Traficul este îngreunat luni dimineața pe DN 1 km 304 în afara localitatea Șelimbăr, în zona Extaz, din cauza unui accident în care au fost implicate două mașini.
Din primele verificări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, o femeie în vârstă de 27 de ani, din județul Botoșani a pătruns în intersecția cu DN1 fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus dinspre Veștem, de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Avrig, anunță Isabela Brad, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unei pasagere din celălalt autoturism, o tânără în vârstă de 16 ani din Sibiu, ambele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
S-a procedat la testarea alcoolscopică a celor doi șoferi, rezultatele fiind negative.
Conducătoarea auto a suferit un traumatism la mână și a fost transportată de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu.
Adolescenta de 16 ani a suferit un traumatism cranio facial și a fos asitată medical de un echipaj al Ambulanței Sibiu, care a transportat-o apoi la Camera de Primiri Urgențe Luther a Spitalului de Pediatrie Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1401


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bleahh
Acum 8 ore
Justitiarul
Acum 8 ore
Sibianul
Acum 8 ore
Hahaha
Acum 8 ore
Sibian