Femeia lovită de un autobuz miercuri seara, pe DN 1, este internată la Terapie Intensivă, ea suferind multuple fracturi si contuzii.
„Pacienta în vârstă de 73 de ani, adusă în Serviciul UPU în cursul serii trecute după ce a fost implicată într-un accident rutier, este internată în cadrul Secției Chirurgie 1. La acest moment este la ATI, unde este ținută sub supravegherea medicilor specialiști și primește tratament pentru leziunile suferite – multiple fracturi și contuzii”, spune Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.
Victima a fost transportată miercuri seara la spital, inconștientă și intubată.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că „în timp ce conducea un autobuz pe sensul de mers Sibiu - Brașov, un sibian în vârstă de 50 de ani a acroșat un pieton, respectiv o femeie în vârstă de 73 de ani din localitatea Bradu, care se deplasa pe partea carosabilă pe același sens de mers”.
În autobuz se afla doar conducătorul auto, care a fost testat negativ pentru consumul de alcool.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 573


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@Newman
Acum 3 ore
Rob
Acum 3 ore
Un sibian vero
Acum 3 ore
Sandokan
Acum 3 ore
Asdfasdf