Joi,
13.11.2025
Cer Senin
Acum
0°C

Muzeul Național Brukenthal anunță moartea Doinei Udrescu. A fost director general adjunct și a lucrat 35 de ani la muzeu

Muzeul Național Brukenthal anunță moartea Doinei Udrescu. A fost director general adjunct și a lucrat 35 de ani la muzeu
Foto: Muzeul Național Brukenthal/Facebook
Muzeul Național Brukenthal anunță moartea Doinei Udrescu, muzeograf, șef de secție, director al Palatului Brukenthal și, ulterior, director general adjunct al instituției, în perioada 1971 - 2006.
 
Potrivit unei postări realizată pe pagina de Facebook a Muzeului Național Brukenthal, Doina Udrescu s-a născut la Turda, județul Cluj. Absolventă a Facultății de Istorie-Filozofie, secția Istoria Artei, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 1971) și doctor în istorie, și-a dedicat întreaga viață studiului și promovării artei românești și transilvănene.
 
„Cariera sa profesională, desfășurată între anii 1971 și 2006 la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, a fost una remarcabilă: a activat ca muzeograf, șef de secție, director al Palatului Brukenthal și, ulterior, director general adjunct al instituției. Prin dăruirea, competența și eleganța sa intelectuală, a contribuit decisiv la consolidarea prestigiului muzeului nostru.
 
De-a lungul anilor, a organizat numeroase expoziții de artă românească în țară și în străinătate, a publicat studii, articole și volume de specialitate care au avut un impact semnificativ in cercetarea și valorificarea colecțiilor de artă ale Muzeului Brukenthal. A format generații de tineri prin activitatea sa didactică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde a fost conferențiar titular la disciplinele Istoria Artei și Istoria Culturii.
 
Muzeul Național Brukenthal își exprimă recunoștința pentru contribuția de neprețuit a doamnei Doina Udrescu la dezvoltarea și afirmarea patrimoniului cultural sibian și românesc. În numele colegilor, colaboratorilor și prietenilor din comunitatea muzeală, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, transmite muzeul pe pagina de Facebook. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Carcotasul

Acum 2 zile

Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Inseamna ca a fost sefa de promotie de a primit repartitie diect in Sibiu, la un muzeu atat de cunoscut!
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 zi

RIP Câtă competență , atâta onestitate , decență și modestie .

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus