sa fie privit în totalitatea lui – cu trup, minte si suflet.

Policlinica Sf. Mihail si Gavriil a fost inaugurată pe strada Mihail Kogălniceanu, în apropierea centrului istoric al Sibiului, în prezența a zeci de prieteni, pacienți și medici. Proiectul acestei clinici a fost demarat în urmă cu aproximativ doi ani, iar ideea a venit din experiența de peste zece ani pe care psihologul clinician Daniela Moga a dobândit-o oferind sprijin de specialitate copiilor cu nevoi speciale și famililor acestora. „Ne-am dat seama cât de important este să fie reunite la un loc mai multe servicii medicale. Pentru că acești copii și familiile lor de asta au nevoie, de un sprijin complet și complex în procesul de recuperare. Au nevoie și de psihologi, și de medici, și de terapeuți, de kinetoterapeuți și așa mai departe. Astfel am extins proiectul cu servicii medicale integrate și personalizate pentru toată familia”, descrie începuturile clinicii Daniela Moga, apreciată de către pacienții săi drept una din cele mai bune psiholoage din zonă.

Psihologul clinician Daniela Moga, cofondatoare a Policlinicii Sf. Mihail si Gavriil

Practic, ideea policlinicii tocmai inaugurată a pornit de la câteva lipsuri constatate în continuitatea serviciilor medicale oferite la Sibiu: sunt numeroase situații în care pacienții trebuie să meargă în mai multe locuri pentru rezolvarea unei probleme medicale. Prin urmare, un centru cu servicii integrate a apărut ca o necesitate pentru comunitatea locală. „Eu lucrez și cu copii cu nevoi speciale și le acord sprijin. Asta o fac de zece ani și am văzut dificultățile pe care le întâmpină în diverse locuri în care merg, pentru că acești oameni vin adesea cu dosare medicale voluminoase, care conțin diverse recomandări, ne-am gândit cum ar fi ca totul să fie, pentru ei, laolaltă: și psihologi, și medici, și terapeuți de recuperare, atât pentru copii, cât și pentru restul familiei. Și am pornit proiectul inițial cu extinderea cabinetului meu. Dar, pe parcurs, cu oamenii pe care i-am întâlnit și prin oportunitățile care s-au ivit am decis extinderea proiectului”, dezvăluie Daniela Moga.

Prin urmare, un centru cu servicii integrate a apărut ca o necesitate pentru comunitatea locală. 

„La construirea Policlinicii Sf. Mihail și Gavriil, noi, fondatorii, ne-am pus în postura pacientului, acel om apăsat de suferință, de griji, de căutări și de speranțe. Ne-am întrebat cum ne-am dori să fim primiți, dacă noi am fi în locul acelor oameni? Cum ne-am dori să fim ascultați, înțeleși și tratați? Și am încercat să creăm acest loc în care nouă înșine ne-ar plăcea să fim pacienți, un spațiu în care profesionalismul se îmbină armonios cu empatia și în care fiecare detaliu vorbește despre grijă și încredere”, psiholog clinician Daniela Moga, co-fondatoare a Policlinicii Sf. Mihail și Gavriil

Spațiul identificat – unul care are curte cu parcare proprie – a trecut printr-un amplu șantier în urma căruia a fost transformat total, de la amenajarea unui lift, la spații prietenoase și cabinete cu multă lumină naturală.

Cabinetele noii policlinici beneficiază de multă lumină naturală

Dincolo de ziduri și echipamente, Adrian Moga, cofondator al policlinicii, explică așteptările pe care și le-a stabilit referitor la acest proiect. „Ne-am gândit la comunitatea din Sibiu cu un concept aplicat și în alte părți, probabil, acela de a fi aproape de om. De la muncitorul care face cea mai grea muncă, până la cea mai mare somitate, cu toții să fie tratați în mod egal. Și pe înțelesul fiecăruia. Altfel spus, un medic din policlinica noastră se va adapta și va explica patologia și consecințele și pentru un nivel mai scăzut de înțelegere, ca să spun așa, dar și pentru cei cu o cultură mai vastă. Este un proiect pentru toată familia, de la copii, la părinți și bunici”, arată Adrian Moga.

Adrian Moga, cofondator al Policinicii Sf. Mihail și Gavriil

Iar despre importanța modului în care este însoțit pacientul pe tot parcursul tratamentului vorbește și Camelia Moga, medic stomatolog și directorul medical al policlinicii. „Aici nu te simți ca într-un spital, ci ca acasă, când ceri un sfat medical de la o persoană profesionistă și în a cărei opinie ai încredere. Fiecare cabinet este primitor, cald, plăcut, cu o atmosferă cât mai relaxantă. Medicii care ni s-au alăturat au, de asemenea, multă empatie și răbdare. Rolul meu în această clinică este unul pragmatic, acela de a mă asigura că fiecare pacient care ne calcă pragul beneficiază de tratamente medicale la un standard înalt de calitate. Din punctul meu de vedere, medicina nu este numai acordarea unui tratament corect și un plan de tratament bine efectuat, înseamnă mai mult de atât, înseamnă empatie, înseamnă încredere, înseamnă dedicare față de pacienți”, spune Camelia Moga.

Camelia Moga, directorul medical al noii policlinici

Lista serviciilor oferite de Policlinica Sf. Mihail și Gavriil

Consultații medicale Reabilitare medicală Suport și echilibru

Cardiologie

Pediatrie

Chirurgie și ortopedie pediatrică

Endocrinologie

Obstetrică și ginecologie

Oftalmologie

Medicină internă

Stomatologie

Recuperare medicală

Fizioterapie

Kinetoterapie adulți

Kinetoterapie copii

Masaj terapeutic

Neurologie

Psihiatrie

Psihologie

Analize medicale în colaborare cu Synevo

Echipa de medici

Fondatorii Policlinicii Sf. Mihail și Gavriil descriu cum construirea echipei medicale a fost un demers mai ușor decât s-au așteptat. „Le-am împărtășit viziunea noastră, ne-am prezentat așa cum suntem noi - pentru că suntem oameni simpli, nu suntem persoane publice, ne trăim viața în mod autentic, departe de on-line, de tot ceea ce înseamnă lumea aceasta nouă, să îi zic așa. Iar în cadrul echipei sunt medici care ne-au așteptat doi ani, pentru că au înțeles misiunea pe care ne-o asumăm. Tot ceea ce vedeți în interior este construit și cu ajutorul acestor medici”, mai spune Daniela Moga.

Alexandra Stroia, medic de recuperare, este printre primii doctori care s-au alăturat echipei încă din faza de idee acestei policlinici. „Pentru mine medicina este mai mult decât o profesie, este o chemare, și-mi doresc ca atunci când pacientul ne calcă pragul să pot să-l ajut să își recâștige echilibrul, încrederea și bucuria de a trăi. Pentru procesul de vindecare nu este suficientă o singură specialitate, ci este nevoie de o echipă întreagă, ca să putem trata omul în întregime, cu trup, minte și suflet. Acesta este motivul pentru care încă de la început am fost atrasă de faptul că fondatorii nu au dorit să fie tratate afecțiuni aici, ci au dorit să pună accentul pe o echipă. S-a ales ca un întreg etaj să fie dedicat recuperării, pentru că nu aparatul vindecă, ci omul care stă în spatele lui. Omul care ascultă, care oferă încurajarea atunci când pacientul pare că a renunțat. Sunt convinsă că toate cadrele medicale deosebite, care sunt în echipă, vor da dovadă de un pozitivism aparte, în cadrul acestei policlinici și vom oferi un act medical de calitate”, a declarat Alexandra Stroia.

Fondatorii clinicii și echipa de medici

Printre medicii care s-au alăturat echipei este și Ruxandra Mosorescu, medic neurolog, recent mutată în Sibiu de la București. „Lucrul care m-a determinat să mă alătur aceste clinici este acela că au perspective foarte bune pe partea de recuperare pentru pacienți. Recuperarea după o afecțiune neurologică este extrem de importantă, practic este baza tratamentului după trecerea fazei acute. De asemenea, mi-a făcut o deosebită plăcere să știu că voi lucra cu asemenea oameni de calitate profesională, iar faptul că există și cabinete de psihologie clinică este un avantaj clar al acestei clinici”.

Servicii decontate 

„Pentru mine, Policlinica Sfinții Mihail și Gavriil este o promisiune: aceea de a nu uita niciodată că omul este mai mult decât diagnostic medical. Am ales numele Sfinții Mihail și Gavriil pentru că acești arhangheli sunt, în tradiția și credința noastră ortodoxă, simboluri ale protecției, vindecării și luminii. Sfântul Mihail reprezintă forța, curajul și protecția împotriva suferinței, iar Sfântul Gavriil aduce vestea bună, speranța și alinarea”, a spus Daniela Moga la evenimentul de inaugurare a noii clinici.

La inaugurarea noii policlinici au venit medici, prieteni și pacienți

Modul în care fondatorii noii instituții medicale pun „omul” pe primul loc este detaliat de Adrian Moga, potrivit căruia „investiția este una strict sufletească”. „Nu a fost făcută cu un buget, cu un target în minte referitor la valoare sau termen. Am vrut să iasă totul bine”.

Asta a însemnat inclusiv finalizarea demersurilor birocratice pentru a asigura în curând decontarea serviciilor prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate. Plus o abordare cu totul nouă pe piața serviciilor medicale din județ. „Vor fi și servicii decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar pentru cei nevoiași vor fi și servicii decontate de noi. În anumite cazuri, în care Casa de Sănătate nu va prelua cheltuiele, vom deconta noi anumite servicii. Nu o să putem face asta pentru toată lumea, că nu există atâta potențial financiar… Dar important este să avem și un rezultat sufletesc, că ai făcut ceva frumos și util pentru cât mai mulți pacienți. Dacă medicii au depus un jurământ că vor lucra în interesul pacientului, cred că asta trebuie să arătăm și noi prin această policlinică: faptul că lucrăm în interesul pacientului”, descrie Adrian Moga.

Recepția Policlinicii Sf. Mihail și Gavriil

În această perioadă, cu ocazia deschiderii Policlinicii, administratorii acesteia oferă și vouchere de reducere cu 15% la toate serviciile și analizele medicale.

Fondatorii și conducerea noii policlinici

Medicină care se face și cu sufletul

De la pacienții psihologului clinician Daniela Moga prezenți la inaugurarea noului spațiu au curs doar cuvinte de laudă. Despre modul în care copiii lor și-au găsit drumul către o viață normală, dar mai ales despre modul în care și ei au devenit parte din procesul de vindecare. „De multe ori noi, ca părinți de copii cu nevoi speciale, nu ne dăm seama câtă nevoie de ajutor avem la rândul nostru. Tocmai de aceea am așteptat atât de mult și deschiderea acestei clinici: este pentru toată familia”, a spus una dintre mamele prezente la deschiderea Policlinicii Sf. Mihail si Gavriil.

Momentul inaugurării noii instituții medicale din Sibiu

De altfel, acesta a fost în permanență mesajul pe care fondatorii policlinicii l-au subliniat în alocuțiunile rostite la inaugurare: faptul că au muncit pentru a deschide un loc „în care medicina se face cu sufletul, iar omul este pus pe primul loc”. „Este mai mult decât o clinică medicală, este un loc în care cu toții regăsim echilibru, regăsim speranța și forța de a merge mai departe atunci când ne confruntăm cu o problemă de sănătate sau de ordin psihologic. Cred cu tărie că adevărata vindecare se naște din colaborare, din munca unei echipe unite, medici psihologi, terapeuți, care își adună cunoștințele empatia și energia pentru același scop: binele omului din fața lor”, a rostit Daniela Moga la evenimentul inaugural.

Date de contact

Policlinica Sf. Mihail și Gavriil

Sibiu, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1

Telefon: 0771 008 999

E-mail: [email protected]

 

Galerie foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Gigi

Acum 11 ore

Sperăm ca policlinica Sf. Mihail să fie mai protejată de sfinți. La Spitalul Sf. Maria din Iași, n-au fost sfinții prezenți când a fost mai mare nevoie de ei...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus