Joi,
06.11.2025
Partial Noros
Acum
12°C

Super-eroii colectării separate la Mediaș: Întâlnire cu elevii Școlii ”Cireșarii”

Super-eroii colectării separate la Mediaș: Întâlnire cu elevii Școlii ”Cireșarii”
Foto: Turnul Sfatului

Super-eroii colectării separate au participat miercuri la un eveniment inedit în municipiul Mediaș, fiind întâmpinați cu mult entuziasm de peste 60 de copii de la Școala Gimnazială ”Cireșarii”.

Cu susținerea societății Eco-Sal Mediaș și a experților în comunicare din partea ziarului Turnul Sfatului, vreme de mai bine de o oră cei mici au luat parte la numeroase activități interactive, au discutat concret despre curățenia orașului în care trăiesc și au promis că vor duce acasă, la părinți, mesajul importanței unui mediu înconjurător mai curat.

Elevii i-au întâmpinat pe super-eroi cu aplauze, apoi au urmărit un clip video special realizat pentru ei, s-au îmbrățișat și fotografiat cu PetRică, Mărie Hârtie, Biorel și Miticlă, iar la final au primit în dar materiale informative pe care să le folosească la școală.

Cei mai curioși au vizionat și un clip video 3D, prin intermediul unor ochelari virtual-reality, despre traseul pe care îl urmează deșeurile aruncate de ei acasă până la stația de sortare și groapa de gunoi.

”Ne-am dorit să ajungem în această perioadă la Mediaș pentru că problema colectării separate a deșeurilor și a gunoaielor care ajung în natură este la fel de inportantă fie că te aflii în Sibiu,  Mediaș, Avrig sau orice alt oraș. Am găsit copii informați și specialiști implicați, dornici să ajute. Mulțumim conducerii școlii pentru susținere și colaborare”, au transmis organizatorii evenimentului.

De partea cealaltă, reprezentanții școlii medieșene s-au arătat mulțumiți de modul în care s-a desfășurat inedita oră de ecologie, exprimându-și dorința de a repeta evenimentul cu ocazia Săptămânii altfel.

Evenimentul a a fost organizat cu sprijinul Eco-Sal și susținerea Romgaz.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Aristide

Acum 40 minute

Bravo! O acțiune care ar trebui să fie permanentă! Măcar o oră pe lună la fiecare clasă, în special la clasele 0-4. Colectare selectiva in fiecare casa, etc. SIGUR cei mici își vor educa părinții să colecteze selectiv! Acțiunea nu trebuie făcută obligatoriu de operatorul de salubritate! Fiecare profesor o poate face!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus